Exodul. O tragedie siriană – documentar TVR, realizat de Marian Voicu
Sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 16.00, TVR 1, TVR HD şi TVR+ difuzează Exodul. O tragedie siriană, primul documentar tv realizat de o echipă jurnalistică din România despre criza refugiaţilor sirieni şi palestinieni din Liban. Realizatori: Marian Voicu şi Andrei Coruţ
Este considerată cea mai mare catastrofă umanitară de după cel de-al doilea Război Mondial: peste 3 milioane de sirieni şi-au părăsit ţara devastată de război din 2011 până în prezent, iar peste 10 milioane şi-au pierdut casele. Jumătate dintre refugiaţi sunt copii. Numărul celor care trec frontierele, legal sau ilegal, este în creştere. Toate organizaţiile internaţionale, începând cu ONU, prin agenţiile sale – UNHCR, UNICEF, ş.a. – şi organizaţiile umanitare neguvernamentale sunt implicate în asistarea refugiaţilor. Cum numărul refugiaţilor creşte de la o zi la alta şi finanţarea scade, cu toţii atrag atenţia asupra unui dezastru umanitar iminent.
TVR 1, TVR HD şi TVR+ difuzează sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 16.00, Exodul. O tragedie siriană, primul documentar tv realizat de o echipă jurnalistică din România despre criza refugiaţilor sirieni şi palestinieni din Liban. Realizatorii documentarului sunt Marian Voicu (redactor) şi Andrei Coruţ (imagine).
Filmările au fost realizate în vara şi toamna anului 2014 în Liban şi România. Este pentru prima oară când o televiziune din România prezintă într-un material amplu criza refugiaţilor sirieni.
„La prima vedere, Siria, Libanul şi, în general, Orientul Mijlociu par foarte departe de România şi de interesul societăţii româneşti. Este însă o dramă de proporţii care are loc în apropierea UE şi NATO, cea mai mare migraţie forţată de după cel de-al doilea Război Mondial”, motivează Marian Voicu alegerea subiectului documentarului Exodul. O tragedie siriană.
Situaţia din Liban pare a fi o bombă cu ceas: oficial, în această ţară de numai 4 milioane de locuitori se află astăzi, oficial, 1,5 milioane de refugiaţi. Neoficial, numărul depăşeşte 2 milioane. Condiţiile precare în care trăiesc (în tabere neoficiale, construcţii neterminate, locuinţe improvizate, reducerea sau sistarea asistenţei umanitare, conflictele cu populaţia libaneză), precum şi apariţia aşa-zisului stat islamic din Irak şi Levant (ISIL) sau atentatele teroriste au readus Libanul în epicentrul conflictelor din Orient.
„Am înregistrat mărturiile refugiaţilor sirieni şi palestinieni (refugiaţi în Siria după războiul din 1948): aproape fiecare familie pierduse pe cineva în război. Cele mai întâlnite situaţii erau cele în care femeile au părăsit Siria însoţite doar de copii – soţii muriseră sau rămăseseră să lupte în Siria. Relatările lor despre atrocităţile comise de armata siriană sunt inimaginabile: de la bombardarea locuinţelor şi folosirea armelor chimice până la torturi şi violuri“, relatează realizatorul documentarului Exodul. O tragedie siriană.
Despre dificultăţile întâmpinate în realizarea filmărilor pentru documentar, jurnalistul TVR Marian Voicu povesteşte: „Pentru orice jurnalist, documentarea acestui subiect este complicată. Instituţiile oficiale – de la guvernul libanez până la agenţiile ONU – sunt reticente în a oferi informaţii presei străine. Solicitările oficiale şi acreditările nu au avut niciun efect, a fost nevoie de obţinerea unor recomandări la faţa locului şi de diligenţe prin oameni politici, diplomaţi sau jurnalişti”. „Nicio organizaţie internaţională nu a vrut să îşi asume riscul de a însoţi jurnalişti pe teren fără obţinerea permiselor speciale eliberate de Armata libaneză şi serviciile speciale. Am reuşit să filmăm totuşi în mai multe zone ale Libanului, inclusiv în Valea Bekaa, în proximitatea frontierei cu Siria, una dintre zonele cele mai expuse conflictului şi afluxului de migranţi“, completează Marian Voicu.
Din păcate, după patru ani de conflict, drama sirienilor pare a fi devenit un loc comun pentru opinia publică internaţională. Negocirea păcii a intrat în impas, iar pentru milioanele de refugiaţi nu se întrevede nicio speranţă.
Zeci de mii de sirieni încearcă să ajungă legal sau ilegal în Europa, România fiind şi ea tranzitată. Dramatică este şi situaţia refugiaţilor sirieni cu cetăţenia română care ajung în România: pentru că au cetăţenie, statul român nu le oferă niciun fel de asistenţă. Mai multe despre criza refugiaţilor sirieni şi palestinieni din Liban puteţi afla urmărind documentarul lui Marian Voicu sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 16.00, TVR 1, TVR HD şi TVR+.
Marian Voicu este jurnalist al Televiziunii Române din 1996. Cele mai recente documentare pe care le-a realizat sunt „Tezaurul românesc de la Moscova – inventarul unei istorii de 100 de ani” şi „Povestea românilor din laboratoarele americane”.