„Dog și Beth: La vânătoare de recompense”
Începutul lunii noiembrie aduce pe CBS Reality prima noutate a lunii: sezonul 3 din „Crime care au șocat Australia” (producție 2018).
În plus, în a doua parte a lunii, telespectatorii amatori de povești interesante, șocante și inspirate de realitate, care inspiră, motivează, șochează și provoacă deopotrivă, vor primi o nouă porție din „Vecini de coșmar” (sezonul 6, producție 2017). Apoi, din 29 noiembrie, intrăm în lumea cunoscuților vânători de recompense Dog și Beth Chapman, în noul lor reality-show („Dog&Beth: La vânătoare de recompense”), difuzat în premieră românească de CBS Reality.
Descoperiți mai multe informații despre fiecare dintre noutățile lunii noiembrie, mai jos:
- „Crime care au șocat Australia” (premieră), sezonul 3, din 3 noiembrie, sâmbătă și duminică, de la ora 22:00. Documentarul analizează cele mai mari crime care au afectat continentul titular, văzute prin ochii oamenilor poziționați fix în inima tragediei. Printre cazurile povestite în a treia serie se numără: crimele din Snowtown (1992 – 1999, 11 victime; soldate cu unul dintre cele mai lungi și mai celebre procese din istoria legală a Australiei), răpirea și uciderea elevelor din Bega (1997, două fete de 14 și 16 ani, care au fost abuzate sexual) și masacrul din Str. Queen (1987, 9 morți și 5 răniți, după un atac armat într-un oficiu poștal). Acest sezon va fi dat în reluare de luni până vineri, de la ora 22:50, din 26 noiembrie încolo.
- „Vecini de coșmar” (premieră), sezonul 6, din 19 noiembrie, de luni până vineri, de la orele 14:05 și 21:10. Chiar și cele mai prietenoase comunități se pot transforma în zone de război, atunci când vecinii sunt la cuțite. De la muzica la volum maxim, la câinii care latră și la toate locurile de parcare ocupate abuziv, descoperiți ce transformă prietenii în dușmani. Fiecare episod poate fi văzut și în reluare, în weekend,de la orele 09:30 și 20:20, din 25 noiembrie.
- „Dog&Beth: La vânătoare de recompense” (premieră), sezonul 1, din 29 noiembrie, de luni până vineri, de la orele 14:05 și 21:10. Lansată în 2013 și încheiată doi ani mai târziu, seria este un spin-off al reality-show-ului „Dog, vânătorul de recompense”, difuzat deja de CBS Reality, care a avut 8 sezoane (2004 – 2012). Acum Dog Chapman, alături de soția lui (Beth), băiatul (Leland) și nepotul lor (Dakota), lasă în urmă sediul din Hawaii pentru a porni pe urmele unor noi infractori periculoși din Statele Unite. În fiecare săptămână, familia Chapman colaborează cu ofițerii de poliție din diverse orașe americane (de la Clovis și Las Vega, până la Albuquerque și Jackson) și își folosesc cu succes experiența. Noul documentar poate fi urmărit în reluare, în weekend, de la orele 12:50 și 20:20, din 25 noiembrie.
Articole recomandate:
Superbrands România a desemnat campionii reputației de brand
Documentare, tradiţie şi știri de ultimă oră, la posturile tematice ale Televiziunii Române
Peste 50.000 de copii din mediul rural au primit cărți și rechizite prin campania „Dăm aripi educați...
De Crăciun, momente unice și programe pentru toţi la TVR 2 și TVR Cultural
Crăciunul la Diva: Filmele în premieră în perioada 23-31 decembrie 2024
Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului celebrează 100 de ani de protecție a Vulcanilor Noroioși prin lans...
Împreună de Crăciun, la TVR 1!
5 motive pentru care un animal nu este un cadou inspirat de Crăciun. Red Panda lansează un nou apel ...