· Casa de Producție TVR vă propune, săptămâna aceasta, IN MEMORIAM Amza Pellea
(7 aprilie 1931-12 decembrie 1983)
„Amza a adorat această ţară şi chiar a refuzat să plece, atunci când era bolnav, ca să se trateze la Paris. A zis că nu vrea să moară în afara ţării, că vrea să moară acasă. A iubit acest popor, considera că este cea mai frumoasă ţară din lume şi cred că avea dreptate. Şi-ar fi dorit un viitor bun, un viitor cinstit, a crezut în steaua României, că într-o zi o să fie o ţară democratică, cu oameni frumoşi, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici. Da, a iubit România!“.
Foarte mult timp nu l-am considerat actor, era doar tata. Incredibil, dar adevărat, l-am descoperit ca actor după ce a plecat. Mergeam cu el la filmări, eram peste tot, am asistat şi la naşterea lui Nea Mărin. Ne citea mamei şi mie toate monoloagele. Îl auzeam râzând în birou, pentru că închidea uşile când scria, apoi ne chema pe toţi să râdem. Nu am simţit când a trăit rolurile, când le-a creat.
Amza era un om foarte timid şi foarte retras, iar tot procesul acesta de creaţie era în sufletul lui şi în lumea lui, nu prea avea nimeni acces. Însă, ca senzaţie, părea că totul e foarte uşor. Amza a făcut parte din categoria artiştilor care «ard». Oriunde ar fi fost, dăruia atât de mult din el, din bucurie, din suflet şi din cinste, încât chiar toată viaţa lui «a ars». Şi acasă şi pe platourile de filmare şi la teatru şi la institut… A fost aşa, ca un izvor care tot dăruia. Şi consumul acesta de lumânare superbă l-a costat. Sau nu, pentru că eu cred că lucrurile se întâmplă aşa cum trebuie să se întâmple şi probabil că a trebuit să plece la 52 de ani“ – Oana Pellea.
Aici puteți vedea un interviu de colecţie realizat de Tudor Vornicu în anul 1981, pentru emisiunea „La sfârșit de săptămână”. Imagini memorabile din arhiva TVR:
· Duminică, 10 noiembrie, la ora 20.00*, pe TVR 3, un spectacol din Arhiva de Aur TVR: „Ușa de la baie”, de Neil Simon
Traducere de Radu Nichita
În distribuție: Amza Pellea, Carmen Stănescu , Oana Pellea, Marian Lepădatu,
Scenografia: Gheorghe Constantin
Operator șef: Edwiga Adelman
Regia artistică: Olimpia Arghir
· După spectacol, la ora 21.oo*, tot pe TVR 3, puteți vedea un portret IN MEMORIAM Amza Pellea
realizator: Daniela Ciolan
montaj: Constantin Marciuc
imagina: Mihai Buzura
producător: Cătălin Mireuță
Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.
Producător coordonator: DEMETER András István.
* Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.