Formarea îndrumătorilor de-a arhitectura 2014
2600 de copii din 101 clase din şcolile din România au început în această săptămână cursul opţional „de-a arhitectura în oraşul meu”, conceput de Asociaţia „de-a arhitectura” şi adus copiilor cu ajutorul arhitecţilor voluntari şi învăţătorilor claselor a III-a şi a IV-a care şi-au asumat curajos sarcina – şi privilegiul – de a-i introduce pe cei mici în viaţa oraşelor pe care le locuim: vreme de un an şcolar, o oră pe săptămână, ei vor preda noţiuni de arhitectură şi mediu construit prin joc şi activităţi practice, pentru a planta seminţele creşterii unor buni cetăţeni, care îşi cunosc şi preţuiesc oraşul, care ştiu că stă în puterea lor să îl schimbe spre mai bine.
Uniunea Arhitecţilor din România a făcut posibil, prin proiectul „De-a Arhitectura – formarea îndrumătorilor 2014”, proiect finanţat din Fondul „Timbrul Arhitecturii”, ca echipele de îndrumători să fie pregătite pentru a colabora pe parcursul anului şcolar, pentru a transmite cunoştinţele arhitectului voluntar prin intermediul metodelor învăţătorului. Un asemenea parteneriat a pornit aşadar cu dreptul, în urma participării la atelierele de formare a îndrumătorilor „de-a arhitectura” a 173 de arhitecţi şi învăţători, care şi-au petrecut câte trei zile pentru a cunoaşte conţinutul cursului, pentru a înţelege cum se vor putea folosi de setul de metode şi instrumente de învăţare pus la dispoziţie de curs şi, mai ales, pentru a începe o colaborare frumoasă, în beneficiul copiilor, cu coechipierul împreună cu care fiecare va preda. Totul s-a petrecut în cadrul a 8 ateliere de formare desfăşurate la Bucureşti şi Timişoara (câte două ateliere) şi la Sibiu, Cluj Napoca, Constanţa şi Bacău (câte un atelier).
Componenta de formare, condusă în cadrul asociaţiei noastre de Claudia Pamfil, dincolo de misiunea sa esenţială de a-i pregăti pe cei care ajung în faţa copiilor, a reuşit anul acesta să constituie o echipă de arhitecţi şi învăţători care au susţinut cu dedicaţie, energie şi competenţă cele 8 ateliere de formare din această toamnă. Formatorii au fost pregătiţi la rândul lor în cadrul aceluiaşi proiect finanţat de Uniunea Arhitecţilor din România, în luna iulie, la Braşov.
Fiecare dintre echipele regionale responsabile de atelierele de formare s-a mobilizat exemplar:
· La Timişoara, arh. Oana Simionescu şi prof. Felicia Cristina Popovici au susţinut, două weekend-uri la rând, cele două ateliere de formare pentru participanţi din Timişoara, Arad, Giroc.
· La Bucureşti, arh. Monica Popescu şi arh. Miruna Grigorescu au susţinut două ateliere, cu participanţi din Bucureşti, Craiova, Câmpulung Muscel şi Târgu Mureş.
· La Bacău s-a desfăşurat atelierul dedicat primelor clase din zona Moldovei înscrise în programul de-a arhitectura. Participanţi din Bacău, Iaşi şi Neamţ au beneficiat de energia formatorilor de-a arhitectura, prof. Carmina Vakulovski, arh. Adriana Comănici şi arh. Deea Mihălţan.
· În Constanţa atelierul a fost susţinut de arh. Corina Croitoru şi prof. Carmina Vakulovski.
· În Sibiu, alături de participanţii din Sibiu, Sfântu Gheorghe şi Braşov, au fost arh. Iulia Nistor, arh. Anca Bordean, arh. Carmen Şandru şi prof. Elena Săliştean.
· În Cluj Napoca atelierul a fost susţinut de arh. Iulia Pătru şi prof. Gianina Vanca.
Proiectul a mai beneficiat şi de sprijinul OAR Timiş, care a suportat cheltuielile cu tipăritul materialelor pentru atelierele de la Timişoara, de sprijinul membrilor De-a Arhitectura prin punerea la dispoziţie a echipamentelor necesare şi a următorilor susţinători care au găzduit atelierele în propriile spaţii: Bucureşti – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”- Facultatea de Arhitectură de Interior şi Casa Corpului Didactic Bucureşti, Timişoara – Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara, Cluj Napoca – S.C. Planwerk S.R.L., Sibiu – Şcoala nr.4 Sibiu, Constanţa – Şcoala 39 „Nicolae Tonitza” Constanţa, Bacău – Şcoala „Mihai Sadoveanu” Bacău.
Pe parcursul atelierelor a fost subliniată contribuţia definitorie a Uniunii Arhitecţilor din România, prin finanţarea acordată proiectului cultural “De-a arhitectura – formarea îndrumătorilor 2014” din Fondul „Timbrul Arhitecturii” în anul 2014.
Noi credem că finanţarea programului de formare de anul acesta de către una dintre organizaţiile prestigioase ale breslei arhitecţilor este un mesaj foarte important. Astfel, Uniunea Arhitecţilor din România sesizează dorinţa arhitecţilor de a ieşi să lucreze în cetate, în mijlocul comunităţilor din care fac parte şi îi sprijină prin intermediul acestui proiect. Dincolo de activitatea instituţională, a arhitecţilor pentru arhitecţi în sensul îmbunătăţirii practicii profesionale şi de prezervarea şi promovarea valorilor arhitecturale şi urbanistice, Uniunea Arhitecţilor face acest pas către îmbogăţirea identităţii comunitare la nivelul celor mai deschişi locuitori ai oraşelor noastre, copiii. Suntem bucuroşi şi recunoscători să fim parte din acest proces.
Vă dorim un an şcolar excelent!