De opt ediții încoace Biz susține cu succes conferința Best Marketing, un eveniment care captează atenția întregii industrii de MarCom din orașele importante ale României. Află care sunt cele mai noi trenduri, în cadrul conferinței BEST MARKETING 2018 ce va avea loc la Hotel Platinia, Cluj-Napoca, pe 26 septembrie 2018.
La fel ca în 2017, există o tendință de schimbare, iar companiile trebuie să-și alinieze rapid demersurile de marketing și comunicare pentru a se menține relevante pentru consumator.. Best Marketing a ajuns la a III-a ediție organizată în Cluj-Napoca și reunește în fiecare an profesioniști din toate industriile, devenind un “Must Attend” pentru toți cei care vor să se pregătească pentru aceste schimbări și să profite de avantajul know-how-ului în față competitorilor.
De la personalizarea uneltelor de marketing în funcție de consumator, la constituirea unei culturi bazate pe autenticitate, strategii în comunicare și branding, toate acestea reprezintă măsuri ce trebuie adaptate, astfel încât să se alinieze noilor tendințe aduse de lumea digitală și care interesează deopotrivă agențiile și clienții, marketerii și consumatorii.
Organizatorii promit o ediție cu speakeri profesioniști și conținut care să surprindă strategiile și uneltele folosite de departamentele de marketing, acoperind subiecte de la tehnologie, la media, la content și advertising.
Printre invitații conferinței se numără: Ruxandra Marin, Senior Partner, Oxygen; Robert Katai, Visual Marketer & Content Strategist, Bannersnack; Ana Maria Diceanu, Founder, Brain 4 Strategy; Tudor Galos, Digital Transformation Consultant; Ana Morodan, Influencer & online entrepreneur; Ciprian Susanu, General Manager, Dare Digital.
“Vremurile se schimbă, specialiștii în marketing și comunicare trebuie să iasă din zona de confort, să uite de normal și să îmbrățișeze ideile curajoase. Curajul este arma secretă a omului de marketing și ne propunem ca prin acest eveniment să insuflăm curaj în strategiile de marketing din România,” spune Marta Ușurelu, redactor șef revista Biz.
În cadrul conferinței din București, Biz a lansat o nouă ediție a Anuarului Directorilor de Marketing din România. Cartea reunește peste 150 dintre cei mai importanți directori de marketing din țară, cei care decid strategiile de comunicare ale brandurilor și coordonează campanii de marketing. Anuarul poate fi comandat aici: www.revistabiz.ro/bestmarketing2018/comanda/.
Mai multe informații despre programul și speakerii evenimentului din Cluj-Napoca puteți regăsi aici: www.revistabiz.ro/bestmarketingcluj2018.