Jan Kopecký şi Petr Starý au câştigat cea de-a 39-a ediţie a Raliului din Cehia, de la Zlín. Fiind cea de-a cincea apariţie a Škoda Motorsport în seria Intercontinental Rally Challenge (IRC) a acestui an şi ceea ce a făcut această realizare şi mai plăcută, Juho Hänninen şi Mikka Markkula au terminat pe locul trei.
Cu un număr record de 24 de automobile la linia de start la categoria Super 2000, Raliul din Cehia de la Zlín a început vineri seara cu o etapă specială, o mare atracţie pentru fanii care, ca de obicei, au venit într-un număr impresionat la Zlín pe toată durata week-end-ului. Devansându-l pe colegul său Kopecký cu o secundă, Juho Hänninen a câştigat începutul acestui eveniment şi a preluat conducerea înaintea zilei de sâmbătă.
Agenda evenimentului a cuprins în total 15 etape cu o lungime totală de 254,96 km, una vineri, opt sâmbătă şi restul de şase duminică. Chiar de la început, primii zece piloţi – toţi aspirând la victorie – au luptat pentru fiecare secundă, inclusiv Jan Kopecký, care a câştigat cinci din cele opt curse de sâmbătă şi a preluat conducerea cu un avans de 61 de secunde înainte de ultima zi. Cu o victorie la cursa de viteză, Juho Hänninen a ajuns pe locul patru. O ploaie puternică a sporit dificultatea ultimelor două curse de sâmbătă, în special pentru cei care au optat pentru anvelopele pentru pistă uscată.
Primele trei etape de duminică au fost o loterie în ceea ce priveşte selectarea anvelopelor, deoarece traseul era încă ud. Jan Kopecký nu a lăsat pe niciun adversar să se apropie de el şi, câştigând încă o cursă de viteză, a condus lejer către încă o altă victorie în clasamentul general. Juho Hänninen a făcut mai întâi o mică incursiune în decor, dar ulterior a câştigat ultimele două curse şi a ajuns pe locul trei, ceea ce este încă o realizare superbă a întregii echipe după „dubla” din Rusia din iulie, anul curent.
Şeful Škoda Motorsport, Michal Hrabánek, s-a arătat mai mult decât fericit declarând următoarele: „Este un moment deosebit, deoarece presiunea a fost enormă în propria ţară şi este clar că trebuie să punem această mare victorie şi fantasticul loc trei pentru marca Škoda şi Fabia Super 2000 pe seama eforturilor extraordinare ale tuturor membrilor echipei noastre. Doresc să le mulţumesc ambelor echipe şi tuturor colegilor mei pentru această realizare. Încă de la începutul acestui an, când am revenit pe scena motorsport, automobilele noastre şi ambele echipe au demonstrat că sunt bine pregătite, competitive şi de încredere. În plus, Fabiile „private” au fost minunate şi aici la Zlín, echipa din Belgia RGRS cu Pavel Valoušek a ajuns pe locul şase şi A-style (Italia) cu Yevgenyi Novikov a abandonat cu puţin timp înainte de final, după ce a obţinut timpi foarte buni pe durata întregului week-end.”
„Faptul că am câştigat „Barum Rally” este cu adevărat fantastic, deoarece acesta a fost cu siguranţă cel mai competitiv eveniment IRC al acestui an, şi am reuşit să ajungem pe primele locuri după o serie de locuri câştigătoare. Traseele de pe lângă Zlín sunt foarte dificile şi condiţiile meteo au îngreunat şi mai tare situaţia ieri după-masă, dar suntem fericiţi că am reuşit astăzi. Atât eu, cât şi Petr dorim să le mulţumim fanilor noştri. Au fost minunaţi şi au creat o atmosferă extraordinară de vineri până sâmbătă. Am simţit că ne sunt alături încă de la linia de start a cursei de super viteză de vineri seara.“, a declarat Jan Kopecký.
Juho Hänninen a ţinut să specifice la rândul său: „Este prima oară când eu şi Mikko am avut ocazia că venim aici şi trebuie să spun că a fost unul dintre cele mai dificile trasee pe care le-am experimentat până acum. Ne bucurăm foarte mult pentru locul trei obţinut astăzi, deoarece lista de start era plină de nume de top. Maşina a fost minunată pe toată durata etapei, o adevărată plăcere de a conduce.“
{mosloadposition user10}