Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

In primele doua zile, dublarea numarului de vizitatori

Romexpo

la Târgul de Turism al României

Numărul vizitatorilor care au călcat pragul celei de-a a XVII-a ediţii a Târgului de Turism al României a înregistrat in primele doua zile o creştere importanta. Potrivit inregistrarilor,  în primele două zile, vizitatorii târgului au fost de două ori mai mulţi în comparaţie cu primele două zile ale ediţiei de anul precedent.

Oferta bogata a celor peste 300 de expozanti din 20 tari, reducerile anuntate de pana la 25 % pentru rezervari in perioada targului, precum si premiile oferite vizitatorilor, constând în mai multe sejururi, atrag zilnic  un număr important de vizitatori.

Din vizitatorii intervievati majoritatea au dorit să consulte ofertele agenţiilor de turism pentru sezonul estival, iar ofertele speciale au fost pe placul vizitatorilor, după cum rezultă şi din opiniile de mai jos:

Marina RUSE, avocat, Bucureşti: „Dacă este important şi util acest târg? Bineînţeles. Nu încape nici o îndoială că firmele s-au prezentat cu hainele de gală, bine pregătite, iar oportunităţile sunt de-a dreptul captivante. Am găsit ceea ce căutam – un sejur în Grecia, la Halkidiki, la un preţ mai mult decât rezonabil. Sper că am făcut o alegere bună. Personalul de la standul agenţiei mi-a lăsat o impresie bună şi nu exclud posibilitatea de a apela şi în alţi ani la această agenţie, căreia aş dori să-i devin client şi, de ce nu, prieten.”

Cristian ION, medic chirurg, Bucureşti: “La vară, îmi doresc să văd Europa. Vreau să fac un tur al bătrânului continent şi caut ofertele hotelierilor. Am găsit deja unele foarte bune şi nu regret că am venit la Târgul de Turism al României. Sunt foarte mulţumit de acest târg.”

Mihai CHIRICĂ, director, Ploieşti: „De ani buni îmi aleg vacanţa de vară la acest târg. Am căutat şi deja am găsit un sejur în Tunisia. Am crezut că preţul mă va descuraja şi intenţia mea va rămâne la stadiul de vis, dar lucrurile nu stau aşa. Dacă iau în calcul şi reducerea substanţială de care am beneficiat aici, la târg, mă pot felicita că am făcut o afacere bună. Adevărul este că ofertele sunt copleşitor de multe, iar firmele se întrec în promoţii. Pentru mine excursia a început chiar de azi, pentru că deja mi-am umplut ochii cu imagini de vis. Sincere felicitări organizatorilor, care au reuşit să strângă atât de mulţi ofertanţi!”

Mariana GEORGESCU, casnică, Braşov: “Soţul meu este om de afaceri şi anul acesta, din diferite motive, ne vom petrece concediul de vară în România. Am găsit o ofertă nemaipomenită de la Transilvania Travel pentru zona balneară care este pe placul nostru. Vreau să felicit ROMEXPO pentru că transformă fiecare târg într-un eveniment.”

Luminiţa PANĂ, studentă, Bucureşti: „Este o adevărată revelaţie pentru mine să constat că turismul românesc capătă noi dimensiuni, noi valenţe şi se află într-o permanentă expansiune. Am descoperit aici destinaţii noi, atractive, fascinante, unele dintre ele tentante ca preţ chiar şi pentru statutul şi condiţia mea socială de student. Când te afli în faţa atâtor oferte intervine nehotărârea. si îţi pui întrebarea: ce să aleg? Nu pot să nu remarc seriozitatea cu care agenţiile, tour-operatorii s-au prezentat la această sărbătoare a turismului românesc. Atmosfera tonică, ţinuta de ansamblu a târgului trădează mâna de profesionist şi faptul că ROMEXPO se dovedeşte şi rămâne adeptul lucrului bine făcut, cu seriozitate şi bun gust. Epoca turismului făcut după ureche a apus.”

