AXA propune un plan de protectie financiara garantata
Nu poți fi mereu pregătit pentru lucrurile neaşteptate care afectează stabilitatea financiară a familiei tale. De aceea, AXA Asigurări vorbeşte, în luna septembrie, despre importanţa unei asigurări de viaţă care să îţi ofere, atât ţie, cât şi familiei tale, protecţia garantată de care aveţi nevoie în cazul unui eveniment nefericit.
AXA Asigurări lansează o nouă campanie care atrage atenţia asupra unor fapte de viaţă pe care din păcate avem tendinţa să le ignorăm. Pe parcursul vieţii, nimeni nu are parte numai de momente frumoase. O asigurare de viaţă reprezintă exact acel element care ar putea să facă ziua de mâine mai bună şi mai simplă pentru cei dragi, în cazul unui eveniment nedorit.
De cele mai multe ori, asigurarea de viaţă nu este pe lista de priorităţi. Ne facem proiecte pentru viitor şi alegem sa nu ne gândim la întâmplările nefericite prin care am putea trece, însă în cazul unui accident planurile noastre rămân doar pe hârtie.
Pentru că de alegerile noastre depinde siguranţa celor dragi, e bine să luăm în considerare un plan financiar personalizat care să ne asigure protecție și siguranță.
Nimănui nu-i place să se gândească la situaţii nedorite. Însă atunci când cei dragi nouă au de suferit dintr-o astfel de întâmplare ne dăm seama că ar fi fost mult mai înțelept să ne fi protejat din timp familia.Trebuie să ne gândim la cât ar fi de afectată familia noastră dacă, dintr-o dată, nu o mai putem susţine financiar. De unde ar obţine banii necesari pentru un tratament, pentru facturile lunare, sau chiar pentru educaţia copiilor? Am deveni o povară pentru ei? Acestea sunt probleme la care românii ar trebui să reflecteze. Şi acestea sunt problemele pentru care AXA are un raspuns: planurile de protecţie garantată de AXA, la care poţi ataşa, pentru oricare membru al familiei, orice combinaţie din cele 9 extra-opţiuni de protecţie disponibile în portofoliul AXA.
Este ştiut că, anual, numai în urma accidentelor rutiere, 10.000 de români rămân cu dizabilităţi şi în incapacitatea de a-i proteja pe cei dragi, conform Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie. Un calcul simplu demonstrează că un efort financiar minim, susţinut pe termen lung, poate ajuta pe oricine să-şi protejeze familia.
De exemplu, un tânăr în vârstă de 35 de ani, care nu va mai putea munci din cauza invalidităţii, va primi echivalentul a 33 de salarii medii nete pe economie (50.000 de lei), în urma semnării unei poliţe de viaţă de la AXA Asigurări pentru care trebuie sa plateasca suma de 573 de lei pe an. Acelaşi tânăr va primi 10.000 de lei în cazul în care se va confrunta cu una dintre cele 32 de afecţiuni grave acoperite de AXA, dar şi până la 5.000 de lei în cazul în care va avea nevoie de o intervenţie chirugicală în urma unui accident. În plus, fiind vorba despre o asigurare de viaţă, în caz de deces, familia celui care a încheiat asigurarea ar primi suma de 75.000 de lei.
Prin campania de protecţie lansată în septembrie, AXA Asigurări susţine Luna Conştientizării Importanţei Asigurărilor de Viaţă, o iniţiativa LIMRA (Life Insurance and Market Research Association), organizaţie care în urmă cu nouă ani, a ales luna septembrie ca perioada în care oamenii din întreaga lume sunt invitaţi să se gândească la necesitatea unei asigurări de viaţă.