Oana Mujea
Poate că în urma acestui articol sau în urma unui interviu de săptămâna trecută, cineva mi-a reproșat că am spus că nu vreau să câștig bani din scris, dar totuși promovez ce scriu. Asta așa ca să încep cu ceva recent. Ei bine, n-am spus niciodată că nu vreau să câștig bani din scris, am spus doar că nu asta e prioritatea. Am auzit oameni care-și lasă joburile pentru că ei cred că vor face bani dacă or să stea acasă să scrie. Cea mai mare prostie.
A, da, desigur, dacă cartea voastră va fi cumpărată pentru un milion de dolari sau euro atunci puteți renunța și la job, dar până atunci, sfatul meu sincer e să aveți mereu o sursă de venit, indiferent ce trebuie să faceți pentru asta. Arta trebuie susținută, asta până când începe să vă susțină ea pe voi. Dacă nu se întâmplă nu e nici o pagubă, ați făcut ce trebuia, ce ați simțit și asta este important. Mă repet, mulți scriitori au devenit mari după ce au murit. Și mai e un aspect, dacă vă închideți în casă să scrieți, de unde veți căpăta experiență?
Recunosc că și eu am căutat, la un moment dat, acel succes imediat, acea recunoaștere. Am avut noroc să am parte de ele, dar apoi mi-am dat seama că le-am grăbit și le-am dat un fel de impuls negativ.
Când am fost publicată în Anglia deja nu mai simțeam nimic față de creativitatea mea. A fost așa, un succes marcat, dar pe vremea aia nu mai puteam simți bucuria. Poate că a fost plăcerea de-a lansa la Canary Wharf în Londra sau la Facultatea din Leads. Faptul că am fost acolo cu cei doi Arioni, George și Alex și faptul că i-am cunoscut mai bine pe Mike Philips și pe Ramona Mitrică, dar în rest, da, a fost bucuria unor drepturi de autor, atunci, pe moment, apoi a trecut și aia.
Cel mai mult mi-a plăcut să scriu pentru Evenimentul Zilei, două cărți pe lună. Vă dați seama că nu făceam altceva decât să scriu. Una dintre prietenele mele corecta, pentru că eu nu mai aveam stare. Acolo a fost muncă, dar și plăcere, atât financiară cât și de altă natură.
Ideea asta este, sunt momente în viață când arta te plătește și altele în care nu o plătești tu pe ea, dar nici ea pe tine. E momentul acela de repaus care poate fi mai lung sau mai scurt.
Nu vă imaginați că a fi scriitor vă ocupă tot timpul. Desigur, veți căuta mereu subiecte, o să aveți o altă perspectivă asupra vieții, dar tot în societate trebuie să trăiți și tot cu picioarele pe pământ trebuie să călcați. Asta cu plutitul este pentru cei care devin obsedați de scris, iar obsesiile v-ar putea distruge. Mulți scriitori, pictori, muzicieni etc, s-au distrus pentru că nu au reușit să rămână pe linia de plutire. Iată că nu puteți pluti la infinit. Asta e pentru iluzioniști, iar voi nu vreți să deveniți magicieni. Trebuie să realizați că magia o faceți prin cuvinte iscusite sau nu, nu contează. Veți găsi întotdeauna un public, mai mic sau mai mare care să fie fascinat de ceea ce ați pus pe hârtie.
Da, viața de scriitor se separă, la un moment dat, de viața pe care o ducem de fapt. Începem cu zbaterea și nerăbdarea. Încerc acum să învăț tineri aspiranți să nu mai facă prostia de-a plăti editurile pentru a le apărea cărțile. Nu de alta, dar lucrurile vor ieși tot cum dorește editura și ei tot dezamăgiți vor rămâne. Și să vă spun ceva, nu aveți ce face în cazul ăsta, pentru că editura, practic, face e scris în contract, indiferent că vă place sau nu.
Și mie, cu mulți ani în urmă, mi-a spus un scriitor că dacă plătesc pentru a-mi vedea cartea tipărită sunt la fel ca ceilalți, în gloată, nimic, vid, nul. E nevoie de răbdare. Începeți încet. Un text într-o revistă, pe un blog, de ce nu, cereți părerea celor în care aveți încredere, consultați-vă cu cât mai mulți oameni și vă rog, dar vă rog din suflet, nu mai stresați scriitorii cât de cât cunoscuți peste care dați pe facebook. Asemenea vouă și ei, și eu, și toți care avem ceva cărți în palmares, încă mai învață, încă învățăm. Devenim irascibili când ni se cere să citim o mie de pagini pentru a putea lăuda ceva ce poate că nici nu ne place, dar nu vrem să frângem aripi. Așa că de la noi nu veți avea păreri obiective. Vom face orice să scăpăm de voi, de aceea cel mai bine e să începeți cu familia și apoi să cereți părerea editorilor, ei sunt plătiți pentru asta, noi nu.
Mai ajut uneori câte unul, dar e o problemă, oamenilor nu le place să audă adevărul și mai bine mă opresc înainte de-a începe un jihad.
