si antrenorul Radu Voina s-au relaxat la Teatrul de Revista ‘CONSTANTIN TANASE’
Cu o seară înainte de plecarea la Campionatul European de Handbal Feminin (ediția a IX-a) ce va fi găzduit în perioada 7-19 decembrie în Danemarca şi Norvegia, Echipa națională de handbal feminin a României în frunte cu antrenorul Radu Voina au asistat la spectacolul „REVISTA, REVISTELOR” de la Sala SAVOY a Teatrului de Revistă
Întreg lotul României alcătuit din jucătoarele Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Mihaela Smedescu (portari), Cristina Vărzaru, Magdalena Paraschiv, Roxana Gatzel și Valentina Ardean-Elisei (extreme), Ionela Stanca, Oana Manea, Florina Bîrsan (pivoți), Melinda Geiger, Oana Șoit, Ada Moldovan, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Adina Meiroșu și Mihaela Tivadar (linia de 9 metri) s-au relaxat duminică seara la spectacolul „REVISTA, REVISTELOR” – cea mai nouă premieră a actualei stagiuni. Două dintre componentele Naționalei – Cristina Vărzaru și Florina Bîrsan și-au sărbătorit cu această ocazie și zilele de naștere. Prima a împlinit duminică 31 de ani, iar Bîrsan aniversează chiar azi 25 de ani.
Stela Popescu și Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir și Adrian Enache le-au încântat și le-au făcut să se relaxeze pe fetele noastre înainte de o competiție cu o mare miză pentru handbalistele și antrenorul lor care au promis să se întoarcă acasă cu cel puțin o medalie de bronz.
Naționala de handbal feminin a României debutează la Campionatul European din Danemarca și Norvegia marți, 7 decembrie, într-un meci cu Spania. Urmează disputa cu formatia gazdă, Danemarca (joi, 9 decembrie), pentru ca Naționala noastră să încheie partidele din Grupa A în compania Serbiei (sâmbătă, 11 decembrie).
EVENIMENTE, PREMIERE și SPECTACOLE de SĂRBĂTORI la Teatrul de Revistă „CONSTANTIN TĂNASE”!
Pe 11 și 12 decembrie este programată mult-așteptata PREMIERĂ a Stagiunii 2010-2011 – "APLAUZE, APLAUZE!", un spectacol dedicat celor peste 30 de ANI de CARIERĂ a cuplului STELA POPESCU – ALEXANDRU ARȘINEL.
INVITATE de ONOARE în SPECTACOL sunt marea actriță TAMARA BUCIUCEANU și interpreta SANDA LADOȘI care revine astfel oficial în atenția publicului, pe scena Teatrului de Revistă
·
Interpretul NICOLAE NIŢESCU și actrița ADRIANA TRANDAFIR sunt laureații celei de-a XI-a ediții a GALEI Trofeul "MIHAI MAXIMILIAN" inițiat și acordat de Fundația STELAR a actorilor STELA POPESCU și ALEXANDRU ARSINEL
Sala SAVOY a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” (Calea Victoriei nr.33) a găzduit unul dintre cele mai aşteptate şi emoţionante evenimente ale sfârşitului de an. În aceeaşi seară, pe lângă spectacolul „REVISTA REVISTELOR”, Premieră a anului 2010 au avut loc alte două evenimente de excepţie – Aniversarea şi Recitalul îndrăgitului interpret Nicoale Niţescu şi acordarea Trofeelor anuale „MIHAI MAXIMILIAN” de către Fundatia STELAR a actorilor Stela Popescu şi Alexandru Arșinel. Fost artist al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Nicolae Niţescu a fost primul solist român premiat la un Festival International de muzică uşoară organizat în Polonia, în 1963. Nicolae Niţescu a împlinit în noiembrie 80 de ani şi a aniversat şi 60 de ani de carieră pe scena Teatrului de Revistă.
Trofeele „MIHAI MAXIMILIAN” pe anul 2010 au fost acordate de Stela Popescu si Alexandru Arsinel si inmanate pe scena de actrita Ana maria Donosa, interpretului NICOLAE NIȚESCU și actriței ADRIANA TRANDAFIR .
Spectacolul "APLAUZE…APLAUZE" – Revistă în 2 acte și 36 de tablouri de Mihai Maximilian şi Vasile Veselovski este dedicat aniversării a peste 30 de ANI de CARIERĂ a celebrului cuplu de actori STELA POPESCU-ALEXANDRU ARȘINEL.
