Vinerea aceasta, TVR 1 şi Prime Time World Broadcast încep filmările pentru Revelion Magic 2008-2009.
Actriţa Joana Benedek, născută în România, a fost aleasă de Valeriu Lazarov pentru ca, împreună cu îndrăgitul şi cunoscutul interpret Gelu Voicu să fie gazda show-ului de Anul Nou. Ei şi alte mari vedete din România urmează să lucreze zi de zi în perioada 5-11 decembrie, pentru a realiza un program cu adevărat spectaculos pentru telespectatorii TVR 1. Tot în această perioadă, patru tineri magicieni spanioli, premiaţi în competiţii internaţionale de magie, şi un hipnotizator vor străbate Bucureştiul pentru a executa o parte din surprinzătoarele numere de magie, în decoruri naturale şi cu spectatori adevăraţi.
Din Studioul 3 al TVR, special amenajat pentru acest eveniment, nu vor lipsi nici marile vedete de muzică uşoară şi populară, nume precum Andreea Banică, Mihai Trăistariu, Andra, Mandinga, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Margareta Pâslaru, Damian Draghici, Maria Dragomiroiu, Anda Adam, Daniela Condurache, trupa Taxi, Luminiţa Dobrescu, Sofia Vicoveanca, Cornelia şi Lupu Rednic şi mulţi alţii. Prezenţi vor fi şi cunoscuţi actori de comedie, însărcinaţi cu momentele de umor ale acestui show de peste patru ore, difuzat în noaptea dintre ani.
{mosloadposition user10}