Deși trăim vremuri incerte și suntem condiționați în traiul de zi cu zi de o criză a sănătății, implicarea în a construi viitorul mai bun al planetei noastre nu trebuie să se oprească.
Cea de-a treia ediție a bienalei timișorene de arhitectură, Beta 2020, începe în acest weekend la Timișoara și invită publicul să asimileze și să înțeleagă ce înseamnă responsabilizare urbană, prin propuneri alternative de construire a unor orașe mai bune – Working for a beta city. Împreună.
Prima întâlnire din programul bienalei se învârte în jurul întrebării: De ce să folosim mai mult, când ceea ce avem deja e suficient? Astfel, vineri, 25 septembrie, începând cu ora 18:30, la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“ (Bd. Take Ionescu 56), va avea loc vernisajul principalului eveniment al bienalei – expoziția „Enough is Enough”, curatoriată de către arhitectele Anca Cioarec, Brînduşa Tudor, Ilka Ruby. Lucrările prezentate evidențiază modalități prin care planeta noastră poate fi tratată cu respect și responsabilitate – față de mediu, de economie și de societate ca un întreg.
Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 11, respectiv 15, sunt planificate două tururi ghidate ale acestei expoziții, prin care curatorii oferă atât o sinteză a conținutului expoziției, cât și detalii despre deciziile și soluțiile adoptate în procesul de realizare a acesteia. Participarea la aceste tururi ghidate necesită înscriere în prealabil, pe https://bit.ly/2Hhg4N7 sau https://bit.ly/3hRqPlO.
Tot sâmbătă, de la ora 19, în Piața Sfântul Gheorghe, are loc simpozionul Heritage Responsability, organizat împreună cu Heritage of Timișoara, eveniment dedicat patrimoniului arhitectural care propune o întâlnire cu experți în domeniul cercetării și protejării acestuia, pentru a dezbate împreună importanța adaptării patrimoniului construit la realitatea socio-economică și a schimbărilor de mediu.
Duminică, organizatorii Beta 2020 au lansat o invitație pentru arhitecți / urbaniști (profesioniști sau studenți), care să ia parte alături de persoane cu deficiențe de vedere, la un exercițiu despre responsabilitatea socială și mediul construit ca instrument generator al coeziunii comunitare – Atelierul de empatie AMAis. Detalii și înscrieri: https://bit.ly/32OA4zd.
Participarea la toate evenimentele din cadrul bienalei este gratuită. Evenimentele se vor desfășura ținând cont de situația curentă și cu respectarea tuturor normelor în vigoare privind distanțarea fizică și pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Beta 2020 transmite un mesaj de speranță pentru societate, comunitate și planetă. Soluții există și sunt multe, în schimb, timpul e tot mai scurt. Cea de-a treia ediție a bienalei se desfășoară în perioada 25 septembrie-25 octombrie și este dedicată responsabilității – față de mediul construit și față de ceea ce nu am construit încă, scopul final fiind îmbunătățirea proceselor prin care ne construim orașele.
În următoarele 4 săptămâni, la Timișoara, cu ocazia Beta 2020, vor fi proiecții de filme, tururi ghidate, expoziții, instalații, conferințe despre arhitectură dedicate corpului profesional, dezbateri și ateliere pentru copii și adolescenți. Întregul program poate fi consultat pe: www.betacity.eu.
Bienala timișoreană de arhitectură Beta 2020 este organizată de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Echipa de organizare / Echipa Beta 2020
Alexandra Maria Rigler, Alexandru Todirică, Alexandra Trofin, Anamaria Goie, Dariana Pau, David Alexandru Dumitrescu, Dragoș Nistor, Emanuela Cristescu, Nicoleta Postolache, Romina Popescu.
Cu sprijinul
Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, RETIM Ecologic Service SA, Lipoplast, Romanian Design Week.
Parteneri media
Agerpres, Epiteszforum, Igloo, IQads, Modernism, Radio Guerrilla, Smark, Zeppelin.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.