“În premieră”, emisiunea realizată de Carmen Avram la Antena 3, va fi difuzată de pe 21 ianuarie și la Antena 1. Realizată din anchete, reportaje și portrete, emisiunea aduce în atenția telespectatorilor subiecte diverse, excepționale, arareori ignorate de mass-media sau investigate doar superficial.
Emisiunea va fi difuzată în fiecare sâmbătă de la ora 11.45 si va scoate la iveală cazuri incredibile, de la mari cazuri de corupție la dosare de incompetență a autorităților sau dovezi de inconștiență din partea unor oficiali cu rang înalt. Reportajele despre fenomenele sociale vor prezenta de la tendințe în modă până la consumul de substanțe interzise în rândul tinerilor. Portretele vor dezvălui telespectatorilor povestea unor supra-oameni care fac lucruri incredibile, devenind astfel modele pentru mii de români.
Ediția din 21 ianuarie ne arată cum am putea fi una dintre cele mai bogate țări din lume, prima din Europa in exploatarea aurului. Echipa de reporteri coordonata de Carmen Avram a aflat că în timp ce oficialii români susțin că nu mai avem rezerve de aur, străinii fac descoperiri șocante. Firme occidentale au descoperit la noi metal pretios în valoare de zeci de miliarde de dolari, acolo unde statul român a închis minele, pe motiv că sunt secate. Sub ruinele fostelor companii de exploatare, devastate de hoți, sunt munti de aur pur.
Un alt subiect dezbătut de Cramen Avram în prima ediție a emisiunii În premieră de la Antena 1 îi vizează pe romii expulzați din Franța. Aproape toți cei alungați anul trecut din Paris, sunt acum înapoi, în Franța. Francezii au dovedit în decursul anilor că pot să-i urască pe ţiganii nostri, dar ca pot sa-i si iubeasca, daca fac abstractie de politica oficiala si de interesele ei.
Vasile Adamescu este supra-omul prezentat pe 21 ianuarie la Antena 1. Deși are un handicap crunt: a fost de mic orb, surd si mut, a reușit să își depășească condiția, cu o voință de fier si o tehnică revoluționară. A învățat să vorebească deși era aproape imposibil, sculptează, dansează, calătorește. Ca el în lume mai sunt doar 20, iar în România este unic. Telespectatorii îl vor cunoaște sâmbătă, de la ora 11.45, la Antena 1.
Urmează apoi, în edițiile viitoare, alte subiecte de interes pentru români. Viașa locuitorilor din Turda, supra-numit orașul otrăvit, a generației societății de consum, pentru care majoritatea timpului liber e petrecut la mall, licitațiile suspecte din sistemul de stat din România sau fenomenul “copiiilor cu copii” sunt doar o parte din tematica abordată de Carmen Avram în emisiunea „În primieră”.