De la apreciatul scriitor-regizor James Mangold vine ultimul capitol din saga unuia dintre cei mai mari eroi din istoria cinematografiei: Indiana Jones. “Indiana Jones and the Dial of Destiny/ Indiana Jones și cadranul destinului” îl regaseste pe actorul Harrison Ford, nominalizat la Oscar, reluând rolul emblematic de arheolog inteligent și șarmant, pentru o ultima o aventură palpitantă.
Ne aflam în 1969, iar Indiana Jones este gata sa renunțe la cariera sa. După ce a petrecut mai mult de un deceniu predând la Hunter College din New York, stimatul profesor de arheologie este pregătit să se întoarcă în apartamentul lui modest unde, în aceste zile, locuiește singur.
Lucrurile, insa, se schimba brusc când primește vizita surpriză a Helenei Shaw (Phoebe WallerBridge), care caută un artefact rar pe care tatal ei i l-ar fi dat lui Indy cu multi ani înainte – e vorba de Archimedes Dial (cadranul lui Arhimede), un dispozitiv care ar deține puterea de a localiza fisuri în mine.
O șmecheră desăvârșită, Helena fură cadranul și fuge din țară pentru a-l vinde celui care oferă cei mai multi bani pe el, dar care nu are neaparat și cele mai bune intenții. Fără altă opțiune decât să meargă după ea, Indy își scutura de praf celebra pălărie și geaca de piele pentru o ultima aventura apoteotica.
Între timp, vechiul dușman al lui Indy, Jürgen Voller, un fost nazist care lucrează acum ca fizician în programul spațial american, are propriile planuri pentru cadran, o idee înfiorătoare care ar putea schimba cursul istoriei lumii.
În noul “Indiana Jones and the Dial of Destiny/ Indiana Jones și cadranul destinului”, alături de Harrison Ford ii regăsim pe Phoebe Waller-Bridge, Antonio Banderas, Karen Allen, John Rhys-Davies, Shaunette Renée Wilson, Thomas Kretschmann, Toby Jones, Boyd Holbrook, Olivier Richters, Ethann Isidore și Mads Mikkelsen.
Regizat de James Mangold, filmul a fost scris de Jez Butterworth & John-Henry Butterworth și David Koepp și Mangold, bazat pe personajele create de George Lucas și Philip Kaufman. Kathleen Kennedy, Frank Marshall și Simon Emanuel sunt producătorii filmului, alături de Steven Spielberg și George Lucas, producători executivi.
John Williams, care a fost responsabil muzical de fiecare aventură din seria Indiana Jones, a compus și de aceasta data partitura filmului.
Daca aventura ar avea nume, acela ar fi Indiana Jones
Nu există nicio îndoială că Indiana Jones rămâne unul dintre cele mai iubite personaje aduse vreodată pe marele ecran. Institutul American de Film l-a plasat pe aventurier pe locul al doilea în topul celor mai mari eroi de film din toate timpurile.
Cu toate acestea, este pur și simplu greu de imaginat că Indy ar fi fost la fel de celebru fără contribuția Harrison Ford purtând faimoasa pălărie maro. În momentul în care Indy a apărut pe marele ecran pentru prima data, în filmul emblematic “Raiders of the Lost Ark”de Steven Spielberg, în 1981, a fost evidenta relația perfectă dintre personaj și vedetă.
Harrison Ford este incontestabil masculin și carismatic dar și profund și încântător si, mai ales, fermecător. Dintre toate personajele memorabile pe care Ford le-a portretizat, el a simțit întotdeauna o afinitate specială pentru Indiana Jones, dovada fiind faptul ca îi întreba periodic pe producătorii Kathleen Kennedy și Frank Marshall despre eventuala reluare a rolului pentru o ultima aventura de neegalat.
„Harrison iubește acest personaj la fel de mult ca publicul și nu a vrut să vadă că se termină”, spune Kennedy. „El ne-a tot întrebat: „Există altă poveste?” Pentru a găsi răspunsul, Kennedy, Ford și Spielberg s-au întors catre James Mangold, maestrul povestitor din spatele unor filme apreciate de critici și de public.
