Editura Trei a publicat recent volumul În zona cenușie. Un neurocercetător explorează granița dintre viață și moarte de Adrian Owen – o carte ce reprezintă un sprijin real pentru oricine veghează la căpătâiul cuiva drag, pentru îngrijitori, medici, specialiști în etică și filosofi.
Lucrarea lui Owen îi poartă pe cititori la marginea unei frontiere uimitoare în modul nostru de a înțelege creierul: așa-numita „zonă cenușie”, aflată între conștiința deplină și moartea creierului. Cei care au ajuns în această zonă de mijloc au suferit leziuni cerebrale traumatice sau sunt victime ale unui accident vascular cerebral ori ale unei boli degenerative, cum ar fi Alzheimer și Parkinson. Majoritatea nu reușesc să conștientizeze lumea exterioară, iar medicii lor cred că sunt incapabili de gândire. Dar un număr considerabil se confruntă cu ceva diferit: mințile lor intacte plutesc în derivă în adâncurile unui trup și ale unui creier îngrozitor de deteriorate de boală.
„În zona cenușie se citește ca un thriller, pe măsură ce asistăm la eforturile lui Owen și ale echipei sale de a explora acea zonă de mijloc a creierului. Hotărârea lui Owen de a lupta pentru pacienții fără voce, aflați în zona cenușie, de a dovedi că sunt ființe care simt și gândesc, este impresionantă.” – Mail on Sunday
Adrian Owen a condus o echipă care, în 2006, a descoperit această categorie pierdută de pacienți și, pornind de la ea, a alcătuit un istoric medical. Iar oamenii de știință, medicii și filosofii au început abia de curând să înțeleagă implicațiile uriașe ale acestei descoperiri. În zona cenușie ridică o serie de întrebări dure și terifiante, printre care cea mai importantă fiind poate aceasta: încercând să definim ce înseamnă o viață care merită trăită, suntem oare prea preocupați de fizic și nu acordăm suficientă importanță puterii gândirii? Ce definește, cu adevărat, o viață satisfăcătoare?
„Descoperirile lui Owen sunt o adevărată piatră de hotar a științei, văzută atât ca aventură, cât și ca o operațiune de salvare. Owen este totodată temerar și vulnerabil. Pare cu adevărat miraculos când reușește să-l aducă din nou la lumină pe un semen de-al său.” – The Times
În zona cenușie vorbește despre diferența dintre un creier și o minte, un corp și o persoană. Adrian Owen punctează descoperirile echipei sale despre condiția umană și diferențele dintre ceea ce este considerat calitatea vieții și ceea ce unii consideră o existență inumană, disfuncțională. Cartea sa este o călătorie științifică uimitoare, care atrage atenția plină de speranță asupra modului în care creierul reacționează, restaurează și perseverează, în ciuda unei răni grave. Owen povestește cum au reușit oamenii de știință să afle în ce fel pot intra în contact cu pacienții aflați în stare vegetativă și arată care sunt efectele profunde pentru știință, medicină, filosofie și drept ale acestei metode care se transformă cu repeziciune într‑un nou domeniu de studiu.
„O lucrare fascinantă! Mărturiile celor întorși din zona cenușie evocă misterele conștiinței și ale identității cu o forță colosală.” – The New Yorker
Adrian Owen, PhD, este profesor de neuroștiință cognitivă și imagistică la departamentul de fiziologie și cel de farmacologie și psihologie din cadrul Universității Western Ontario, Canada. De asemenea, conduce programul fundației Azrieli de studiu al Creierului, Minții și Conștiinței, finanțat de Institutul canadian pentru Cercetare Avansată (CIFAR) și face parte din comitetul executiv al proiectului BrainsCAN de la Universitatea Western Ontario. Studiile sale au apărut în cele mai importante publicații de știință din lume, printre care Science, Nature, The New England Journal of Medicine și Lancet. În 2019, fost numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse cercetării științifice.
Articole recomandate:
Noul serial de animație „Câștigi sau pierzi” de la Pixar se lansează pe 19 februarie pe Disney+
ANDRÉ RIEU scrie istorie la Cluj-Napoca: cu peste 30.000 de bilete vândute, celebrul artist anunță d...
Minimax dă startul anului cu premiere captivante și desene animate adorate de cei mici
Cine sunt câștigătorii Premiilor MUSICRIT pe anul 2024
Jam Session Agency pune suflet și creativitate pentru campanii sub umbrela SoulJam
Noul serial Marvel „Daredevil: Renașterea" se lansează pe Disney+ pe 5 martie 2025
Programul de burse SoNoRo Interferențe, în al 19-lea an de existență
Misterul dispariției capsulelor Nespresso dezvăluit într-o nouă campanie cu George Clooney și Eva Lo...