Thrillerul „Inferno”, ecranizarea romanului omonim din seria best-seller a lui Dan Brown, a atras, în weekend-ul de lansare (14-16 octombrie 2016), peste 60.000 de spectatori în sălile de cinema și încasări de peste 1,2 milioane RON, devenind astfel lider incontestabil de box office în România și filmul cu cel mai mare succes la public dintre titlurile cu Tom Hanks lansate în țara noastră.
După ce săptămâna trecută a deschis apetitul pasionaților de filme thriller și horror prezenți la a patra ediție Dracula Film Festival, în Brașov, începând de vineri, 14 octombrie a.c., “Inferno” rulează în cinematografele din toată țara, spre bucuria iubitorilor de enigme și conspirații marca Dan Brown. Astfel, 60.095 de spectatori au vizionat weekend-ul trecut “Inferno” pe marile ecrane, aducând vânzări în cuantum total de 1.203.895 RON, ceea ce recomandă producția drept lider național de box office, dar și cea mai de succes lansare a unui film cu Tom Hanks în România.
Cinefilii români au fost, de altfel, printre primii din lume care au putut urmări “Inferno” la cinema, în alte teritorii precum SUA, Franța, China, Japonia s.a. filmul urmând să se lanseze abia spre sfârșitul lunii octombrie sau chiar în noiembrie.
“Inferno” continuă seria misterelor și conspirațiilor cunoscută publicului din filmele anterioare ale aceleiași serii, “Codul lui Da Vinci” și respectiv “Îngeri și Demoni”. De data aceasta însă, protagonistul Robert Langdon (interpretat de Tom Hanks), expert în simbolistică, are poate cea mai importantă misiune din viața sa, din viața tuturor: trebuie să dezlege un puzzle uriaș cu semne, schițe, desene, ghicitori, inspirat din opera lui Dante. Miza: salvarea omenirii de un virus extrem, care ar înjumătăți în doar câteva zile populația planetei. “Simptomele” suprapopulării sunt deja prezente, iar un savant excentric a creat antidotul: o molimă de proporții. Adepții radicali nu au întârziat să i se alăture, astfel încât Apocalipsa stă să se dezlănțuie dintr-un moment în altul. Singura salvare ar fi ca Langdon, momentan amnezic, și doctorița Sienna Brooks (Felicity Jones), care-l însoțește în această aventură, să descifreze la timp mesajele ascunse… Rând pe rând, indiciile îi poartă prin mai multe metropole europene, de la Florența la Veneția și Istanbul, dar provocarea este cu atât mai mare cu cât nimeni și nimic nu sunt ce par a fi. Deznodământul ni se dezvăluie doar în “Inferno”, acum la cinema.
Pe lângă protagoniștii Tom Hanks (distins cu două trofee Oscar, patru Globuri de Aur, șase premii Emmy și multe alte nominalizări) și Felicity Jones (nominalizată la Oscar), distribuția îi include pe Ben Foster, Irrfan Khan, Sidse Babett Knudsen, iar într-un rol secundar, Vayentha, o recunoaștem pe actrița româncă Ana Ularu.
Regia este semnată de Ron Howard, premiat cu două trofee Oscar, un Glob de Aur, două premii Emmy și cinci nominalizări BAFTA, iar scenariul este adaptat de David Koepp după romanul lui Dan Brown. “Inferno” este o producție Columbia Pictures și Imagine Entertainment, distribuită în România de InterComFilm.
Trailerul filmului: