Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Indicele BET atinge un nou maxim istoric și Bursa de Valori București devine prima bursă din regiune care trece peste nivelul dinaintea crizei financiare din 2008

bvb bet
  • BET, indicele de referință al Bursei de Valori București și care reflectă evoluția celor mai lichide acțiuni listate la BVB, a încheiat ședința bursieră din 16 martie 2021 la 10.844,45 puncte, stabilind, astfel un nou maxim istoric.
  • BVB a devenit, astfel, prima bursă din regiune al cărei indice principal de tip price return trece peste nivelul dinaintea crizei financiare din 2008.

Radu Hanga, Președinte BVB: „Este un motiv de bucurie pentru întreaga comunitate a pieței de capital. Este rezultatul muncii tuturor stakeholderilor pieței de capital, al companiilor și, mai ales, al investitorilor. Un factor foarte important în această evoluție îl reprezintă dividendele importante distribuite de companiile listate la BVB, dacă ne uităm că indicele BET-TR, care include și dividendele, este deja la maxime istorice de câteva luni. Perspectivele pentru acest an sunt promițătoare, pentru că vedem estimări de dividende atractive, unele chiar foarte bune comparativ cu dobânzile scăzute practicate la depozite. Totodată, includerea mai multor companii românești în indicii FTSE Russell va continua să pună România într-o lumină optimistă în fața investitorilor”.

Adrian Tănase, Director General BVB:„ Acest nou maxim istoric este o confirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun în dezvoltarea pieței de capital din România. Premisele pentru accelerarea dezvoltării sunt create, ele trebuie doar fructificate de participanții la piață. Continuăm eforturile de îmbunătățire a lichidității întregii piețe, vedem intermediari care devin Market Maker-i, numărul investitorilor a crescut semnificativ anul trecut, cu aproape 12.000, până la 66.000, și, totodată, avem în vedere o serie de inițiative care să stimuleze vizibilitatea emitenților, precum acoperirea cât mai multor companii prin rapoarte de analiză și promovarea standardelor ESG în rândul companiilor listate. Pe fondul aceste evoluții pozitive, proiectul de înființare a Contrapărții Centrale în România este foarte important pentru a crea condițiile eficientizării maxime a pieței locale de capital”.

bvb bet

BET, indice de referință al Bursei de Valori București (BVB) și cel care reflectă evoluția celor mai lichide acțiuni listate la BVB, a încheiat ședința de tranzacționare de marți, 16 martie 2021, la nivelul de 10.844,45 puncte, atingând astfel un nou maxim istoric. Precedentul record stabilit de BET la închiderea unei ședințe a fost în data de 24 iulie 2007, înainte de izbucnirea crizei financiare din 2008 – 2009, care a afectat toate piețele.

În ședința din 16 martie 2021, indicele BET a deschis ziua la 10.783,89 puncte, iar pe parcursul ședinței a fluctuat între un nivel minim de 10.753,75 puncte și un maxim intraday (nivel atins în timpul unei ședințe) de 10.844,45 puncte, chiar la finalul ședinței. Maximul istoric intraday atins de indicele BET a fost pe 25 iulie 2007, când acesta a fost în timpul zilei chiar și la 10.857,71 de puncte.

De la începutul anului curent, BET a crescut cu 10,59%, amplificând la 52,17% avansul pentru ultimele 12 luni.

„Este un motiv de bucurie pentru întreaga comunitate a pieței de capital. Este rezultatul muncii tuturor stakeholderilor pieței de capital, al companiilor și, mai ales, al investitorilor. Un factor foarte important în această evoluție îl reprezintă dividendele importante distribuite de companiile listate la BVB, dacă ne uităm că indicele BET-TR, care include și dividendele, este deja la maxime istorice de câteva luni. Dacă ne uităm pe o perioadă aproape nouă ani, vedem că indicele BET-TR a avut un randament în euro de aproape 231%, fiind de departe cea mai bună evoluție dintre indicii principalelor piețe din UE și Marea Britanie. Perspectivele pentru acest an sunt promițătoare, pentru că vedem estimări de dividende atractive, unele chiar foarte bune comparativ cu dobânzile scăzute practicate la depozite. Totodată, includerea mai multor companii românești în indicii FTSE Russell va continua să pună România într-o lumină optimistă în fața investitorilor”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Interesul în creștere al companiilor pentru finanțarea prin piața de capital atrage atenția unui număr din ce în ce mai mare de investitori. Din informațiile publice, aproape 20 de companii sunt în pregătire să vină la Bursa de Valori București cu emisiuni de acțiuni sau obligațiuni. Totodată, cele aproape 40 de runde de finanțare prin obligațiuni, în sumă de peste 2,1 miliarde de euro, derulate începând cu 2019, precum și listarea celor 7 companii noi pe AeRO, cu o capitalizare cumulată de peste 190 milioane euro, contribuie la îmbunătățirea imaginii Bursei de Valori București și a rolului său în dezvoltarea economiei României.

„Acest nou maxim istoric este o confirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun în dezvoltarea pieței de capital din România. Premisele pentru accelerarea dezvoltării sunt create, ele trebuie doar fructificate de participanții la piață. Continuăm eforturile de îmbunătățire a lichidității întregii piețe, vedem intermediari care devin Market Makeri, numărul investitorilor a crescut semnificativ anul trecut, cu aproape 12.000, până la 66.000, și, totodată, avem în vedere o serie de inițiative care să stimuleze vizibilitatea emitenților, precum acoperirea cât mai multor companii prin rapoarte de analiză și promovarea standardelor ESG în rândul companiilor listate. Pe fondul aceste evoluții pozitive, proiectul de înființare a Contrapărții Centrale în România este foarte important pentru a crea condițiile eficientizării maxime a pieței locale de capital”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

De asemenea, unul dintre obiectivele BVB de a crește reprezentativitatea României în indicii internaționali devine tot mai consistent și România se prezintă în fața investitorilor internaționali care urmăresc indicii FTSE Russell cu patru companii: Banca Transilvania și Nuclearelectrica în indicii All-Cap, Bittnet și TeraPlast în indicii Micro Cap. Sunt șanse ca această listă să includă, în cadrul evaluărilor din 2021 ale FTSE Russell, cel puțin încă o companie.

BET (Bucharest Exchange Trading index) a fost lansat pe 19 septembrie 1997 și este primul indice dezvoltat de BVB, reprezentând indicele de referință al pieței locale de capital. Cele 17 companii care fac parte în prezent din indicii BET și BET-TR (indicele care cuprinde acțiunile din BET și dividendele distribuite de aceste companii) sunt: Alro (ALR), Banca Transilvania (TLV), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Conpet (COTE), DIGI Communications N.V. (DIGI), Electrica (EL), Fondul Proprietatea (FP), MedLife (M), OMV Petrom (SNP), Nuclearelectrica (SNN), Purcari Wineries (WINE), Romgaz (SNG), Sphera Franchise Group (SFG), TeraPlast (TRP), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.