Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

În primul an de la lansare, platforma românească Fish to Door a generat venituri de 1.000.000 euro

Paul Nicolau, Fondator Fish to Door
  • Investiția inițială în Fish to Door a fost de 80.000 euro
  • 22.000 comenzi online într-un an
  • Comanda medie are o valoare de 47 euro și conține 3 produse diferite
  • Cele mai multe comenzi au fost realizate din București, Cluj, Iasi, Constanța, Timișoara, Galați
  • În topul celor mai vândute produse se află creveții, scoicile, caracatița, calamarii și peștele din Marea Neagră
  • 2.500 de abonați recurenți

La un an de la lansare, platforma românească Fish to Door a generat venituri de 1.000.000 euro, a înregistrat 22.000 comenzi online pentru pește și fructe de mare și are 2.500 de abonați recurenți, ceea ce demonstrează dorința românilor de a integra în meniu produse care să le asigure o alimentație cât mai sănătoasă.

Românii pot comanda online pe platforma Fish to Door produse originare din Spania, Italia, Grecia, Maroc, Ecuador, Cuba, Indonesia, Maroc, Senegal. În topul preferințelor românilor se află creveții, scoicile, caracatița, calamarii și peștele din Marea Neagră. Orașele fruntașe în achiziția de fructe de mare sunt București, Cluj, Iasi, Constanța, Timișoara și Galați.

Paul Nicolau, Fondator Fish to Door
Paul Nicolau, Fondator Fish to Door

„Proiectul Fish to Door a început odată cu dorința mea de a găsi o modalitate prin care peștele și fructele de mare pe care le comercializam doar în depozitul meu din Giurgiu să ajungă cât mai ușor în casele românilor. O platformă online a fost cea mai la îndemână soluție în a face cunoscute produsele noastre și astfel a luat naștere Fish to Door. Iar soluția de a trimite produsele perisabile într-o cutie termoizolantă, ce menține produsele în condiții optime, a fost cheia reușitei mele. Totul este foarte bine optimizat și cu doar 4 angajați reușim să împachetăm până la 300 de comenzi într-o zi”, spune Paul Nicolau, antreprenorul care a fondat platforma online Fish to Door.

Lansat în mai 2020, chiar la începutul pandemiei, cu o investiție inițială de aproximativ 80.000 euro, magazinul online Fish to Door acoperă nevoia și dorința românilor de a consuma la masă, acasă, pește și fructe de mare de calitate, dar și la prețuri avantajoase.

„Consumatorul român este un consumator novice deoarece se află la început în privința consumului de fructe de mare. Noi, ca popor, nu avem o cultură în a consuma fructe de mare. Am putea spune că o avem doar în consumul de pește de apă dulce, autohton. România este o piață imensă pentru pește și fructe de mare. Sunt milioane de români care nici măcar nu au gustat vreodată fructele de mare sau peștele oceanic! Românul este în schimb curios și deschis la nou, vrea sa încerce, ceea ce mă motivează să dezvolt și mai mult proiectul Fish to Door. Fiind direct importator de pește si fructe de mare, am acces la prețuri competitive în piața de distribuitori din România. Prețurile produselor de pe www.fishtodoor.ro sunt în medie cu 30-40% mai mici ca ale oricarui competitor din piață, competitorii mei direcți fiind hypermarketurile”, povestește Paul Nicolau.

Obiectivele viitoare ale antreprenorului Paul Nicolau pentru platforma online Fish to Door sunt creșterea numărului de abonați și internaționlizarea brandului. Prima țară în care va fi lansată plaftorma Fish to Door este Bulgaria, o decizie strategică având în vedere poziționarea depozitului în Giurgiu, în proximitatea graniței cu țara vecină.

„În primul an am trecut ușor peste 1 milion de euro încasări, având peste 22.000 de comenzi, cu un coș mediu de 47 de euro și 3 produse diferite. De curând am început cu secțiunea de abonament, a început ezitant, clienții nu au reacționat prea bine, dar de 2 luni a explodat! Acum avem 2.500 de abonați recurenți, ceea ce pentru noi este o super performanță. Un abonament costă doar 10 lei pe lună. Prin intermediul acestuia clientul beneficiază de un discount de 25% pentru toate achizițiile din acea lună.

Unul dintre obiectivele noastre principale pentru al doilea an este creșterea numărului de abonați și numărului de comenzi livrate: 10.000 de abonați recurenți și 60.000 de comenzi.

Am primit solicitări din străinătate și în curând vom livra și acolo. Așadar, un alt obiectiv pe care ni l-am propus este internaționalizarea platformei Fish to Door, iar prima țară în care ne vom extinde și în care vom livra produsele noastre este Bulgaria. Ca și masterplan, vizez la expansiunea europeană și cooptarea brandului Fish to Door de către un fond de investiții pentru internaționalizare”, mărturisește Paul Nicolau, fondatorul platformei online www.fishtodoor.ro.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.