Aventura Next Top Model continuã joia aceasta, de la 20:30, cu noi şi noi provocãri. Botezatu vrea sã se asigure cã cea care va câştiga titlul de Next Top Model este pregãtitã pentru orice situaţie, aşa cã le supune la tot felul de teste. Ba chiar le-a pregãtit şi un chestionar, a cãrui vedetã este definiţia caloriei. N-o sã-ţi vinã sã crezi ce au rãspuns fetele.
Cu doar douã ediţii înainte de marea finalã a reality show-ului, competitia Next Top Model devine din ce în ce mai acerbă, iar profesionalismul celor şase fete rãmase în luptã este testat cu probe din ce în ce mai grele. Au trecut de multe provocãri inedite, însă nici prin gând nu le-a trecut fetelor cã vor ajunge sã dea extemporal. Inainte de a le înmâna paşaportul cãtre lumea modellingului, Cãtãlin decide sã le supunã unui test de culturã generalã într-ale modellingului şi le-a pregãtiti fetelor 25 de întrebãri… haioase.
„Un model bine informat ar aşteprne pe hârtie toate rãspunsurile în mai puţin de 10 minute. Mi-am propus sã fiu indulgent asrãzi, astfel cã aveţi la dispoziţie 20 de minute!” le-a spus dur. Fetele trebuie sã noteze ţinuta potrivitã pentru o participare la casting, sã defineascã termeni precum haute couture, booker, composit card, sã recunoascã personalitãţi de renume din modelling, dar şi sã dea definiţia caloriei. Iatã ce au rãspuns fetele:
Caloria este un animal mic şi nesimţit, care se stercoarã în şifornier şi ne strâmteazã hainele / Caloria este egalã cu o zecime de kilogram, împãrţitã la numãrul de mese mâncate într-o zi şi înmulţitã cu o treime din numãrul de îmbucãturi de alimente ce conţin grãsimi şi glucide / Caloria este efortul de mãcinare a grãsimilor din corp împãrţit la 3.14 şi înmulţit cu radical din forţa gravitaţionalã.