Cristina POENARU, studentă, Bucureşti: „La Târgul de Turism al României am descoperit deja locuri noi, fascinante, care atrag orice om dispus să-şi aleagă destinaţia petrecerea vacanţei din vreme. În ceea ce mă priveşte trebuie să mă raportez la statutul meu, acela de studentă, şi la posibilităţile financiare de care dispun. Mă aflu, însă, în an terminal şi după ce îi voi anunţa pe ai mei că mi-am luat licenţa, sunt sigură că bucuria reuşitei va fi un prilej de a primi nişte „subvenţii“ pentru vacanţa pe care o aştept de mult. Drept urmare, m-am documentat, am strâns o sumedenie de pliante şi când voi avea banii necesari, voi contacta direct agenţia care mă va ajuta să-mi împlinesc un vis: acela de a vizita Grecia. Pe jumătate, problema e ca şi rezolvată: cel puţin cu gândul mă aflu deja acolo.“

Mircea STĂNCESCU, medic, Bucureşti: “De-a lungul timpului, am vizitat multe dintre manifestările organizate aici, la ROMEXPO. De fiecare dată am făcut-o din plăcere, cu convingerea că târgurile îmi oferă posibilitatea de a afla noul dintr-un domeniu sau altul de activitate. Cât priveşte târgul de turism, îmi face plăcere să vă spun că aici am putut să-mi fixez, din vreme, destinaţia vacanţelor. Cel puţin aşa au stat lucrurile anul trecut şi la fel doresc să procedez şi acum. Cred că aici am singura ocazie de a alege oferta cea mai convenabilă din mulţimea celor care ţi se oferă, de a face economie de timp, în condiţiile în care cele mai multe agenţii sunt prezente aici şi – lucru deloc de neglijat – de a face şi o mică economie de bani, dat fiind faptul că multe companii îţi oferă preţuri promoţionale şi fac reduceri pe perioada târgului. Am intrat deja în contact cu câteva agenţii şi, deocamdată, aştept să vină în târg şi soţia, pentru a lua împreună o decizie. Un lucru este cert, însă: când voi ieşi din acest complex, deja voi şti cu certitudine pe ce meleaguri îmi voi încărca bateriile la vară.“

Gheorghe MATEI, administrator firmă, Ploieşti: “Sunt extrem de încântat de ofertele pe care le-am găsit la acest târg. Organizarea mi se pare foarte bună, iar noua locaţie a târgului este pe placul meu. Am fost interesat de oferta pentru turismul de aventură din zona montană a Gorjului. Am descoperit că pot face alpinism sau rafting.”

Marin COSTESCU, inginer, Constanţa: “Locuind la Constanţa, vă imaginaţi că vara plecăm de acasă pentru a scăpa de aglomeraţie. Încă nu m-am decis dacă la vară plec din România sau nu, dar am găsit oferte numeroase, pentru toate gusturile. Deşi am venit cu nişte planuri prestabilite, aflându-mă aici, sunt bulversat şi nu mă mai pot hotărî. Am adunat pliante şi le voi duce acasă şi mă voi decide împreună cu soţia. Oricum, sunt foarte mulţumit de ceea ce am găsit.”

Şi reprezentanţii asociaţiilor din turism au fost mulţumiţi de fluxul de vizitatori şi de organizarea Târgului de Turism al României.

Atila DĂRĂGUŞ, Preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural: “Anul acesta, TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI s-a întrecut pe sine. Organizarea este excelentă, am remarcat calitatea standurilor şi numărul foarte mare de vizitatori. Desigur, ofertele turistice sunt foarte atrăgătoare. Părerea mea este că târgul merge într-o direcţie foarte bună. Vreau să remarc şi profesionalismul organizatorilor de la ROMEXPO.”

Daniel Vasilescu, Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc: “TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI este unul din promotorii principali ai ideii de modernizare a turismului românesc, de adaptare a acestuia la noile condiţii generate de aderarea la UE. Acesta asigură condiţii prielnice de manifestare a ceea ce reprezintă europenismul în domeniul turismului, oferind condiţii atractive de participare a operatorilor europeni din turism. Suntem convinşi că actuala ediţie a Târgului de Turism al României a reprezentat un moment însemnat pentru dezvoltarea turismului în ţara noastră, în anul 2007, care va pune bazele unei evoluţii favorabile în anii ce vin. Partea de organizare a fost ireproşabilă.”

