Adrenalina celor mai importante curse cu motor din România se trăiește pe LOOK SPORT 3.
Clever Media, deținătoarea posturilor Look Sport, a achiziționat de la Federația Română de Automobilism Sportiv drepturile de televizare ale celor mai importante două campionate de motorsport din România, Campionatul Național de Raliuri Betano și Campionatul Național de Viteză în Coastă. Acestea se vor vedea în următorii 3 ani pe Look Sport 3. Astfel, cele 10 etape de raliuri și 8 de viteză în coastă programate în acest sezon vor fi transmise în direct de posturile Look Sport, în principal pe Look Sport 3 Motors, canal dedicat iubitorilor de motorsport.
Cele două campionate se alătură altor două competiții organizate de Federația Română de Automobilism Sportiv, Campionatul Național de Super Rally și Campionatul Național de Anduranță, care vor fi transmise tot în exclusivitate de Look Sport 3.
“Pentru fanii motorsport și Federația Română de Automobilism Sportiv acest acord este un nou pas înainte. Cu siguranță și în acest an, publicul va avea parte de multă adrenalină prin intermediul acestor transmisiuni”, a declarat Norris Măgeanu, președintele FRAS, pentru care are sub umbrela sa nu mai puțin de 20 de campionate de automobilism sportiv.
Prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano va fi transmisă pe 27 și 28 martie, etapa Raliul Brașovului, urmate de raliurile Bucovinei din 17 și 18 aprilie, precum și de celelalte etape care se vor desfășura de-a lungul anului. De asemenea, prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă va fi transmisă în week-end-ul 10–11 aprilie, de la Cheile Grădiștei. Pe lângă transmisiunile directe, publicul va putea urmări rezumatele etapelor în cadrul emisiunii Look Motors, acolo unde Alex Cocu îi va avea ca invitați pe cei mai în vogă piloți ai momentului.
Pe lângă competițiile recent achiziționate, Look Sport 3 mai transmite Formula 1, Formula 2, Formula 3, Porsche SuperCup, Moto GP, Moto 2, Moto 3, Moto E și MotoRC.