În septembrie, de luni până joi, de la ora 21.00
Începând cu 1 septembrie, Discovery Channel le propune telespectatorilor seri pline de experimente curajoase, adrenalină şi ştiinţă, toate puse în slujba celor mai trasnite idei! În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 21.00, puteţi urmări pe Discovery Channel documentare pop science în premieră (Zece metode şi Smash lab) precum şi noi episoade din seriale îndrăgite precum Brainiac şi Vânătorii de mituri. Iată ce v-a pregătit Discovery, pentru fiecare seară de luni până joi:
Seara de luni: “Brainiac: Maniaci ai ştiinţei” – o nouă serie
Vic Reeves preia controlul asupra detonatorului, in programul premiat Brainiac, maniaci ai ştiinţei, ce revine cu o nouă serie la Discovery Channel.
Echipa Brainiac îşi continuă misiunea, folosind experimente anarhice pentru a rescrie vechile manuale prăfuite, storcând fiecare picătură cât de cât interesantă pe care o are de oferit ştiinţa. În tot acest haos, Vic Reeves este asistat de Jon Tickle şi Charlotte Hudson, în timp ce, Dr Bunhead cel mai mare ratat din lumea ştiinţei, încearcă să impresioneze doamnele cu chimia lui scăpată de sub control.
Seara de marţi: “Zece metode” – premieră
Discovery îi provoacă pe telespectatori să viziteze latura întunecată a ştiinţei, cu noua serie Zece metode…
La marginile înţelegerii ştiinţifice se întinde o stranie lume crepusculară, iar Discovery Channel este gata să îi ducă acolo pe telespectatori. În fiecare săptămână, Zece metode aruncă o privire asupra unei anumite zone a investigaţiilor ştiinţifice. De la parapsihologie până la persoane răpite de extratereştri, de la cercetări genetice până la nanotehnologie, aceasta noua serie combină date fascinante, interviuri captivante şi efecte speciale, pentru a explica adevărul despre unele dintre cele mai misterioase fenomene naturale şi SF.
Seara de miercuri: “Smash Lab” – premieră
Smash Lab prezintă o echipă de ingineri rebeli, care abordează tehnologii de fiecare zi, dar le aplică în moduri noi, revoluţionare. În primul, rând, echipa studiază atent tehnologia, pentru a vedea cum funcţionează, apoi îşi foloseşte know-how-ul pentru a vedea cum ar putea fi utilizată tehnologia respectivă în modalităţi noi, supradimensionate. Ar putea oare materialul Kevlar, din care se fac vestele anti-glonţ, să protejeze un avion de bombe? Ar putea un airbag de automobil să fie reinventat, pentru a împiedica un elicopter să se scufunde, după ce cade în apă ? Echipa de la Smash Lab îşi propune să afle răspunsurile.
Seara de joi: “Vânătorii de mituri” – o nouă serie
Această serie a început în SUA în 2003, fiind acum urmărită în întreaga lume. Ajuns deja la sezonul al şaselea, programul Vânătorii de mituri a verificat peste 300 de mituri. Folosind metode ştiinţifice, dar şi curiozitatea şi ingeniozitatea de modă veche, Vânătorii de mituri testează atât mituri cunoscute, cât şi obscure, care pot salva vieţi omeneşti sau sunt pur şi simplu banale. Echipa a testat cea mai bună metodă de a scăpa dintr-o maşină care se scufundă, a verificat dacă o felie de pâine cade întotdeauna pe partea unsă cu unt, a aflat dacă un om poate fi transportat de un buchet de baloane – şi multe altele.
{mosloadposition user10}