Regia: Bițu Fălticineanu,
Texte și muzică: Mihai Maximilan și Vasile Veselovski
Distribuție: STELA POPESCU și ALEXANDRU ARȘINEL, TAMARA BUCIUCEANU, SANDA LADOȘI, ANA MARIA DONOSA, MIRELA BOUREANU-VAIDA, CRISTIAN SIMION, NAE ALEXANDRU, MIRUNA BIRĂU, RALUCA GUSLICOV, MONALISA BASARAB, ALIN GHEORGHIȘAN și RADU GHENCEA, DUO Acrobatic LASCU
Baletul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” (coregrafia Cornel POPOVICI), soliști: Edy Chirițescu – Ligia Judeanu, Mihai Ciobanu – Oana Popovici, Vali Roșca – Daniela Lazăr.
Scenografia: arh.Theodora Dinulescu
Direcția muzicală: Dan Dimitriu
PROGRAMUL spectacolelor Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”
Sala SAVOY
DECEMBRIE 2010 – IANUARIE 2011
PREMIERA spectacolului „APLAUZE, APLAUZE”
Sâmbătă, 11 decembrie, ora 19.00
„APLAUZE, APLAUZE” – PREMIERĂ 2010 – Revistă în 2 acte și 36 de tablouri de Mihai Maximilian şi Vasile Veselovski.
Spectacolul este dedicat aniversării a peste 30 de ANI de CARIERĂ a celebrului cuplu de actori STELA POPESCU-ALEXANDRU ARȘINEL.
Regia: Bitu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Distribuție: STELA POPESCU și ALEXANDRU ARȘINEL, TAMARA BUCIUCEANU, SANDA LADOȘI, ANA MARIA DONOSA, MIRELA BOUREANU-VAIDA, CRISTIAN SIMION, NAE ALEXANDRU, MIRUNA BIRĂU, RALUCA GUSLICOV, MONALISA BASARAB, ALIN GHEORGHIȘAN și RADU GHENCEA, DUO Acrobatic LASCU
Baletul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” (coregrafia Cornel POPOVICI), soliști: Edy Chirițescu – Ligia Judeanu, Mihai Ciobanu – Oana Popovici, Vali Roșca – Daniela Lazăr.
Direcția muzicală: Dan Dimitriu
Duminică, 12 decembrie, ora 19.00

Joi, 16 decembrie, ora 19.00
„REVISTA REVISTELOR” – PREMIERĂ 2010
Regia: Bitu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Distribuţie: Stela Popescu si Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Valentina Fătu, Liliana Mocanu, Nae Alexandru, Cristian Simion, Ana Maria Donosă, Raluca Guslicov
Cântă: ADRIAN ENACHE, Mirela Boureanu, Daniela Cristea, Alin Gheorghişan, Radu Ghencea
Cu: BALETUL Teatrului de Revistă „CONSTANTIN TĂNASE” (Coregrafia: CORNEL POPOVICI). Solişti: LIDIA JUDEANU, VALI ROŞCA, EDY CHIRIŢESCU, OANA POPOVICI şi MIHAI CIOBANU
Aranjamente Muzicale: Dan Dimitriu
Vineri, 17 decembrie, ora 19.00
„VARA NU-I CA IARNA” – PREMIERĂ ESTIVALĂ 2010 – Pretext muzical-umoristic de Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Florin Petrescu şi Aurel Storin
Regia: Biţu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Cu: ALEXANDRU ARŞINEL, NAE LĂZĂRESCU şi VASILE MURARU, CRISTINA STAMATE, ALEXANDRU LULESCU , Valentina Fătu, Liliana Mocanu, Ortansa Stănescu, Miruna Birău, Ana Maria Donosă, Raluca Guslicov, Monalisa Basarab, Cristian Simon, Nae Alexandru, Paul Talaşman
Cântă: ADRIAN ENACHE, Mirela Boureanu, Alina Gheorghişan şi Daniela Cristea
Piesa „Hai, Hui” (muzica şi text: Ilie Gilbert -Brazilia) este interpretată de ALEXANDRU ARŞINEL
Ansamblul de Balet al Teatrului de Revistă „CONSTANTIN TĂNASE” (Coregrafia: CORNEL POPOVICI). Solişti: Oana Popovici, Edy Chiriţescu, Mihai Ciobanu, Vali Roşca
Aranjamente Muzicale: Dan Dimitriu
Sâmbătă, 18 decembrie, ora 19.00
· “IDOLII FEMEILOR”
Regia: Biţu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Distribuţie: Nae Lazarescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Mirela Boureanu, George Enache, Miruna Birau, Paul Talasman, Ortansa Stanescu, Raluca Guslicov, Anamaria Donosă, Monalisa Basarab, Cristian Simion, Nae Alexandru, Daniela Cristea, DUO Excentric Acrobatic LASCU şi Ansamblul de Balet al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” (coregrafia Cornel Popovici).
