Un nou an școlar tocmai ce a început și odată cu bucuria revederii cu profesorii și colegii, încep și grijile părinților pentru sănătatea celor mici. Trebuie să recunoaștem că pe lângă destinderea pe care ne-o oferă faptul că ne știm copiii în siguranță, la școală sau grădiniță, învățând prin joacă și dezvoltându-se armonios, simțim deseori îngrijorare pentru starea lor de sănătate. Frecventarea colectivităților și desfășurarea de activități în locații aglomerate sunt de multe ori sinonime cu apariția și răspândirea germenilor și bacteriilor ce pot slăbi imunitatea și produce răceli și gripe.
Tocmai pentru a susține sistemul imunitar în sezonul rece, dar și pentru a avea grijă de memoria și sănătatea celor mici, Olini, producătorul polonez de uleiuri presate la rece și oțeturi din ingrediente naturale, ne propune două soluții naturale dezvoltate împreună cu specialiști în nutriție de la Universitatea de medicină din Łódź.
Cum cea mai mare problema a părinților în această perioadă sunt virozele, o prima soluție pentru întărirea imunității copiilor de peste 2 ani este Oxymel. Aceasta este o băutură cu gust dulce-acrișor preparată prin macerarea de legume, condiment și oțet de mere. Cunoscută de secole și considerată antibiotic și probiotic natural, Oxymel pentru copii contribuie la întărirea sistemului imunitar, previne răcelile, ajută la combaterea infecțiilor și îmbunătățește circulația sângelui. Cu o formulă concepută special pentru a fi pe placul copiilor pretențioși atunci când vine vorba de gustul alimentelor, Oxymel pentru copii oferă toate beneficiile legumelor și condimentelor cultivate într-o zonă protejată (și este 100% vegan). Cu numai 1-2 lingurițe pe zi, diluate în 250 ml de apă sau suc, îi poți asigura celui mic o imunitate de invidiat în sezonul răcelii și al gripei.
Uleiul pentru elevi de la Olini este un supliment alimentar creat, prin implicarea acelorași specialiști de la Universitatea de Medicină din Łódź, pentru a îmbunătăți memoria și concentrarea copiilor și adolescenților. Cu o formulă 100% naturală, acesta conține doar patru ingrediente și anume: ulei de in, cea mai bogată sursă vegetală de acizi Omega 3, inclusiv acidul ALA, ulei de nuci, bogat în antioxidanți, ulei de alune de pădure, bogat în nutrienți și antioxidanți și ulei de măsline. Este indicat a fi consumat de copiii între 7 și 15 ani.
Pentru că școala aduce cu sine noi provocări în fiecare zi, vitaminele, acizii grași și antioxidanții din compoziția uleiului pentru elevi sunt veritabili aliați în îmbunătățirea concentrării și a capacității de memorare, reglarea emoțiilor și împiedicarea apariției tulburărilor depresive și nu în ultimul rând, în susținerea sistemului imunitar.
Cu gustul său delicios de nucă, cu siguranță acest ulei îl va cuceri pe copilul tău și va aliatul care îl ajută să obțină rezultate mai bune la învățătură, să aibă o sănătate de fier și o piele cu cât mai puține imperfecțiuni!
Asigură-te că îi oferi copilului tău ce este mai bun de la natură pentru a crește sănătos și cu o minte ageră!