Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, cu sprijinul Petrom, al Inspectoratului Școlar Județean Buzău și RER Ecologic Buzău deschid porțile Școlilor Responsabile. Între 26 noiembrie și 31 ianuarie 2013, zece școli din județul Buzău se vor întrece în a-și demonstra responsabilitatea față de mediu într-un proiect care își propune creșterea informării și capacității administrative în ceea ce privește managementul deșeurilor și colectarea selectivă.
Proiectul “Școli Responsabile” își propune să pună în aplicare un sistem de colectare a deșeurilor în 10 școli aflate în apropierea râului Buzău. Programul combină diverse forme de învățare și acțiune, urmărind sensibilizarea la problematica managementului deșeurilor și a resurselor valorificabile conținute de acestea, cât și schimbarea comportamentului în acest sens în rândul elevilor, personalului școlii, familiilor, autorităților locale și, prin efectul de domino, în rândul întregii comunități locale. Activitățile se desfășoară sub forma unui concurs interșcolar în urma căruia 5 dintre cele mai responsabile școli vor fi premiate cu câte 1000 euro. Acțiunile întreprinse de școli vor fi documentate în materiale foto-video și publicate pe pagina de Facebook a Asociației Salvați Dunărea și Delta pe toată durata proiectului. În procesul de jurizare se va ține cont de originalitate, creativitate dar și funcționalitate, reacția publicului fiind de asemenea luată în calcul.
Săptămâna trecută, echipa de proiect a Asociației Salvați Dunărea și Delta s-a întâlnit cu directorii și profesorii din școlile localităților Lunca Jariștei, Nehoiu, Cislău, Pătârlagele, Săpoca, Berca, Vernești, Căpățâneni, Săgeata și Robeasca. În cadrul acestor întâlniri s-au discutat condițiile de participare în concurs, principiile de colectare selectivă a deșeurilor și beneficiile acesteia pentru comunitate și mediu. Totodată, a fost evaluată situația actuală a managementului deșeurilor (în școli și în comunitățile unde acestea își desfășoară activitatea), realizându-se o “hartă” a nevoilor și oportunităților. Așa cum a reieșit din discuții și vizita în teren, subiectul managementului deșeurilor nu este unul nou pentru niciuna din cele 10 școli însă există dorința ca acesta să fie dus mai departe către recuperarea resurselor prin reciclare. Cadrele didactice își doresc ca elevii lor să înțeleagă tot acest circuit – o mai bună cunoaștere crescând și gradul de utilizare responsabilă a resurselor. Echipa de proiect a Asociației Salvați Dunărea și Delta va oferi suport permanent dascălilor atât pe perioada proiectului cât și după finalizarea acestuia, miza fiind ca fiecare școală să-și înființeze un sistem propriu de colectare și reciclare în parteneriat cu actorii locali co-interesați.
Raționamentul care susține această inițiativă se referă la nevoia de a dezvolta încă de la vârste fragede, un comportament responsabil în ceea ce privește protejarea naturii. În acest sens, se dorește aprofundarea în rândul elevilor și a personalului didactic și auxiliar a noțiunilor de reducere, reutilizare, reciclare a deșurilor. Totodată, acest proiect încurajează experimentarea cetățeniei active în școală și comunitate iar pe termen lung este vizată crearea unei rețele de tip Alianța Școlilor Verzi / Responsabile care să stimuleze pentru comunicare și competiție inițiativele și acțiunile “verzi”.
Proiectul vine în completarea curriculumului școlar prin stimularea de activități practice cu copiii în domeniul protecției mediului. Elevii vor învăța despre impactul alegerilor lor cât și despre interacțiunile dintre diversele materiale care rezultă în urma consumului. Școlile pot fi inspirate de realizarea unei rețele eficiente de reciclare în școală, ca potențială sursă de venit pe termen lung. La fel de important, școlile vor primi onorantul titlu de “Școală Responsabilă”, fiind primele din țară cu această “certificare”- o recunoaștere meritorie a proactivității și leader-ship-ului lor.
Vă invităm să accesați pagina noastra de Facebook pentru a urmări și sprijini activitatea școlilor: https://www.facebook.com/Salvati.Delta?ref=hl. Veți găsi aici câte un folder pentru fiecare școală.