Duminică, 19 decembrie, ora 19.00
· „APLAUZE, APLAUZE” – PREMIERĂ 2010 – Revistă în 2 acte și 36 de tablouri de Mihai Maximilian şi Vasile Veselovski.
Spectacolul este dedicat aniversării a peste 30 de ANI de CARIERĂ a celebrului cuplu de actori STELA POPESCU-ALEXANDRU ARȘINEL.
Regia: Bitu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Distribuție: STELA POPESCU și ALEXANDRU ARȘINEL, TAMARA BUCIUCEANU, SANDA LADOȘI, ANA MARIA DONOSA, MIRELA BOUREANU-VAIDA, CRISTIAN SIMION, NAE ALEXANDRU, MIRUNA BIRĂU, RALUCA GUSLICOV, MONALISA BASARAB, ALIN GHEORGHIȘAN și RADU GHENCEA, DUO Acrobatic LASCU
Baletul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” (coregrafia Cornel POPOVICI), soliști: Edy Chirițescu – Ligia Judeanu, Mihai Ciobanu – Oana Popovici, Vali Roșca – Daniela Lazăr.
Direcția muzicală: Dan Dimitriu
Joi, 23 decembrie, ora 19.00
„APLAUZE, APLAUZE” – PREMIERĂ 2010 – Revistă în 2 acte și 36 de tablouri de Mihai Maximilian şi Vasile Veselovski.
Spectacolul este dedicat aniversării a peste 30 de ANI de CARIERĂ a celebrului cuplu de actori STELA POPESCU-ALEXANDRU ARȘINEL.
Regia: Bitu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Distribuție: STELA POPESCU și ALEXANDRU ARȘINEL, TAMARA BUCIUCEANU, SANDA LADOȘI, ANA MARIA DONOSA, MIRELA BOUREANU-VAIDA, CRISTIAN SIMION, NAE ALEXANDRU, MIRUNA BIRĂU, RALUCA GUSLICOV, MONALISA BASARAB, ALIN GHEORGHIȘAN și RADU GHENCEA, DUO Acrobatic LASCU
Baletul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” (coregrafia Cornel POPOVICI), soliști: Edy Chirițescu – Ligia Judeanu, Mihai Ciobanu – Oana Popovici, Vali Roșca – Daniela Lazăr.
Direcția muzicală: Dan Dimitriu
Duminică, 26 decembrie, ora 19.00
“IDOLII FEMEILOR”
Regia: Biţu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Distribuţie: Nae Lazarescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Mirela Boureanu, George Enache, Miruna Birau, Paul Talasman, Ortansa Stanescu, Raluca Guslicov, Anamaria Donosă, Monalisa Basarab, Cristian Simion, Nae Alexandru, Daniela Cristea, DUO Excentric Acrobatic LASCU şi Ansamblul de Balet al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” (coregrafia Cornel Popovici).
Miercuri, 29 decembrie, ora 19.00

Joi, 30 decembrie, ora 19.00
· „VARA NU-I CA IARNA” – PREMIERĂ ESTIVALĂ 2010 – Pretext muzical-umoristic de Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Florin Petrescu şi Aurel Storin
Regia: Biţu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Xu: ALEXANDRU ARŞINEL, NAE LĂZĂRESCU şi VASILE MURARU, CRISTINA STAMATE, ALEXANDRU LULESCU , Valentina Fătu, Liliana Mocanu, Ortansa Stănescu, Miruna Birău, Ana Maria Donosă, Raluca Guslicov, Monalisa Basarab, Cristian Simon, Nae Alexandru, Paul Talaşman
Cântă: ADRIAN ENACHE, Mirela Boureanu, Alina Gheorghişan şi Daniela Cristea
Piesa „Hai, Hui” (muzica şi text: Ilie Gilbert -Brazilia) este interpretată de ALEXANDRU ARŞINEL
Ansamblul de Balet al Teatrului de Revistă „CONSTANTIN TĂNASE” (Coregrafia: CORNEL POPOVICI). Solişti: Oana Popovici, Edy Chiriţescu, Mihai Ciobanu, Vali Roşca
Aranjamente Muzicale: Dan Dimitriu
STAGIUNEA 2011
Duminică, 2 ianuarie, ora 19.00
„REVISTA REVISTELOR” – PREMIERĂ 2010
