Pictoriţa Ioana Celibidache, în dialog cu Iosif Sava (filmare 1997)
Seria de emisiuni Universul Celibidache, lansată de TVR 1 la finalul anului trecut, continuă sâmbătă, 21 ianuarie, la ora 14.30, cu momentul In Memoriam Ioana Celibidache. Emisiunea cuprinde în mod excepţional fragmente din Serata muzicală realizată de Iosif Sava în iunie 1997, în care a fost invitată soţia marelui dirijor.
Pictoriţa Ioana Celibidache (n.1924, Bucureşti) a încetat din viaţă la Paris, în urmă cu o săptămână, sâmbătă, 14 ianuarie 2012. A fost, vreme de aproape cincizeci de ani, soţia maestrului Sergiu Celibidache. A publicat în România un volum de amintiri intitulat Sergiu altfel (Editura Humanitas, 2001). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier dans l’Ordre des Arts et des Lettres celei care-şi semna tablourile „Ioana”.
„Eu văd viaţa ca pe o jucărie care ni se dă la naştere şi ni se ia la capăt. Jocul se sfârşeşte totdeauna în lacrimi.(…) Sau, dacă vrei, viaţa e ca o piesă de teatru. Îţi joci rolul pe scenă dând din tine tot ce ai mai bun, dar în acelaşi timp eşti conştient că, din moment în moment, cortina roşie de catifea stă să cadă, şi atunci… adio joc şi jucărie! Alteori am impresia că sunt pe o plajă enormă unde, cu chiu, cu vai, îmi construiesc un castel. Când e gata, domnind în plină splendoare, vine un val şi şterge într-o clipă întreaga mea muncă şi străduinţă. De aceea mă oblig să râd, să râd mereu de pretenţiile noastre la a dăinui" (Ioana Celibidache, în volumul „Sergiu altfel”)
Despre Universul Celibidache: Televiziunea Română şi Fundaţia Sergiu Celibidache propun în acest an telespectatorilor un proiect cultural de excepţie, care va omagia personalitatea marelui muzician de-a lungul întregului an 2012. Aniversarea centenarului naşterii lui Sergiu Celibidache, inclusă şi în Calendarul UNESCO, prilejuieşte evocarea personalităţii artistului prin mărturii şi înregistrări din arhiva Televiziunii Române. Muzicieni şi personalităţi care l-au cunoscut, care i-au studiat arta interpretativă şi fenomenologia muzicală şi, mai ales, viziunea unică despre arta sunetelor, vor fi invitaţii realizatorului Cătălin Sava în fiecare ediţie a emisiunii Universul Celibidache. „Muzica nu există în sine, ci se naşte de fiecare dată când este cântată. Muzica este legătura misterioasă între ce aud şi lumea mea interioară şi, de aceea, muzica nu poate fi asumată decât ca o experienţă individuală”, scria maestrul. Prin această „experienţă individuală”, prin muzică, Televiziunea Română vă propune să-l (re)descoperiţi pe Sergiu Celibidache, în fiecare sâmbătă după-amiază, la TVR 1, în emisiunea realizată de Cătălin Sava.