Nu e imposibil să ajungeți într-o editură, dar aveți nevoie de răbdare. Poate că va fi nevoie să rescrieți întreaga carte sau paragrafe din ea. E bine să ascultați de editor, de obicei știe în ce direcție să vă îndrume, dacă vă lasă așa de capul vostru sfatul meu e să-l schimbați, nu de alta, dar un editor adevărat se implică, unul care doar vrea să scoată cărți pe bandă pentru a mai avea ce vinde, nu merită. Nu veți face decât să credeți că sunteți atât de buni, de măreți, când, de fapt, e tocmai invers. Editorul e omul acela care vă ia de urechi, iar voi va trebui să știți să acceptați și criticile, pentru că ele sunt constructive.
Mi-a luat mult să învăț că nu are nimeni nimic cu mine când îmi spunea că e rău, foarte rău sau chiar îngrozitor. O luam persoanl și mă afundam în încăpățânare. Când am învățat să accept, am început să evoluez.
Mitul banilor
Majoritatea editorilor or să spună răspicat că în România nu puteți câștiga bani din scris. Da, pentru că dacă vă dau și vouă rămân ei cu mai puțini. Desigur, la o mie de exemplare vândute sunt prea puțini bani pentru a trăi, să zicem, trei, patru luni. Or să vă ajungă poate de o pereche de blugi și o cină în oraș, dar totuși e ceva. Nu mai e ca pe vremea răposatului când un scriitor trăia dintr-un catren o săptămână, asta e clar, dar nici minciuna asta cu nu avem bani, nu s-a vândut, am plătit la stat, nu ține. Aveți un contract prin care vi se oferă ceva la sută, cât o fi. Banii aceia vi se cuvin. Nu e treaba voastră că editura a încasat sau nu, că plătește taxe și impozite, ar fi făcut-o oricum. Voi trebuie să luați procentul acela.
Desigur, sunt lucruri pe care nu aveți cum să le controlați. Vânzările. Da, da, știu edituri care au scos pe ascuns al doilea tiraj fără ca autorul să știe. I-au spus că au vândut cinci sute de exemplare și i-au dat creatorului bani pentru două zile, să aibă de țigări, pâine și o pizza mică, iar pe la spatele lui ei produceau. Acesta este un proces pe care autorul chiar nu are cum să-l controleze. Cum să faci? Să iei fiecare librărie din țară, fiecare site de specialitate, fiecare tarabă? E greu, foarte greu, trebuie să crezi pe cuvânt editura și să speri că e așa cum spun ei, altfel… te agiți degeaba.
Dacă ai două, trei cărți pe piață, e greu să nu primești măcar un leu la șase luni, că doar nu ești singurul autor nevândut de pe raft. S-o mai uita cineva și la coperta ta și o fi curios să vadă ce e sub ea. Astea sunt povești pe care editorii le spun bătându-se cu pumnii în piept. Cereți rapoarte trimestriale. Le cereți în scris, să vi se dea în scris. Rapoartele contabile în ceea ce privește opera voastră. Eu nu zic că o să fie sută la sută adevărat, dar oricum. Plus că, acum să vin și pe partea editurii, unele lanțuri mari de librării plătesc abia după un an, ceea ce nu mai e vina editorilor, așteaptă și ei așa cum așteptați și voi.
Vedeți, e ca în orice afacere. Și arta e o afacere, nu vă faceți iluzii că fiind creatori nu sunteți băgați într-un cerc vicios, pentru că într-o zi vă veți trezi și veți avea o cădere psihică.
Și da, nu puteți avea un minim de succes, dacă nu treceți măcar puțin granița.
Săptămâna viitoare aș vrea să vă povestesc câteva lucruri cu adevărat inedite din această lume. Nu vă spun acum despre ce e vorba, dar un lucru tot îl spun: nu toată lumea care crede că scrie o și face cu adevărat. Și să mai încetăm cu prostia asta că X scrie comercial, pe când Y scrie intelectual. Serios? Cam câte cărți “intelectuale” se vând? Dar voi vorbi mai pe larg despre asta și despre îmbinarea comercialului cu intelectul.
Oana Stoica Mujea este scenarist, autor de piese de teatru şi cărţi, colaborator al unor reviste literare, om de PR. Până în prezent a scris cincisprezece cărţi: fantasy, thriller, poliţiste şi două antologii dintre care una de interviuri.
Cele mai importante cărţi:
– Fantasy: Seria Dinastiile: „Cele două regine” roman în două volume, „Regina Elfă” premiată ca cea mai bună carte pentru adolescenţi a anului 2009 şi „Regina arkudă şi amuletele puterii”.
– Poliţiste: „Indicii anatomice” şi „Parfumul văduvei negre”.
De asemenea a promovat de la zero personajul principal din cărţile poliţiste Iolanda Ştireanu, ajungând să aibă un număr de peste nouă mii de cumpărători.
Câştigător al concursului „Premiile Lili” cu piesa de teatru „Lady Helena”.
În 2013 a avut o colaborare cu Evenimentul zilei cu o serie de douăsprezece romane polițiste și douăsprezece romane fantasy, colaborare care se desfășoară pe un an de zile și cărțile apar bilunar cu ziarul. Mai multe despre ea aflati de pe blogul oanamujea.com.
