The Geeks semnează strategia și creația pentru noua campanie integrată de comunicare pentru brandul OLX. Noua campanie include trei execuții TV (“Poza de profil”, “Tânărul din provincie”, “Micul explorator”), bannere online și o activare BTL.
Precedată de campania de rebranding, cea care a comunicat trecerea de la numele de Mercador.ro la OLX.ro, noua campanie continuă strategia începută sub brand-ul Mercador.ro, înfățișând poveștile unor oameni obișnuiți, cumpărători, aflați în căutarea unor produse care să rezolve situațiile în care au ajuns, dintr-un motiv sau altul.
Colaborarea dintre The Geeks și OLX (fost Mercador.ro) a început în martie 2013, atunci când agenția a realizat strategia de comunicare pentru Mercador.ro. În tot acest timp, au fost realizate sase campanii, care au inclus 19 spoturi TV, mai multe execuții outdoor, precum și o serie de execuții online, atât sub forma proiectelor speciale, cât și a bannerelor online.
Conform unui studiu realizat de GfK, în urma campaniilor realizate, încă de la finalul lui 2013, Mercador.ro (acum OLX.ro) a ocupat primul loc în topul site-urilor de anunțuri din România, din punct de vedere al notorietății. De asemenea, Mercador.ro (acum OLX.ro) a fost desemnat site-ul preferat de cei mai mulți români pentru postarea anunțurilor.
“Nu a fost simplu să ajungem de la 800.000 de anunțuri active, la peste 2.000.000. Dar pentru că Mercador.ro (acum OLX.ro) a ajuns numărul 1 în piața de anunțuri gratuite pe toate criteriile relevante pe care le măsurăm (număr de anunțuri active, trafic și indicatori de brand) am decis să continuăm pe strategia începută, aducând de data asta un plus execuțional prin conturarea și mai detaliată a poveștilor apreciate de utilizatorii OLX. Schimbarea numelui a fost o provocare, la care – după rezultatele campaniei de rebranding – noul brand pare să fi răspuns mai mult decât corect”, a declarat Costin Radu (Managing Partner și Head of Creative Planning, The Geeks).
“Dincolo de rezultatele vizibile ale OLX.ro (fost Mercador) și de o campanie de comunicare memorabilă, suntem mulțumiți de imaginea de brand conturată, pe care vrem să o menținem și post rebranding, cea a unui site de anunțuri pe placul românilor, unde pui anunț ușor și găsești cumpărător. Colegii de la The Geeks au arătat creativitate, implicare și înțelegerea obiectivelor de business, aspecte pe care le-am apreciat foarte mult în colaborarea din ultimul an”, a declarat Cristina Gheorghițoiu (Business Manager, OLX.ro).
Echipa care a lucrat la noua campanie OLX.ro:
– din partea The Geeks: Vlad Petre (Brand Communication Director), David Teodorescu (Online Project Manager), Daniel Hărmănescu (Copywriter), Maria Teodorof (Copywriter), Vladimir Belciug (Copywriter), Miruna Antonescu (Senior Creative Planner), Ion Altieri Constantin (Designer), Ștefan Bejan (Designer), Costin Radu (Managing Partner & Head of Creative Planning)ș
– din partea OLX.ro: Catrinel Alexe (Marketing manager), Alexandra Spirescu (Marketing manager), Cristina Gheorghitoiu (Business manager).
Casa de producție care a realizat spoturile TV este Studioset, regia fiind semnată de Goran Mihailov.