Nume legendare își dau întâlnire sâmbătă cu fanii sportului rege, la Centrul Comercial Auchan Titan: Duckadam, Belodedici, Bumbescu, Iovan și Stoica, la 37 de ani după ce Steaua a câștigat Cupa Campionilor
Începând cu weekendul acesta, iubitorii fotbalului vor avea ocazia să admire un fragment unic de istorie. Centrul Comercial Auchan Titan va găzdui expoziția Tricouri de Legendă, o colecție impresionantă de peste 70 de tricouri purtate de jucătorii Echipei Steaua și ai Naționalei de fotbal, în ultimii 50 de ani.
Expoziția, organizată de Centrul Comercial Auchan Titan în colaborare cu Romanian Football Legends și CSA Steaua Bucuresti, este una dedicată serbării a 37 de ani de la Seara Magică de la Sevilla , atunci când pentru prima dată o echipă din Estul Europei a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Expoziția va fi deschisă zilnic, începând cu 6 mai și până pe 18 mai, în centrul comercial, între orele 10:00 și 22:00.
Sâmbătă, în prima zi de expoziție, de la ora 12:30, la Scena Comunității, vizitatorii centrului comercial vor avea ocazia să îi întâlnească și să facă selfie-uri alături de fotbaliștii legendari prezenți la eveniment. Printre cei care au confirmat deja participarea se numără: Adrian Bumbescu (Colonelul Apărării), Ștefan Iovan (Căpitanul de la Sevilla), Miodrag Belodedici (primul fotbalist din istorie care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite), Tudorel Stoica (Căpitanul Stelei anilor ’80) și Helmut Duckadam (Eroul de la Sevilla), dar suprizele nu se vor opri aici! Pe lângă fotbaliștii Stelei, fanii sportului rege vor putea admira inclusiv „puiul” Cupei Campionilor Europeni care va fi expus la eveniment.
Evenimentul va fi prezentat de Ionel Stoica, celebrul ziarist și comentator TV al anilor ’80 – ’90, care va face o introducere interactivă a colecției de tricouri și a momentelor de neuitat din istoria fotbalului românesc.
Tricourile expuse le includ pe cele purtate în campania de pregătire și câștigare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986 și în timpul Campionatelor Europene sau Mondiale, de către fotbaliști legendari precum Marius Lăcătuș, Gheorghe Hagi, Miodrag Belodedici sau Dan Petrescu.
O zonă a expoziției va fi dedicată biletelor și programelor de la meciuri celebre sau medalii și fanioane dedicate Echipei Steaua București, dar și echipei noastre Naționale, multe dintre ele cu o vechime de peste 70 de ani.
Intrarea la expoziție este gratuită, iar iubitorii de fotbal sunt invitați să se bucure de o experiență memorabilă.