La sfârşitul anului trecut, Ogilvy Group a derulat pentru COSMOTE campania de comunicare ce a avut în centru spotul “Ionel Crăciunel”. Un personaj pasionat peste măsură de Crăciun şi care nu se lasă până nu urează tuturor Sărbatori Fericite.
Acum, un nou personaj haios, Dănuţ Gură-bogată, probabil prieten cu Ionel Crăciunel, vine să explice cum fucţionează abonamentele Cosmote Perfect Pentru Tine.
Aceste două personaje se încadrează într-o linie de comunicare mai amuzantă, cu personaje savuroase, dar care în acelaşi timp este foarte aproape de produs.
Cristian Simion, Group Creative Director Ogilvy&Mather povesteşte:
"După Ionel Crăciunel, Dănuţ Gură-bogată este cel mai nou personaj Cosmote şi este şi el inspirat din viata reală. Ideea de la care a fost dezvoltată această campanie este cât se poate de simplă şi de clară. Abonamentele Cosmote pot fi personalizate, ceea ce înseamnă că oricine, orice tipologie de om îşi poate configura un abonament care să i se potriveasca. Conceptul creativ a pornit chiar de la produs şi ne-a făcut să căutam oameni cât mai diferiţi şi amuzanţi ale căror nevoi de comunicare pot fi dificil de mulţumit, dar nu şi la Cosmote.
Dacă Ionel Crăciunel este cel mai mare iubitor al Crăciunului, noul personaj Dănut, are o gură bogată şi nu prea poate să ţină un secret, iar când ai un abonament nepotrivit, lucrul acesta devine costisitor. Probabil că fiecare dintre noi are un astfel de prieten sau cunoscut şi stie cam ce îi poate pielea.
Pentru acest spot castingul a fost o provocare, deoarece a trebuit să găsim actori care să semene de la stadiul de copil, la cel de adolescent şi apoi la adult şi cu toţii foarte expresivi.”
Campania va avea componente de TV, print, indoor, internet, precum şi semnalizări in-store.
Echipa Ogilvy & Mather care a realizat acest proiect este formată din: Albert Nica- Executive Creative Director, Cristian Simion – Group Creative Director, Cristian Dita – Art Director, Raluca Petrescu – Account Director, Anca Popa – Account Manager, Cristian Serban – AV Producer, Cosmin Guta – DTP.
Din partea COSMOTE au contribuit la această campanie: Costas Kapetanopoulos – Marketing & Communication Director, Dana Bursuc – Senior Marketing&Communication Manager, Valentin Stoenescu – Head of Postaid & Corporate, Mihaela Nenciu – Brand Manager.
Filmările spotului au fost realizate sub îndrumarea regizorului Hypno şi cu ajutorul casei de producţie Silver Bullet.