Dragoş RĂDUCANU, Director executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc: “Pot să afirm fără să greşesc că ediţia din acest an a TÂRGULUI DE TURISM A ROMÂNIEI este cea mai bună de până acum. Numărul foarte mare de participanţi şi modul de prezentare al standurilor face ca de anul acesta târgul să semene cu oricare târg similar de oriunde din lume. Piaţa turismului a devenit foarte interesantă pentru străini şi mă bucur că piaţa internă este bine reprezentată la acest târg. În privinţa organizatorilor, vreau să remarc şi faptul că este cea mai bună ediţie de până acum şi ca organizare. Târgul se întinde pe o suprafaţă foarte mare şi e îmbucurător să vezi cât de multe firme sunt prezente. Faptul că are loc în paralele cu TIBCO este benefic pentru că numărul clienţilor persoane fizice care au venit anul acesta la târg a crescut simţitor.”

Rodica PENCEA, Director Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România: “La TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI, anul acesta, am remarcat o diversitate mare de oferte. De asemenea, am observat că foarte multe firme sau multe ţări care au participat şi în anii trecuţi şi-au mărit suprafeţele de expunere. Totodată, am văzut că mulţi dintre expozanţi au avut standuri foarte moderne şi şi-au expus ofertele într-un mod foarte modern. Cât priveşte partea de organizare, legat de acces, puncte de informare, semnalizare obiective şi servicii, ROMEXPO a făcut un salt calitativ foarte important.”

Succesul Târgului de Turism al României se masoara şi in satisfactia participantilor:

Andrada Crânguş, director marketing, PERFECT TOUR: „Pentru noi, TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI este o imensă vitrină în care ne putem etala produsele şi serviciile în condiţii cu totul deosebite, astfel încât publicul să ne cunoască mai bine, să se edifice asupra calităţii şi diversităţii ofertelor noastre şi, astfel, să poată lua cea mai corectă şi convenabilă decizie în privinţa produsului turistic dorit. De fiecare dată, la ediţiile anterioare la care am participat, am câştigat mult în planul imaginii, dar şi în cel al numărului de contacte stabilite cu consumatorul final şi cu agenţiile partenere. La TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI prezentăm ofertele noastre de sezon, pentru 1 Mai, pe litoralul românesc, bulgăresc şi grecesc, dar şi vacanţe cu mare, relaxare şi cel mai strălucitor soare, aşa cum promite sloganul nostru, în Spania, Croaţia, Grecia şi Bulgaria, precum şi alte destinaţii exotice, ca insulele Maldive, Mauritius şi Seychelles. De-a lungul timpului am colaborat foarte bine cu organizatorul, ROMEXPO, care s-a dovedit a fi receptiv şi plin de solicitudine la toate doleanţele noastre, serviciile oferite fiind de cea mai bună calitate.”

Cosmina Vladu, director, PRESTIGE TOUR: „Agenţia Prestige Tour este unul dintre participanţii tradiţionali la târgurile de turism organizate, cu competenţă şi profesionalism, de ROMEXPO. TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI reprezintă oportunitatea ideală prin care ne putem adresa clienţilor şi potenţialilor beneficiari ai serviciilor noastre, cărora le prezentăm, în acest cadru ambiental de excepţie, oferta noastră pentru Paşte şi cea pentru sezonul de vară. De asemenea, tot aici ne putem reîntâlni cu agenţiile colaboratoare din toată ţara şi ne putem promova imaginea pe piaţa de profil. TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI reprezintă ocazia unică de a lua pulsul pieţei turistice şi de a afla cât mai exact opţiunile turiştilor şi destinaţiile lor preferate. La ediţiile anterioare am câştigat mult în planul imaginii, ne-am îmbogăţit portofoliul de clienţi, lucru ce cred că se va întâmpla şi la această ediţie, căreia i s-a făcut o publicitate remarcabilă. Apreciem eforturile făcute de organizatori, sprijinul acordat şi disponibilitatea de a răspunde favorabil solicitărilor noastre.”

