Ediţia 2013 a proiectului „Cele mai frumoase cărţi din România” cuprinde:
• Concurs naţional de design de carte
• Premii speciale: cea mai buna ilustraţie, cea mai frumoasă carte pentru copii
• Master-class pentru profesioniştii din domeniul cărţii despre rolul „fabricantului” într-o mare editură, susţinut de Géraldine Lay (Franta)
• Expoziţie cu cărţile câştigătoare şi o selecţie de cărţi frumoase din Franţa, la Bucureşti (UNAgaleria)
Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură în parteneriat cu Federaţia Editorilor din România lansează concursul naţional de design de carte, ediţia a 2-a. Competiţia este parte a proiectului „Cele mai frumoase cărţi din România”, iniţiat ca o platforma de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniştii din lumea editorială, cât şi pentru designeri, graficieni independenţi şi publicul larg, care oferă un cadru de apreciere şi o perspectivă internaţională.
Începând cu 1 august, editurile, graficienii sau designerii de carte din România şi Republica Moldova pot înscrie cărţi apărute în ultimul an în concursul naţional de design de carte. Termenul limită pentru înscrieri este 10 Septembrie 2013. Jurizarea va avea loc în perioada 10-24 Septembrie, iar juriul va selecta un număr de minimum 25 de cărţi frumoase care vor fi prezentate publicului într-o expoziţie în perioada 4-8 Noiembrie la UNAgaleria. Toate cărţile câştigătoare vor reprezenta România în competiţia internaţională de design de carte „Best Book Design from All Over the World” – Târgul de Carte de la Leipzig, ediţia 2014 şi vor fi incluse în expoziţiile organizate de Stiftung Buchkunst.
Juriul din acest an va acorda şi 6 premii – Premiul I, Premiul II şi Premiul III şi 3 premii speciale:
– Premiul pentru cea mai bună ilustraţie, – Premiul pentru cea mai frumoasă carte pentru copii, – Premiul pentru carte bibliofilă (pentru categoria specială a acestor lucrări care vor fi jurizate separat, în acest an). Membrii juriului sunt: Matei Câlţia, Radu Manelici, Alexe Popescu, Raluca Bem Neamu, Anamaria Pravicencu şi Géraldine Lay (Franţa).
Participarea lui Géraldine Lay, şef de producţie la editura franceză Actes Sud şi artist fotograf, este posibilă prin susţinerea Institutului Francez din Bucureşti. Specialista din Franta va încadra un alt moment important al proiectului: animarea unui Master class pentru profesioniştii din domeniul cărţii despre rolul „fabricantului” într-o mare editură.
„În cadrul politicii sale de cooperare, Biroul de carte al Institutului francez din Bucureşti doreşte să se asocieze proiectului „Cele mai frumoase cărţi”, pentru a susţine şi promova filiera cărţii frumoase în România. Prin „cărţi frumoase”, înţelegem cartea în forma ei mai mult decât în continuţul ei, cărţi de design, cărţi a căror fabricare este scumpă, cărţi de grafism, cărţi de tineret…” – Bertille Detrie, reprezentanta Biroului de carte al Institutului francez.
În cadrul ediţiei 2012, în concurs au fost înscrise 248 de cărţi, dintre care juriul a selectat 32 de volume şi a acordat 5 premii. Cărţile câştigătoare au fost expuse în România în expoziţia „Cele mai frumoase cărţi” şi în cadrul proiectului „Carte cu Arte” , iar în străinatate au participat la târgurile internaţionale de carte: Frankfurt Book Fair 2012, Leipzig Book Fair 2013 în expoziţia Stiftung Buchkunst, Salon du Livre Paris 2013, urmând şi Frankfurt Book Fair 2013.
„Dincolo de ierarhii şi deliberări, mai important e faptul că i se oferă publicului şansa de a vedea şi comenta cărţi cu adevărat frumoase, şi vizual, şi estetic, şi cu un conţinut de substanţă pentru suflet şi minte.” Mihai Zgondoiu, artist vizual.
Cei interesaţi vor găsi imagini cu cărţile câştigătoare în 2012 şi mai multe detalii despre proiect pe www.celemaifrumoasecarti.ro.
Organizator: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură
Parteneri: Institutul Francez din Bucuresti, Federatia Editorilor din România, UNArte – UNAgaleria, Clubul Ilustratorilor, Galeria Posibila, Asociaţia Idioma, Agressione.
Proiectul este realizat cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).