„Cred că toți cei implicați în producție admitem de mult timp că Jim este un realizator excepțional”, spune Kennedy. „Este, de asemenea, unul dintre acei realizatori rari care studiază cu adevărat filmele. El este efectiv un savant când vine vorba de filme. În momentul în care a apărut numele lui Jim, Harrison era deja 100% la bord. Asta a însemnat enorm pentru mine, pentru Steven, pentru Frank [Marshall].”
„Există multe aspecte ale abilităților de filmare ale lui Jim Mangold pe care le admir”, spune Harrison Ford. „Dar ca povestitor, el are o particularitate de percepție, născuta din propria experiență și înțelegere, iar ambiția sa este în concordanță cu ambiția noastră, și anume aceea ca am trecut prin această serie de filme pentru a crea divertisment la scară largă, cu un anumit fel de umor și o realitate emoțională care implică publicul.”
Spielberg adaugă: „A fost un regizor care mi-a împărtășit sensibilitățile despre montaj, ritm, dezvoltarea personajului, echilibrarea scenelor. M-am gândit ca dacă eu nu fac un alt film cu Indiana Jones, James Mangold este acela care ar trebui.”
Marshall a spus: „Jim cunoștea atât de mult personajul Indiana Jones și seria și, mai ales, ce
îl face să funcționeze. Pe baza experienței anterioare și a filmelor pe care le făcuse, ne-am simțit cu adevărat încrezători că a fost persoana potrivită să facă un nou film.”
Cât despre Mangold, el spune ca experiența urmăririi lui “Raiders”, la vârsta de 17 ani, la Orange County Mall din nordul statului New York în ziua lansării — 12 iunie 1981 — este una pe care nu a uitat-o niciodată, intiparindu-se în memoria lui afectiva pana în ziua de azi.
Desi pasionat de serie, dragostea și respectul constant al lui Mangold pentru ceea ce crease Spielberg au fost motivele pentru care a ezitat la început sa accepte provocarea. Creând noua poveste, producătorii au înțeles că este extrem de important să păstreze toate calitățile care l-au făcut pe Indy un punct de reper pentru generații de cinefili.
„Indiana Jones este un personaj care ne surprinde mereu”, spune Mangold. „El poate fi egoist, poate fi empatic, curajos, laș. Și Harrison Ford reunește toate aceste elemente contradictorii. Indiana Jones nu este un erou grec de pe Muntele Olimp, el este un personaj foarte uman. Cred că toate excentricitățile și anxietățile lui, alături de nevrozele și slăbiciunile lui fac parte din atractia pe care o exercita asupra publicului. Dar el are o superputere, și anume, este incredibil de norocos.”
Deși producătorii au vrut să aducă un omagiu personajului, au simțit, de asemenea, că este important să ofere publicului și o poveste incitanta si noua. În plus, au vrut să recunoască și vârsta personajului, așadar, au plasat filmul la sfârșitul anilor 1960, o epocă în care un erou aventuros al marii generații inspirat de serialele clasice de filme din anii 30 și 40 s-ar simți un pic ca o relicvă.
SINOPSIS:
Aflandu-se intr-o noua era, în pragul pensionarii, Indiana Jones, cel mai cunoscut erou arheolog al tuturor timpurilor, încearcă sa se integreze intr-o lume care îl depășește și pe care pare sa nu o înțeleagă pe de-a întregul.
Îl regăsim ducând o viață liniștită pana când tentaculele unui rău mult prea familiar se întorc sub forma unui vechi rival care, de data aceasta, amenință sa distrugă lumea. Asa ca Indy isi scutura celebra pălărie de praf, isi ia jacheta de piele și pornește în aventura finala pentru a se asigura ca un artefact care i-a fost luat nu ajunge în mâini greșite.
In regia lui James Mangold, “Indiana Jones and the Dial of Destiny/ Indiana Jones și cadranul destinului” ii aduce în rolurile cheie pe Harrison Ford, Mads Mikkelsen și Phoebe Waller-Bridge.
Distribuit de Forum Film, “Indiana Jones and the Dial of Destiny/ Indiana Jones și cadranul destinului” are premiera la cinema in Romania în data de 30 iunie 2023, fiind disponibil în formatele IMAX, 4DX, Dolby Atmos și 2D.