Începând de astăzi și până duminică, 26 iulie, amatorii de cinema sunt invitați la festivalul de filme în aer liber MOV(I)E On – filme de bine, ce va avea loc în următoarele 3 săptămâni, de joi până duminică, în parcările magazinelor Kaufland din Capitală.
MOV(I)E ON este un proiect dedicat comunității, organizat de Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B, prin care Kaufland România își încurajează și motivează clienții să depășească mai ușor emoțiile crizei provocate de pandemie, folosind a șaptea artă – filmul.
Astfel, toate filmele ce vor fi difuzate au la bază mesaje pozitive, despre puterea de a învinge și depăși obstacole, despre importanța de a găsi bucurie în viață și despre a-i ajuta pe ceilalți. Bucureștenii au la dispoziție o selecție pentru toate gusturile, la alegere între filme clasice și recente, îndrăgite de critici și fani deopotrivă, cum sunt „Dansând în Ploaie”, „S-a născut o stea” sau „Ziua cârtiței”. Nu lipsesc nici producțiile românești, în programul festivalului MOV(I)E On fiind și filmul istoric bazat pe fapte reale „Maria, Regina României”.
Proiecțiile de filme în aer liber vor avea loc astfel:
- Joi, 9 iulie – duminică, 12 iulie: Kaufland Brâncuși – etaj 2, parcare (Str. Valea Oltului nr. 195-197, Sector 6) – cinema open air, pe scaune, cu acces de la orele 21:00;
- Joi, 16 iulie – duminică, 19 iulie: Kaufland Vulcan (Str. Mihail Sebastian nr. 88C, Sector 5) – cinema drive-in, cu acces de la orele 21:00;
- Joi, 23 iulie – duminică, 26 iulie: Kaufland Energeticienilor (Bdul. Energeticienilor, nr. 13-15, Sector 3) – cinema drive-in, cu acces de la orele 21:00.
Proiecțiile încep la ora 22:00 și se fac pe ecran de mari dimensiuni.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, în ordinea sosirii și cu respectarea obligatorie a tuturor normelor de siguranță. Organizatorii au pregătit un spațiu complet sigur, cu măsuri de delimitare a distanței între scaune sau mașini, amplasarea stațiilor cu dezinfectant și verificarea purtării măștii de protecție de către toți participanții.
PROGRAMUL COMPLET
9-12 iulie – Cinema Open Air Kaufland Brâncuși
9 iulie – YESTERDAY (comedie, muzică, 2019, 116 min, AG I Audiență Generală)
10 iulie – SINGIN’ IN THE RAIN / DANSÂND ÎN PLOAIE (clasic, musical, 1952, 103 min, AG I Audiență Generală)
11 iulie – A STAR IS BORN / S-A NĂSCUT O STEA (dramă, muzică, 2018, 135 min, AP-12 I Acordul Părinților pentru copii sub 12 ani)
12 iulie – DOUĂ LOZURI (românesc, comedie, 2016, 86 min, N – 15 I Nerecomandat persoanelor sub 15 ani)
16-19 iulie – Cinema Drive-In Kaufland Vulcan
16 iulie – IT’S A WONDERFUL LIFE / O VIAȚĂ MINUNATĂ (clasic, dramă, 1946, 130 min, AG I Audiență Generală)
17 iulie – MARIA, REGINA ROMÂNIEI (românesc, istoric, 2019, 110 min, AP-12 I Acordul Părinților pentru copii sub 12 ani)
18 iulie – THE ART OF RACING IN THE RAIN / POVESTEA INCREDIBILĂ A LUI ENZO (dramă, comedie, 2019, 119 min, AG I Audiență Generală)
19 iulie – THE FULL MONTY / GOL PUȘCĂ (comedie, 1997, 91 min, N – 15 I Nerecomandat persoanelor sub 15 ani)
23-26 iulie – Cinema Drive-In Kaufland Energeticienilor
23 iulie – THE BUCKET LIST / ULTIMELE DORINȚE (comedie, dramă, 2007, 97 min, AG I Audiență Generală)
24 iulie – GROUNDHOG DAY / ZIUA CÂRTIȚEI (comedie, 1993, 101 min, AP 12 I Acordul Părinţilor pentru copii sub 12 ani)
25 iulie – THE UPSIDE / ASISTENT DE (NE)VOIE (comedie, dramă, 2019, 127 min, AP 12 I Acordul Părinților pentru copii sub 12 ani)
26 iulie – URSUL (românesc, comedie, 2011, 83 min, N – 15 I Nerecomandat persoanelor sub 15 ani)
Reguli de participare
- Purtarea măștii este obligatorie pe durata evenimentelor. Pentru a oferi o protecție eficace, masca de protecție trebuie să acopere gura și nasul;
- Fiecare participant va fi supus triajului observațional, constând în măsurarea temperaturii corporale înaintea intrării în spațiul eveimentului, prin folosirea unor echipamente non-contact. Nu va fi permis accesul persoanelor care înregistrează o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius; În cazul în care participanții prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, febră etc.), nu li se va permite accesul;
- Participanții vor respecta măsurile de distanțare socială de minimum 1,5 m față de celelate persoane, precum și marcajele efectuate de către organizator;
- Participanții au obligația de a-și dezinfecta mâinile la intrare cu dezinfectant avizat, pus la dispoziție de organizator.
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro.