in mediul de afaceri
Indicele de încredere economică The Money Channel s-a înrăutăţit puternic în rândul analiştilor financiari chestionaţi şi arată un risc sporit de contracţie economică în România. Indicele perspectivelor analiştilor s-a depreciat cu peste 14 puncte în octombrie, ajungând la -50 de puncte. Este cea mai redusă valoare de la lansarea indicilor The Money Channel, în urmă cu şapte luni. În prezent, peste jumătate dintre experţii chestionaţi se aşteaptă la deteriorarea stării economiei româneşti în următoarele şase luni.
„Indicele de încredere The Money Channel arată un risc sporit de revenire a recesiunii. Accentuarea pesimismului în rândul analiştilor este justificată de reducerea estimărilor pentru zona euro, precum şi de incertitudinile generate de situaţia Greciei”, comentează Andreea Negru, redactor şef al The Money Channel.
Pe de altă parte, indicele care măsoară perspectivele pe termen scurt ale economiei a crescut puternic în rândul reprezentanţilor mediului economic. Astfel, indicele mediului de afaceri a crescut luna trecută cu 21 de puncte, la 13,3 puncte. Doi din cinci reprezentanţi ai mediului de business chestionaţi cred că revenirea economiei româneşti se va accentua în următoarele şase luni.
„Paradoxal sau nu, moralul oamenilor de afaceri s-a îmbunătăţit în octombrie. O posibilă explicaţie a tendinţelor divergente ar putea fi că directorii de firme şi consultanţii cu care am stat de vorbă încă mai au motive de optimism, determinate, posibil, de creşterea comenzilor. În schimb, analiştii se uită la cum se adună norii deasupra pieţelor europene şi se gândesc că acest lucru nu poate fi decât un semn rău pentru economia României”, spune Andreea Negru.
Prognoza analiştilor în privinţa evoluţiei leului
Perspectivele analiştilor şi oamenilor de afaceri chestionaţi sunt mixte în privinţa leului. Aproximativ 57% dintre experţii chestionaţi spun că nivelul cursului de peste şase luni va arăta un leu relativ stabil faţă de paritatea euro/leu din prezent. În schimb, o treime dintre analişti (35,7%) anticipează slăbirea leului.
Pe de altă parte, reprezentanţii mediului economic prognozează fie un leu stabil în următoarele 6 luni (40%), fie deprecierea monedei naţionale (40%). Una din cinci persoane se aşteaptă la un leu mai puternic (20%).
La ediţia din octombrie a indicilor The Money Channel au participat 29 de analişti, brokeri, profesori de economie, consultanţi şi directori de companii. Aceştia au fost chestionaţi în perioada 31 octombrie-4 noiembrie.
Metodologie
Indicii The Money Channel sunt realizaţi cu o frecvenţă lunară, prin chestionarea directă, prin telefon sau prin e-mail a câtorva zeci de reprezentanţi ai industriei financiare şi ai mediului de business din România. Indicii The Money Channel sunt publicaţi în prima zi de luni a fiecărei luni. Indicii au fost lansaţi în urmă cu 7 luni.
Fiecare întrebare are trei variante de răspuns: pozitiv, neutru, negativ. Indicii sunt calculaţi exclusiv în funcţie de răspunsurile pozitive şi cele negative. Indicii au un maxim potenţial de 100 de puncte şi un minim de -100 de puncte.