Dacă vrei să ai succes trebuie să treci măcar puțin granița I
Oana Mujea
Să fii scriitor înseamnă să fii pasionat. Cel puțin la noi în țară. Acolo unde pentru unii este o meserie, pentru noi e mai mult o pasiune, una care, de multe ori, te lasă cu stomacul gol. Și totuși nu e atât de rău pe cât pare.
Orice scriitor aspirant se grăbește să-și publice, măcar prima carte, cum o fi, pe bani sau la o editură obscură de care nu a auzit nimeni. Apoi se roagă ca cineva important să-i citească cartea. Social media să audă de ceea ce a scris și ajunge să nici nu-i mai pese dacă oamenii îl vorbesc de bine sau de rău, important e că-l vorbesc. Prima greșeală a oricui aspiră la acest titlu este aceea că deja se vede “împărat” peste lumea cărților. Vor curge bani, vor veni televiziunile să-l asalteze, va da interviuri după interviuri. Ceea ce ne arată că nici măcar istoria literară a acestei țări nu ne-a învățat nimic. Ce autor clasic din țara asta a fost cunoscut în timpul vieții sale? Adică atât de cunoscut încât să nu mai fie nevoit să mai facă și altceva pentru a trăi?
La noi ori ești vedetă TV, ori vedetă de penitenciar pentru a avea un succes minim. Mai nou, dacă ești politician și scrii câteva rânduri vei vinde ca pâinea caldă.
Dar nici asta nu este o piedică în fața celui cu adevărat pasionat. Pentru că există, așa cum am mai spus, un zeu al creativității, pentru orice ramură. Acum depinde dacă acest zeu crede sau nu în noi, dacă ne dă sau nu darul acesta. Dacă cumva ne atinge, atunci trebuie să-l păstrăm, să avem grijă să nu-l înfuriem și să nu-i cerem imposibilul. Mai întâi trebuie să ne perfecționăm noi pe noi. Cu fiecare filă scrisă, cu fiecare carte citită, devenim mai buni în ceea ce facem.
Cine a spus că scrisul e unu la sută imaginație și restul transpirație a spus bine. Nu există artă fără să transpiri, cum nu există meserie în lumea asta fără să dai tot din tine. Când prinzi acel ceva ori îl ții și muncești, ori îl abandonezi.
Scrisul e mai întâi muncă. Mie mi-a luat timp să învăț asta. Inițial am crezut că e suficient să arunci cuvinte pe hârtie, să ai imaginație și “poftă” să scrii. Visam cărți întregi. Mergeam pe stradă și vedeam lucruri pe care alții nici nu ar îndrăzni să le observe, dar nu e suficient. Încet, încet îți dai seama că nu poți sfida logica nici în cea mai ilogică carte. Și aici intervine munca. Ori te pui pe învățat, ori o lași baltă.
Pe lângă cărțile de ficțiune pe care orice scriitor sau aspirant ar trebui să le citească, e nevoie și de cărți de specialitate. Am început să reînvăț istoria și s-o redescopăr altfel decât știam eu. Psihologie, filosofie, despre arme, inginerie etc. Tot timpul stau cu trei, patru cărți în brațe pentru a putea scrie o frază inteligentă sau aproape de inteligență.
Nu e foarte greu să te numești scriitor, pentru că orice editură, până la urmă, acceptă acei scriitori care sunt dispuși să-și autofinanțeze lucrările. Ceea ce este foarte rău. Dacă aspirați la acest titlu nu acceptați să dați bani editurii. Editura trebuie să vă plătească pe voi.
Chiar dacă procentul e mic și rar se dă înainte de publicare un 10%-15% drepturi de autor, mai bine așa decât să deveniți victima editurilor care scot orice doar pentru profit. Nu de alta, dar cartea voastră o să ajungă aruncată undeva în depozit. Unele nici nu ajung în librării. Aș putea da exemple cu edituri mari care fac asta, dar nu vreau să le fac nici reclamă, nici antireclamă. Doar că unii ajung prea sus pe piață pe cârca scriitorilor români, dar ei îi vând tot pe cei străini pe care trebuie să-i plătească. Practic, autorul român care acceptă să-și autosusțină cartea, nu face altceva decât să plătească drepturile autorului de afară care va fi tradus și publicat aici.
Mai bine așteptați până când o editură, chiar și mai mică, dar implicată, acceptă să vă publice gratis și să vă dea și un procent din vânzări.
Nu intrați în panică orice ar fi. Știu, așteptarea poate fi enervantă, poate fi frustrantă, dar nu e mai bine așa decât să scoateți bani din buzunar, probabil munciți din greu, pe care nu-i veți mai recupera vreodată?
Ei bine, să spunem că ați ajuns în acel punct. Să spunem că aveți chiar un public cititor și la un nivel normal sunteți chiar cunoscuți, ei bine, de aici începe adevărata provocare. Pentru că cititorul vrea mai mult de la voi. Nu se va mulțumi cu o carte bună, de aici începe autodepășirea. Dacă vă autodepășiți s-ar putea să câștigați și niște bani. Nu spun că veți trăi din ei, dar munca vă va fi răsplătită, nu doar cu “aplauze”.
Oana Stoica Mujea este scenarist, autor de piese de teatru şi cărţi, colaborator al unor reviste literare, om de PR. Până în prezent a scris cincisprezece cărţi: fantasy, thriller, poliţiste şi două antologii dintre care una de interviuri.
Cele mai importante cărţi:
– Fantasy: Seria Dinastiile: „Cele două regine” roman în două volume, „Regina Elfă” premiată ca cea mai bună carte pentru adolescenţi a anului 2009 şi „Regina arkudă şi amuletele puterii”.
– Poliţiste: „Indicii anatomice” şi „Parfumul văduvei negre”.
De asemenea a promovat de la zero personajul principal din cărţile poliţiste Iolanda Ştireanu, ajungând să aibă un număr de peste nouă mii de cumpărători.
Câştigător al concursului „Premiile Lili” cu piesa de teatru „Lady Helena”.
În 2013 a avut o colaborare cu Evenimentul zilei cu o serie de douăsprezece romane polițiste și douăsprezece romane fantasy, colaborare care se desfășoară pe un an de zile și cărțile apar bilunar cu ziarul. Mai multe despre ea aflati de pe blogul oanamujea.com.
