Campania Indesit Football Talents: 64 de talente, în patru echipe de amatori talentaţi, antrenați de fotbaliști celebri și o finală de vis pe Stadionul Emirates din Londra
64 de tineri fotbaliști amatori selecționați din toată Europa vor fi selectați de către comunitatea online și de către un juriu alcătuit din jucători de la Arsenal, A.C. Milan, Paris Saint Germain și Şahtior Doneţk. Pe 15 mai 2012, cele 4 echipe se vor reuni la Londra
Indesit, sponsor oficial al echipelor A.C. Milan, Arsenal, Paris Saint Germain și Şahtior Doneţk în sezonul 2011-2012, lansează o nouă campanie dedicată celor care iubesc și practică sportul rege.
Indesit Football Talents este un concurs în care fanii fotbalului din Europa se pot înregistra și au șansa de a fi selectați de jucătorii echipelor AC Milan, Arsenal, Paris Saint Germain și Şahtior Doneţk pentru a îmbrăca echipamentul clubului și de a fi antrenați de legende ale fotbalului internațional, într-un adevărat cantonament. Mai mult, ei au șansa de a juca în marea finală care va avea loc în templul fotbalului, Stadionul Emirates din Londra.
Concursul debutează pe 20 februarie 2012 și se adresează atât tinerilor, cât și tinerelor care au cel puțin 18 ani. Pentru a participa, ei trebuie să se înscrie pe site-ul football.indesit.com sau pe pagina de Facebook facebook.com/IndesitFootball.
Odată înregistrați, candidații își creează un profil și vor putea până pe 13 aprilie 2012 să încarce materiale multimedia care demonstrează talentul lor fotbalistic sub forma unor înregistrări video (realizate cu o cameră video sau telefon, care durează mai puțin de 3 minute), poze (în format .jpeg, mai mici de 1MB) sau text (maxim 2.000 de caractere).
Astfel, participanții trebuie să își demonstreze talentul fotbalistic, dar și să exprime într-un mod creativ pasiunea pentru fotbal.
Selecția va avea loc în două etape: prima va fi jurizată de întreaga comunitate online, care poate vota materialele preferate (până pe 13 aprile 2012) pentru a stabili o listă de 250 de participanți care vor merge în următoarea etapă.
În cea de-a doua etapă, un juriu alcătuit din jucători celebri ai celor patru echipe de top va juriza cei 250 de participanți, iar pe 26 aprilie 2012 va anunța cele 4 echipe câștigătoare, fiecare alcătuită din 16 jucători, care se vor reuni la Londra pe 15 mai 2012.
Jurații celebri vor fi Boateng, Aquilani, Emanuelson și Bonera de la AC Milan, Vermaelen, Djorou, Walcott și Wilshere de la Arsenal, Lugano, Maxwell, Jallet și Hoarau de la PSG, respectiv Mkhytaryan, Srna, Luiz Adriano și Pyatov de la Şahtior. Participanții selectați de juriu vor avea posibilitatea de a fi antrenați de legende ale fotbalului internațional și de a juca pe unul dintre cele mai celebre stadione, sub culorile cluburilor preferate.
“Suntem încântați să lansăm acest proiect, în care am investit multă energie și entuziasm, pentru că reprezintă expresia perfectă a conceptului de talent, și pune în centru suporterul autentic, care este în final sufletul fotbalului, “ a declarat Marco Rota, Indesit Company Brand & Consumer Marketing Director worldwide. El a mai subliniat faptul că “proiectul nu implică numai participanții, ci întreaga comunitate, care este practic juriul primei etape. Astfel, vrem să răsplătim toți utilizatorii platformei, care sunt din ce în ce mai numeroși și mai entuziasmați, încă de la lansarea proiectului.”
Inițiativa Indesit reprezintă o nouă etapă în strategia sa de poziționare ca brand activ în lumea fotbalului, care s-a lansat în iulie 2011, odată cu decizia de a sponsoriza echipele Arsenal, AC Milan, Paris Saint Germain și Șahtior în acest sezon. Conceptul de bază al proiectului are în centru suporterul autentic al fotbalului (așa cum îi numește Indesit pe cei care se implică în proiect), un concept care reprezintă esența brandului Indesit- eficiență autentică.
Regulamentul de participare la concursul Indesit Fotball Talents (în italiană, engleză, rusă și franceză) este disponibil la adresa //football.indesit.com. Un link către prima pagină a platformei online este disponibil și pe site-ul brandului www.indesit.com.