Mikey Hash, prezentatorul show-ului iComedy, spune că nu a reușit niciodată să se adapteze la sistemul de învățământ din România, pentru că nu i-a plăcut școala care se face în țară. De altfel, în liceu, nu a avut niciodată nota 10 la purtare, pentru că nu prea dădea pe la cursuri. “Nota la purtare mi se scădea în special pentru absențe. Cea mai mică notă la purtare a fost 7”, a declarat Mikey. După absolvirea liceului, el și-a continuat studiile la Valencia, unde s-a specializat în afaceri internationale. “Iar acum, aș vrea să fac actorie sau regie”, a mai spus el.
În ediția de vineri a show-ului iComedy, Cosmin Seleși, invitatul special al emisiunii, îl provoacă pe Mikey Hash să se arunce în apă de la o înălțime de 10 metri.
Dacă va avea curajul să o facă, vedeți mâine, 20 decembrie, de la ora 20.30, numai la iComedy.