Camelia Brihac, agent de turism, VISIT ROMANIA: „TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI reprezintă un eveniment deosebit de important pentru agenţia noastră, dar şi pentru celelalte agenţii prezente într-un număr atât de mare la această manifestare. În acest cadru deosebit putem să ne adresăm turiştilor, tuturor colaboratorilor noştri şi avem ocazia de a ne prezenta gama de oferte. Serviciile de calitate oferite de organizatori, numărul mare de firme participante, paleta ofertelor şi interesul major al publicului pentru acest târg sunt numai câteva dintre argumentele care conduc la ideea că TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI a fost un succes.”

Krasimir Balev, Autoritatea Bulgară pentru Turism, Bulgaria: „Standul Bulgariei este unul dintre cele mai mari la TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI, având o suprafaţă de 105 metri pătraţi. În standul nostru sunt reprezentate 30 de firme, de la hoteluri, până la turoperatori. Ofertele pentru turiştii români sunt foarte diverse, plecând de la oferte pentru turism cultural, spa şi centre de sănătate, până la oferte tentante legate de litoralul bulgăresc al Mării Negre. Creşterile înregistrate de numărul turiştilor români care vizitează Bulgaria şi care s-au cifrat la 100% în 2006, comparativ cu 2005, ne fac să credem că ne vom bucura de un succes mare la această participare.”

Sonia Deligianni, Regiunea Macedonia de Est – Thrace, Grecia: „Participăm pentru a treia oară la Târgul de Turism şi reprezentăm toate cele cinci provincii ale regiunii. Ofertele regiunii noastre se bazează pe mai mulţi piloni: turism religios, rafting, turism ecologic, litoral. Regiunea noastră, mulţumită locaţiei ei, este prima cu care turiştii intră în contact, când vin în Grecia. Acum, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, se creează condiţii de colaborare între cele două state, condiţii pe care sperăm să le fructificăm. Infrastructura turistică şi hotelieră a regiunii este foarte bună şi poate oferi turistului român toate facilităţile. În plus, regiunea noastră este cea mai apropiată de România din punct de vedere geografic, ceea ce oferă turistului român facilitatea de a ajunge repede în Grecia.”

Monica Aliman, ALI BABA: „ Nu ne pare rău de decizia pe care am luat-o, de a avea o participare impresionantă la actuala ediţie a TÂRGULUI DE TURISM AL ROMÂNIEI. Avem un stand impozant, de 1.500 mp. Suntem foarte mulţumiţi de rezultate şi de afluenţa mare a vizitatorilor dornici să ne cunoască ofertele.”

Ştefan Horvath, Agenţia IMOLA TOURS, Ungaria: „Ministerul Turismului al Ungariei a organizat participarea oficială, precum şi cea a firmelor aflate în standul Ungariei de la TÂRGUL NAŢIONAL DE TURISM. IMOLA TOURS este cea mai importantă agenţie care ţine legătura cu turiştii din România, facilitând sejururi în Ungaria pentru circa 500.000 de turişti, în 2006. Trebuie să vă mărturisesc că suntem foarte mulţumiţi de organizare, care anul acesta este excelentă. Ofertele noastre sunt legate de marea Ungariei, Lacul Balaton, de Budapesta, a cărei panoramă dunăreană este monument UNESCO şi de cele 400 de staţiuni balneare. Anul acesta, ca noutate, propunem croaziera dunăreană Budapesta – Caraş Severin şi retur.”

Renzi Monia, Agenţia Italcamel, Italia: „Suntem un turoperator care facilitează vizitele turiştilor străini în Italia, fie ca grup, fie ca persoane private. Catalogul pe care îl prezentăm la TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI, un târg foarte bine organizat şi cu neaşteptat de mulţi vizitatori, cuprinde oferte pentru grupuri, CD-ul cu care am venit are oferte speciale pentru grupuri şi studenţi, iar prin intermediul site-ului nostru www.italcamel.com, persoanele private îşi pot planifica vacanţa, în Italia, cum îşi doresc. Lucrăm cu toate statele europene şi suntem interesaţi să aducem turişti europeni în Italia. Având în vedere că România a devenit ţară membră a Uniunii Europene, sperăm să aducem în Italia cât mai mulţi turişti din ţara dumneavoastră.”

