prin Comunitatea „Knowledge Management”
In urma desfasurarii pe durata a mai bine de un an a celui dintai program neguvernamental mobil intitulat “Incubatorul de Proiecte si Afaceri Europene”, demarat la inceputul anului 2009 la Bucuresti, fondatorii si organizatorii programului, sub egida Platformei “EU-RO Clearing Funds”, Fundatia EUROLINK-House of Europe (HouseofEurope.ro), in cooperare cu Knowledge Management Institute – sucursala Romania (Knomacons.ro) au initiat si pus in functiune incepand cu luna februarie 2010 propria arena virtuala de informare, dezbatere, comunicare publica, consultare si networking, dedicata integral membrilor actuali sau potentiali ai Comunitatii KM (Managementul Cunoasterii) in Romania.
Subliniem, in acest context, ca Managementul Cunoasterii reprezinta cea mai recenta si inovativa filiera de formare, certificare si cooperare internationala in domeniul managementului in domeniul consultantei globale, lansata si consolidata la inceputul acestui deceniu dinspre Statele Unite prin activitatile si proiectele coordonate de specialistii International Knowledge Management Institute (Washington D.C., kminstitute.org) pe toate cele cinci continente. Pentru Europa de Est, sucursala de reprezentare se afla la Bucuresti, fiind prezidata de Dl Octavian SERBAN, MBA la Georgetown University, Certified Knowledge Manager, trainer si manager de proiecte internationale cu o vasta experienta internationala si cu mediul de afaceri intern prin activitatea depusa in cadrul Ministerului Economiei si in proiecte sub egida Comisiei Europene. In Europa, IKM Institute mai are deja deschise reprezentante extrem de active la Londra si Basel (Elvetia).
Functionalizarea unei sectiuni speciale web s-a nascut la sugestia si cererea celor peste 100 de absolventi de pana in prezent, provenind atat din sectorul privat, cat si din cel public care resimt tot mai mult beneficiile impartasirii cu colegii sau partenerii lor a bunelor practici, principii de actiune, contacte de afaceri, schimburi de cunostinte, metode de lucru si modalitati de structurare organizationala, oferite de sistemul Knowledge Management. Orientarea tematica majora a Comunitatii KM in Romania a avut in special in vedere sprijinirea tuturor managerilor, expertilor sau intreprinzatorilor motivati sa foloseasca noul know-how KM, acumulat in procesul concret de accesare, gestionare, evaluare si audit ale proiectelor si investitiilor ce au la baza co-finantare din fonduri UE. Pana in prezent, in afara cooperarii privilegiate cu Casa Europei, reuniunile de informare, training si consiliere derulate sub patronajul KM Institute-Romania s-au bucurat de amabilul sprijin al unor prestigioase organizatii si institutii publice sau private precum: Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIPPIMM), Asociatia de Stiinte Alternative din Romania, Biroul de Imagine, Centrul Regional de Formare Continua pentru Administratia Publica Locala Bucuresti (CRFB), CRENoS – Centro Ricerche Economiche Nord Sud (Italia), SCA Deleanu Vasile-Avocati (membra Warwick Legal Network), Detente Consultants (Paris), Fundatia „Radio Romania”, METROUL SA, Universitatea Romana de Stiinte si Arte „Gheorghe Cristea”.
Mai precizam ca, pentru moment, aceasta sectiune este valabila in limba romana, urmand ca – in functie de dezvoltarile ce vor surveni – sa se extinda si in limba engleza. Pentru toti cei interesati de evenimentele si reuniunile de lucru ale Comunitatii KM si de editiile viitoare ale SCOLII BANILOR EUROPENI, amintim ca, spre edificare, acestia sunt invitati sa consulte pagina de internet www.StructuralFunds.ro sau sa ne adreseze intrebari sau solicitari specifice pe adresa eurolink@b.astral.ro .
Totodata, mai multe precizari utile pot fi regasite in cadrul relatarilor, comentariilor sau anunturilor de presa gazduite in special de urmatorii fideli Parteneri Media: CalendarEvenimente.ro, Tribuna Economica, NewsChannel.ro, Economie si Administratie Locala, Euroconsultanta-Ghidul Firmei, ClubAfaceri.ro, PRwave.ro, Finantare.ro, SmartFinancial.ro, SmartBank.ro, GhiseulBancar.ro, Comunicatii Mobile, ComunicateMedia.ro, StiriEvenimente.ro, Early Warning Support – "EU-RO Clearing Funds".
Pentru conformitate,
Secretariatul Platformei „EU-RO Clearing Funds”
c/o EUROLINK- House of Europe
{mosloadposition user10}