Regia: Bitu Fălticineanu, Scenografia: arh. Theodora Dinulescu
Distribuţie: Stela Popescu si Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Valentina Fătu, Liliana Mocanu, Nae Alexandru, Cristian Simion, Ana Maria Donosă, Raluca Guslicov
Cântă: ADRIAN ENACHE, Mirela Boureanu, Daniela Cristea, Alin Gheorghişan, Radu Ghencea
Cu: BALETUL Teatrului de Revistă „CONSTANTIN TĂNASE” (Coregrafia: CORNEL POPOVICI). Solişti: LIDIA JUDEANU, VALI ROŞCA, EDY CHIRIŢESCU, OANA POPOVICI şi MIHAI CIOBANU
Aranjamente Muzicale: Dan Dimitriu
Sâmbătă, 8 ianuarie, ora 19.00
Comedia Muzicală "O PREMIERĂ FURTUNOASĂ" – PREMIERĂ 2010 cu VALENTIN TEODOSIU si ADRIANA TRANDAFIR in rolurile principale. Acest spectacol este o concepţie după OCTAVIAN SAVA si CEZAR GHIOCA după piesa "O NOAPTE FURTUNOASĂ" de I.L.CARAGIALE, Text şi Versuri: OCTAVIAN SAVA, Muzica: MARIUS ŢEICU
Regia: Cezar Ghioca
Scenografia: arh.Theodora Dinulescu
Distribuţie: Valentin Teodosiu, Adriana Trandafir, Alexandru Lulescu, George Enache, Mirela Boureanu, Nae Alexandru, Paul Talaşman, Cristian Simion, Marcel Horobeţ, Oana Ghioca, Daniela Cristea, Ortansa Stănescu, George Ioan Hodor.
Cu: Baletul Teatrului de Revistă "Constantin Tanase" (Coregrafia: CORNEL POPOVICI, Solişti: Raluca Ştefănescu, Antoaneta Paraschiv şi Valentin Roşca.
BALET: Sena Vladoiu, Cristina Marin, Oana Cosma, Georgiana Mircea, Mirela Constantin, Beatrice Constantin, Alexandra Vasiliu, Daniela Culda, Carmela Culda, Eugen Sanda, Andrei Dogaru, Constantin Chiţă, Iulian Scripca, Silviu Pantea, Ştefan Tănase, Dragoş Andruţa. Orchestra Teatrului de Revistă "Constantin Tanase". Aranjamente Muzicale: Dan Dimitriu
Duminică, 9 ianuarie, ora 19.00

Sala SAVOY de pe Calea Victoriei s-a redeschis oficial pe 16 mai cu Spectacolul „REVISTA REVISTELOR”, regizat de maestrul Biţu Fălticineanu şi în care joacă toţi artiştii Teatrului de Revistă în frunte cu STELA POPESCU, ALEXANDRU ARŞINEL, NAE LAZĂRESCU şi VASILE MURARU (noul Director Artistic), CRISTINA STAMATE, ADRIANA TRANDAFIR sau ADRIAN ENACHE. Este un spectacol cu cele mai reuşite momente artistice selectate de-a lungul anilor din repertoriul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Pe 19 martie a avut loc la Sala RAPSODIA PREMIERA OFICIALA a spectacolului muzical "O PREMIERĂ FURTUNOASĂ" (regia: Cezar Ghioca) cu VALENTIN TEODOSIU si ADRIANA TRANDAFIR in rolurile principale. O concepţie de OCTAVIAN SAVA şi CEZAR GHIOCA după piesa "O NOAPTE FURTUNOASĂ" de I.L.CARAGIALE (text si versuri: OCTAVIAN SAVA, muzica: MARIUS ŢEICU). Spectacolul intitulat sugestiv „VARA NU-I CA IARNA” a avut PREMIERA pe 4 iulie, la Grădina de Vară „HERĂSTRĂU” a Teatrului de Revistă „CONSTANTIN TĂNASE”.
Mulţumim pentru atentia si aprecierea acordate evenimentelor şi activităţii Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” şi vă asteptăm la spectacolele stagiunii 2010-2011. Reprezentantii mass-media au acces gratuit pe baza unei solicitari de acreditare.
DIRECTOR: ALEXANDRU ARŞINEL
DIRECTOR ARTISTIC: VASILE MURARU
BILETELE se pot achiziţiona de la Casa de Bilete a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” (Sala SAVOY) – Calea Victoriei nr. 33, program 9.00-19.00 (luni-duminică).