G4S Cash Services a inaugurat vineri, 16.10.2009, noul Centru de Procesare din oraşul Braşov. Alături de clienţii noştri din Bucureşti şi Braşov, împreună cu reprezentanţi de seamă ai autorităţilor locale, Directorul General, doamna Alice Tîrşea, Directorul Executiv al diviziei de cash G4S, domnul Octavian Mârza, şi Directorul Regional Braşov al diviziei de cash G4S, domnişoara Ana Pripină, au tăiat panglica noii locaţii.
Amenajările în noul Centru de Procesare au durat aproximativ zece luni, iar investiţia companiei se ridică la aproximativ 2.600.000 RON. Clădirea dispune de o suprafaţă mai mare ce permite mărirea capacităţii de procesare numerar, condiţii mai bune de muncă pentru angajaţii G4S, un grad mai ridicat de securitate şi nu în ultimul rând creşterea standardului de calitate a serviciilor oferite clienţilor noştri.
“Este o mândrie pentru mine să reprezint adiminstraţia centrală a G4S România la acest eveniment. Moderinzarea Centrului de Procesare din Braşov reprezintă un pas important din planul nostru de dezvoltare. Dacă la începutul verii am inaugurat centrul de Procesare din Craiova, în cel mai scurt timp urmează să deschidem Centre de Procesare la Timişoara şi Iaşi” a spus Alice Tirşea, Director General G4S.
“Azi ne mândrim cu un sediu ce asigură confort profesional angajaţilor G4S şi care ne impune rezultatele cele mai bune – având la bază soluţii tehnice de necontestat pentru satisfacerea celor mai stricte cerinţe” a adăugat Ana Pripină, Director Regional Braşov, al diviziei Cash G4S.
Bucuresti, 19.10.2009
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}