Teatrul de rezistență: piesa „Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu – luni, la TVR 2
Pe 22 martie se împlinesc 15 ani de la încetarea din viaţă a regizorului
Luni, 17 martie, de la ora 20.00, Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat la TVR 2 o piesă din Arhiva sa de Aur în viziunea artistică a regretatului regizor Dan Micu: „Într-o dimineaţă”, spectacol preluat după Revoluţie de la Teatrul Nottara. Piesa poate fi urmărită şi online, de la aceeaşi oră, pe platforma video TVRplus.ro.
Spectacolul „Într-o dimineaţă” este punerea în scenă a piesei „Aprilie, dimineaţa” a dramaturgului Mihai Ispirescu, care a avut premiera la Teatrul Nottara în 1988. În ciuda faptului că numele comediei negre a lui Ispirescu a fost schimbat, pentru a evita asocierea cu „Tezele din aprilie” (celebra sinteză politico-ideologică ceauşistă din acelaşi an), reprezentarea acestei piese nu a fost ferită de presiunile cenzurii regimului.
Montarea regizorului Dan Micu îi introduce pe telespectatori în lumea teatrului de rezistenţă al vremii, piesa beneficiind de talentul, de inspiraţia, dar şi de curajul unor actori de marcă ai scenei bucureştene.
„Spectacolul lui Ispirescu şi Dan Micu, cu scenografia Ancăi Pâslaru, interpretat strălucit de Horaţiu Mălăele, Viorel Comănici, Camelia Zorlescu, Mircea Diaconu, Anca Bejenaru a fost neîndoielnic la vremea aceea unul dintre cele mai cutezătoare gesturi prin care Teatrul riposta, îşi afirma forţa de a interveni public în probleme vitale ale societăţii. […] Prin acest spectacol, Dan Micu făcea încă o dată dovada posibilităţii de a se responsabiliza major, de a face teatru politic de cea mai înaltă valoare. A avut alături întreaga echipă, care s-a solidarizat cu spectacolul şi cu aventura lui tragicomică.” (consemnează criticul de teatru Doina Papp în volumul „Un destin spulberat: Dan Micu”, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, Bucureşti, 2003)
(Regizorul Dan Micu – foto: Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”)
„Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu, regia artistică: Dan Micu (preluare de la Teatrul Nottara)
În distribuţie: Viorel Comănici, Horaţiu Mălăele, Mircea Diaconu, Camelia Zorlescu, Anca Bejenaru.
Costume Anca Pâslaru. Decoruri Lavinia Mârşu. Regia de montaj: Marga Niță. Operator şef: Cristian Stoian.