Lowe PR recreează pentru Carol Parc Hotel povestea zonei Filaret şi a fostului Palat Suter, locul în care se află acum singurul small luxury hotel din Bucureşti
Lowe PR a invitat reprezentanţii media la un brunch old times, prin care au retrăit vremurile în care a luat viaţă Carol Parc Hotel şi au gustat din delicatesele pregătite la Restaurantul Poem. Pentru câteva ore, invitaţii au fost transpuşi într-o altă lume şi alt timp, pe vremea în care Bucureştiul era considerat „Micul Paris”. „Pentru Lowe PR a fost unul dintre cele mai interesante evenimente organizate şi primul cu o încărcătură istorică atât de puternică. Punem foarte mult preţ pe istorie şi tradiţie şi încercăm să aducem în mintea locuitorilor Bucureştiului valori şi frânturi din stilul de viaţă de altă dată”, Delia Dumitrescu, Senior PR Executive Lowe PR.
De la istoricul Adrian Majuru şi Sylvia Petre, CEO Carol Parc Hotel am aflat treptat povestea locului. Cu câțiva ani înainte de Expoziția Universală (1906), arhitectul Suter, un elvețian chemat de Regele Carol I în România, s-a îndrăgostit de împrejurimile parcului Carol, în special de priveliștea excepțională de pe dealul Filaret. Astfel, în cel mai înalt punct din București, a construit un mic palat cu vedere către tot oraşul. În anii ‘20, un renumit bancher, Enacovici, a lăsat moștenire clădirea amantei sale. Se spune că aceasta ar fi fost cea mai frumoasă femeie a vremii, soție a unui politician important, Costandache.
Povestea palatului Suter continuă și în zilele noastre datorită soţilor Petre care au cumpărat şi au restaurat până la cel mai mic detaliu clădirea care a fost mai întâi reşedinţa, apoi sediu PCR, KGB şi ICRAL, devenind astăzi Carol Parc Hotel.
Cu ajutorul unei echipe de experţi, istorici, designeri şi artizani din Italia, Germania şi Austria, fostul Palat Suter şi-a recăpătat splendoarea iniţială şi a devenit una dintre cele mai speciale clădiri din Bucureşti. Serviciile individualizate asigurate clienţilor Carol Parc Hotel îl fac unic în România şi completează în mod armonios istoria bogată a clădirii.
„Am vrut să construim un hotel de tipul small luxury hotel şi am vrut să aibă un aer special, cu un design care să amintească de timpurile vechi, de atmosfera interbelică. Astfel, am putut să contribuim la păstrarea valorilor istorice architecturale, prea rar întâlnite, din păcate”, Sylvia Petre, CEO Carol Parc Hotel.
Echipa implicată în realizarea proiectului este formată din Monica Botez – PR Manager, Delia Dumitrescu şi Diana Grigorescu – Senior PR Executives, Roxana Bejan – PR Executive din partea Lowe PR şi Sylvia Petre – CEO Carol Parc Hotel.
{mosloadposition user10}