Cel mai important târg de materiale educaţionale din România îşi deschide porţile în Parcul Tineretului din Bucureşti! Organizat de Radio România, Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară a devenit deja o tradiţie în peisajul evenimentelor expoziţionale cu profil educaţional, ajungând la ediţia a IX-a în acest an.
Pe parcursul a 11 zile, în perioada 15 – 25 septembrie, Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară va pune la dispoziţia publicului gama completă de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei din România, alături de materiale şi ghiduri de îndrumare a cadrelor didactice, lecţii interactive pe suport multimedia, jocuri educative, dar şi noutăţi editoriale din portofoliul celor mai reprezentative edituri specializate pe segmentul cultural-educaţional din România.
Deschiderea Târgului va avea loc joi, 15 septembrie 2011, ora 12.00. Iubitori de carte, elevi, profesori, părinţi, bunici sunt aşteptati de luni până sâmbătă între orele 11.00 şi 19.00, iar duminică între orele 11.00 si 16.00. Intrarea este liberă.
Târgul GAUDEAMUS – Carte Şcolară este o componentă a Programului LECTURA, proiect iniţiat de Radio România în 1994 cu scopul de a susţine cultura scrisă şi piaţa editorială la nivel naţional.
Eveniment cultural organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Capitalei.
Partener media: Şapte Seri.
Pentru informaţii suplimentare despre această ediţie a Târgului, vă rugăm să consultaţi pagina web a Târgului GAUDEAMUS, www.gaudeamus.ro, sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS.