in rolul unui politician fericit
Esquire vine în aprilie cu povestea celui pe care în copilărie îl ştiam doar sub numele de TERMINATOR… Îl imitam, mergeam ţepeni, vorbeam gros şi eram cei mai tari; acum el e Arnold Schwarzenegger şi e uriaş… uriaş ca şi statul imposibil şi controversat pe care îl conduce. Mulţi au parte de „experienţa Arnold”. Rareori râde când spune ceva nostim; îi plac oamenii care îl fac să râdă, dar pentru că nu râde la propriile-i glume nu poţi fi sigur dacă glumeşte sau nu. Chiar dacă mulţi dintre noi încă digerăm faptul că Arnold Schwarzenegger este guvernator al Californiei, el conduce într-adevăr 12% dintre americani şi o anume prevedere a Constituţiei este singurul motiv pentru care nu poate fi ales preşedinte al SUA.
În ultimul an, presa si televiziunile au fost pline de ştiri şi emisiuni cu şi despre “dosarele securităţii” şi “poliţie politică”, aceste formulări devenind laitmotive ale unor discuţii interminabile – Esquire îţi spune aceeaşi poveste, dar văzută prin ochii unui român care nu a făcut niciodată pace cu regimul comunist, si care a fost turnat de 43 de informatori.
În plus, ediţia de aprilie a revistei Esquire îţi face cunoştinţă cu cel care îi învaţă pe managerii multinaţionalelor să vorbească în public şi îi critică pentru că muncesc ca sparţii; te ajută să înţelegi cam cum stă treaba cu lenjeria de damă într-un pictorial cu cele mai sexy modele din lume, fetele de la Victoria’s Secret. Te pune în temă cu „Ce am învăţat” de la jurnalistul Mircea Toma şi îţi spune de ce Trabantul e cea mai iubită dintre maşinile contestate… Da, e maşină şi în curând va fi istorie.
„Nu ştiu dacă Trabantul va deveni sau nu istorie, dar sunt sigur că povestea Trabantului va face istorie. Pentru că, atunci când e bine făcută, o poveste Esquire este o experienţă fabuloasă care trăieşte şi merită trăită. Acum, peste un an, peste zece.” Radu Coman, redactor-şef Esquire.
{mosloadposition user10}