Astăzi, 28 iunie, au fost deschise înscrierile la Grand Spoof ediţia a IV-a, singura competiţie românească de parodiat reclame şi unul dintre cele mai aşteptate evenimente din cadrul festivalului de publicitate neconvenţională ADfel.
Amatorii de parodii, fie ele după clipuri româneşti sau internaţionale, îşi pot trimite lucrările până pe 18 iulie pe adresa grandspoof@iqads.ro. Spoof-urile trebuie să fie originale şi să nu depăşească 90 de secunde.
Timp de şapte zile (19-25 iulie) parodiile vor fi votate, pentru prima dată în istoria Grand Spoof, de către două jurii: unul profesionist – alcătuit din specialişti ai industriei de marketing şi comunicare ce urmeaza a fi anunţaţi în perioada imediat următoare; şi unul format din publicul larg.
Cele mai bune două parodii înscrise în concurs vor fi premiate în cadrul ADfel cu o cameră video (premiu oferit de juriul profesionist) şi cu o cameră foto (premiu oferit în urma votului public), puse la dispoziţie de eMAG, cel mai mare magazin online din România.
Toate spoof-urile vor fi disponibile pe www.ADfel.ro pe măsură ce vor fi acceptate în competiţie, iar în baza celor două jurizări, va fi prezentat în premieră un Top 10 al celor mai bune lucrări în prima zi de ADfel, luni, pe 26 iulie.
Până în acest moment, parodiile participante sau câştigătoare în cadrul Grand Spoof au ajuns rapid la statutul de viral. Două dintre cele mai recente ar fi: Pornoliga campionilor, spoof-ul câştigător din 2009 realizat de Happy Fish, respectiv Budai Beer, un clip care promova un brand imaginar de bere, parodiind stilul Budweiser.
Cei care doresc să afle mai multe informaţii despre competiţie şi să consulte regulamentul Grand Spoof pot accesa www.ADfel.ro.
Ce este un spoof?
Un spoof este un clip parodic ce face referire la o altă reclamă, folosindu-se de notorietatea ei, pentru a servi unei alte mărci, adesea inventate, sau pentru a realiza o simplă parodie, neasociată vreunui brand. Cu toate acestea, spoof-ul nu este plagiat sau reclama comparativă (ilegală în România), ci recreează în mod original elemente care amintesc de reclama iniţială, pentru a le reinterpreta şi pentru a crea un nou sens.
{mosloadposition user10}