Asociația „Din Grijă Pentru Copii” face apel către donatori să se implice în programul „Gustos și sănătos în farfuria din spital”
Cu ocazia conferinței Trade Round Table organizată azi, 26 octombrie, de revista Magazin Progresiv, la Radisson Blu, Asociația „Din Grijă Pentru Copii” prezintă programul „Gustos și sănătos în farfuria din spital”. Scopul? Să facă din sacoșele cu mâncare aduse de acasă în spitalele de pediatrie o amintire. Retailerii prezenți la conferință au putut descoperi poveștile acestor sacoșe într-o expoziție inedită.
„În fiecare zi, mii de sacoșe cu mâncare de acasă sunt aduse în spitalele pentru copii din România. Ele sunt consecința unui sistem care nu ține cont de preferințele sau de adevăratele nevoi nutritive ale copiilor. Ele sunt soluția ca cei mici să nu rămână cu stomacul gol. Ele sunt teama, iubirea și grija părinților. Însă nu ar trebui să fie așa. E momentul ca sacoșa să devină istorie. Ne dorim să să redefinim standardele alimentare în toate spitalele de pediatrie din România, iar povestea fiecărei sacoșe expuse să rămână doar o amintire”, spune Victoria Olteanu, președintele Asociației Din Grijă pentru Copii.
Sacoșa lui Vlad (tatăl Irinei)
Irina a fost dintotdeauna o fetiță mai sensibilă. De când a apărut pe lume, tatăl ei a făcut sute de drumuri pentru a avea grijă de ea. Drumuri la cabinete, la alergologi, la analize, la singurul non-stop din zonă unde știe sigur că găsește lapte vegetal pentru Irina. Nu e prima oară când trebuie internată cu febră mare, așa că tatăl ei este din nou pe drumuri. Trebuie să îi aducă de mâncare Irinei, pentru că nu primește un meniu special pentru intoleranța la lactoză. Între casă și serviciu, ajunge zi de zi la spital. Eu sunt Sacoșa în care tatăl Irinei i-a adus 9 mese potrivite nevoilor ei. Și îmi doresc să nu mai aibă nevoie de mine.
Aceasta este una dintre poveștile sacoșelor expuse astăzi la Trade Round Table. Campania este creată de agenția GMP & U. Companiile care doresc să sprijine proiectul pot accesa site-ul: https://sacosadevineistorie.ro/.
Programul „Gustos și sănătos în farfuria din spital” a debutat în septembrie în prima unitate sanitară, la Spitalul clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu” din București.
Inițiativa, susținută de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) și Asociația „Lumea Emei”, are ca scop transformarea mâncării oferite copiilor în spital astfel încât aceasta să fie mai gustoasă și să aibă o calitate nutrițională superioară.
Faza pilot se va desfășura pe durata a șase luni, timp în care o echipă formată din nutriționist, bucătar, specialiști în nutriție medicală va implementa noi meniuri în bucătăria spitalului, având ca scop îmbunătățirea semnificativă a gustului și a calității mâncării oferite copiilor, răspunzând în același timp nevoilor specifice ale micilor pacienți care suferă de alergii alimentare și respiratorii.
Proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital” are mai multe obiective printre care realizarea de cursuri tehnice de gătit cu personalul din bucătăriile spitalelor de pediatrie, sesiuni de consiliere în dietetică și nutriție, utilarea spitalelor cu aparatură de specialitate, etichetarea preparatelor și schimbarea modului de transportare a porțiilor de mâncare în salon, suplimentarea costului meniului clasic cu ajutorul partenerilor.
Pentru etapa de redefinire a meniurilor din spital, proiectul beneficiază de expertiza nutriționistei Laura Eremia și a bucătarului Ionuț Efrim, ambii cu supra-specializare în dietă medicală, dar și de consilierea medicilor alergologi din cadrul Asociației de educație în Alergii.
Pentru următoarele șase luni, chef Ionuț Efrim va oferi instruire echipei din bucătăria spitalului Gomoiu și va supraveghea implementarea noilor meniuri.
Aceasta este doar începutul; planul echipei de proiect este de a extinde acest program în mai multe spitale de pediatrie din țară, asigurându-se că fiecare copil beneficiază de o alimentație sănătoasă și echilibrată în timpul spitalizării.