Mariana Ionescu, Director BEST COMTUR: „Începând cu ediţia de primăvară din anul 2000, BEST COMTUR participă în mod constant la târgurile de turism organizate de ROMEXPO. Considerăm prezenţa la târguri ca parte a activităţii noastre, acestea fiind tot atâtea ocazii de a ne face cunoscute ofertele, dar şi de a lega noi colaborări şi, nu în ultimul rând, de a ne revedea cu prietenii şi, inevitabil, cu firmele competitoare.”

Mihail Voicu, TRANSILVANIA TRAVEL: „Din punctul de vedere al TRANSILVANIA TRAVEL suntem foarte mulţumiţi de cum decurge actuala ediţie a TÂRGULUI DE TURISM AL ROMÂNIEI. Suntem, foarte bine poziţionaţi, avem  un stand foarte reprezentativ, o circulaţie optimă a vizitatorilor, o afluenţă foarte bună, chiar din prima zi. Nu ştiu dacă numărul mare de vizitatori s-a datorat complementarităţii cu celelalte târguri, dar probabil şi asta a contribuit foarte mult. Consider că această ediţie a fost un succes pentru noi.”

Sabina Beznea, Director, REGENT TOUR CONSTANTA: „TTR este cel mai important târg de turism anual în care lucrătorii în turism au posibilitatea de a-şi întâlni colaboratorii, de a face schimb de impresii, de a-şi prezenta propria ofertă, de a cunoaşte noi oferte pe piaţa turistică şi de a câştiga noi clienţi.”

Eugen Vasile, Director, SIND ROMANIA: „Târgul de Turism al României reprezintă un foarte bun prilej de a stabili noi contacte cu firmele de profil din ţară şi străinătate, cu reprezentanţii massmedia, cu agenţii de publicitate şi cu marele public căruia îi sunt destinate produsele şi serviciile turistice. Orice participare la o astfel de manifestare este o modalitate de verificare a modului în care este primit şi apreciat produsul turistic de la un an la altul.

La aceasta ediţie societatea noastră va încerca să contacteze câţi mai mulţi clienţi şi să definitiveze o serie de înţelegeri şi aranjamente care s-au realizat în perioada premergătoare târgului. Totodată nu se va neglija contactul direct cu publicul ce va vizita standul nostru.În acest mod se vor cunoaşte nemijlocit opţiunile de vacanţă ale viitorilor turişti”.

Alina Mateescu, Director, MALTA TRAVEL: „Prezenţa agenţiei Malta Travel la Târgul de Turism al României vine ca un lucru firesc şi, aşa cum ne-am obişnuit atât turiştii, cât şi colaboratorii, acesta este momentul ideal de a veni în faţa dânşilor şi să îi răsplătim pentru atenţia şi interesul manifestat de-a lungul anilor cu noile noastre pachete şi oferte pentru Malta în vara acestui an 2007, care sperăm că va fi una cât mai deosebită pentru Dvs.”

La Târgul de Turism al României  participa peste 300 de firme din 20 de ţări. Târgul se desfăşoara la Complexul Expoziţional ROMEXPO, în perioada 29 martie – 01 aprilie 2007, prin participarea tuturor categoriilor de operatori din  industria turismului: agenţii de turism şi turoperatori, hoteluri, pensiuni şi staţiuni turistice, reprezentanţi din alte ţări, prestatori servicii de transport, servicii financiare şi de asigurări, pregătire profesională, promovare şi marketing turistic.

Structurarea Târgului de Turism al României pe 3 secţiuni faciliteaza traseul vizitatorilor functie de interesul fiecaruia.  Secţiunea comercială  este organizată în  pavilioanele 13-14-15-18 şi cuprinde agenţii de turism şi turoperatori, Secţiunea internaţională este organizată în  pavilionul 17 şi cuprinde  participări oficiale, colective şi individuale din străinătate, iar Secţiunea turism intern este organizată în pavilionul 16 şi cuprinde hoteluri, pensiuni, turism balnear, turism rural, instituţii de turism din România.

In plus , organizarea Târgului de Turism al României, în paralel cu TIBCO – Târgul Internaţional de Bunuri de Consum, contribuie, de asemenea la creşterea numărului vizitatorilor, având în vedere că ambele manifestări expoziţionale se adresează publicului larg.

Bucuresti, 2.4.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.