• TVR a programat ediţii in memoriam dedicate celebrului regizor
Televiziunea publică va difuza o serie de programe dedicate celui care a fost Lucian Pintilie, personalitate marcantă a cinematografiei româneşti.
Sâmbătă, 19 mai, de la ora 23.00, TVR 1 difuzează o ediţie a emisiunii „Dosar Romania” dedicată filmului „Reconstituirea”, capodopera semnată de marele regizor. Cornel Mihalache a realizat dosarul „Reconstituirii”, un document de televiziune care ne dezvăluie culisele filmării şi ne aduce mărturii inedite despre felul în care lucra regizorul Lucian Pintilie. Actorii Vladimir Găitan, George Mihăiţă, Ileana Popovici, George Constantin şi Ernest Maftei vorbesc despre film, filmări şi timpurile în care a fost realizată „Reconstituirea”.
Considerat cel mai bun film românesc din toate timpurile, de către Asociaţia Criticilor Români de Film, „Reconstituirea” este programat duminică, 20 mai, pe TVR 2 de la ora 13.10. Lucian Pintilie relatează anchetarea (reconstituirea) unei bătăi între doi tineri. Prin actele de o crasă stupiditate miliţienească, ce pot fi considerate veritabile scene de comedie neagră, se produce tragedia unei lovituri mortale chiar sub ochii investigatorilor. La scurt timp de la lansarea din 1968, filmul a fost interzis şi relansat în 1990. Scenariul a fost scris după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, textul literar bazându-se pe un fapt real. În film au jucat Vladimir Găitan, George Constantin, George Mihăiţă, Emil Botta, Ernest Maftei şi Ileana Popovici.
Lungmetrajul va fi difuzat şi pe TVR Internaţional, duminică, de la ora 23.00.
TVR 3 difuzează sâmbătă, respectiv, duminică, de la ora 17.00, „Fără Titlu”, un making of al producţiei „De ce bat clopotele Mitică?” şi un making of al filmului „Balanţa”.
Ediţia „Fără Titlu” dedicată lungmetrajului „De ce bat clopotele Mitică?” va fi difuzată şi pe TVR Internaţional, duminică, de la ora 16.00.
Născut la 9 noiembrie 1933, la Tarutino, în Basarabia (azi în Ucraina), Lucian Pintilie a absolvit, în anul 1956, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. A regizat numeroase spectacole de teatru, iar anul 1965 a marcat debutul său în cinematografie, cu filmul „Duminică la ora 6”.
De numele său se leagă capodopere precum „Reconstituirea”, „Le Tableau”, „Salonul nr. 6”, „Balanţa”, „O vară de neuitat”, „Prea târziu”, scurtmetrajul „Tertium non datur”, „Terminus Paradis”, „Capul de zimbru”, „După amiaza unui torţionar” sau „Niki Ardelean, colonel în rezervă”.