Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Incepe cea de-a VIII-a editie a Festivalului International de Teatru

pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povesti”

Teatrul Ion Creangă din Bucureşti organizează, în perioada 29 septembrie – 6 octombrie, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, iniţiat de regretatul maestru Cornel Todea, directorul artistic al evenimentului.

5 companii de teatru pentru copii din străinătate, din Bulgaria, Franţa, Israel, Italia, Spania, alături de teatre din ţară (Teatrul Ion Creangă, Teatrul „Regina Maria Oradea”, Teatrul Masca Bucureşti, Compania Passe-Partout Dan Puric) vor prezenta spectacole adresate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani. În programul Festivalului sunt incluse şi 7 producţii ale Teatrului Ion Creangă.

Vă aşteptăm cu bucurie la următoarele spectacole:
· Noddy – Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, România
· Prinţul fericit – Sally Anne Dance Company, Tel Aviv, Israel
· Povestea unui copil şi a unui pinguin – Teatro Telaio, Brescia, Italia
· Pantofiorii pereche – Drama Theatre, Targovishte, Bulgaria
· O locomotivă şi o gară – Teatrul Masca, Bucureşti, România
· Grădina posibilului – Association 16 Rue de Plaisance, Rennes, Franţa
· Seminţe – Semi – Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, România
· Baloane colorate – Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, România
· Senzaţional – Imaginart, Sabadell, Spania
· Povestea spicului de grâu – Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, România
· Carolina şi poneiul – Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, România
· Războiul bucatelor – Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, România
· Fluturi şi oameni – Compania Passe-Partout Dan Puric, Bucureşti, România
· Vrăjitorul din Oz – Teatrul „Regina Maria”, Oradea, România
· Cărăbuşii – Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, România

Festivalul are caracter competitiv şi este structurat pe două secţiuni:
· spectacole pentru categoria de vârstă 0-3 ani
· spectacole pentru categoria de vârstă 4-12 ani

Juriul din acest an este format din criticii de teatru: Doina Modola, Maria Zărnescu şi Ion Parhon, care vor acorda următoarele premii:
· Marele premiu pentru cel mai bun spectacol
· Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani
· Premiul special al juriului

În anul 2008, Festivalul a primit recunoaşterea ASSITEJ International, cea mai prestigioasă organizaţie de teatru pentru copii şi tineret din lume, acordându-i-se titulatura de Festival Internaţional ASSITEJ, reînnoită de atunci, în fiecare an, inclusiv în 2012.

Reprezentaţiile vor avea loc la Sala Rapsodia a Teatrului Ion Creangă, la sediul Teatrului Masca, în şcoli şi în grădiniţe din Bucureşti. Pentru mai multe informaţii puteţi accesa site-ul Festivalului: www.fitc.ro.

Alături de spectacole, programul Festivalului include: spectacole-lectură cu piesele câştigătoare ale concursului de dramaturgie organizat anual de Teatrul Ion Creangă, ateliere de creativitate adresate celor foarte mici, expoziţii de tablouri şi fotografii şi multe alte surprize.

Biletele şi abonamentele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Sălii Rapsodia, str. Lipscani, nr. 53.

Organizator: Teatrul Ion Creangă Bucureşti
Coorganizatori şi finanţatori: Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti și UNITER – Uniunea Teatrală din România
Sponsori: Kinder Chocolate, United Media România, Editura Egmont, Editura Nemira
Parteneri: Ambasada Israelului, Uniunea Artiștilor Plastici, CreArt – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Programul Small Size finanţat de Comisia Europeană, Direcţia Generală pentru Educaţie şi Cultură prin programul Cultura, Teatrul Masca, Compania Passe-Partout Dan Puric, RATB, On Move Media, Inga Media
Eveniment reflectat de TVR
Eveniment recomandat de Radio România Cultural, Radio România București, Smart FM, Itsy Bitsy şi Radio RFI
Parteneri media: 24 FUN, Observator Cultural, Jurnalul.ro, Yorick, PRwave.ro, Onlinegallery.ro, Gradinitebucuresti.ro, Cautbona.ro, Urbankid.ro, IFestival.ro
Cu sprijinul: UNATC – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, Grădinița Miruna, Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Școala generală nr. 186 „Elena Văcărescu”, Școala generală nr.19 „Tudor Arghezi”

Bucuresti, 25.09.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.