365 de zile pe an, 24/24, de luni până duminică, telespectatorii Antenei 1 descoperă cele mai importante povești ale momentului la Observator, serialul lor de zi cu zi. Sub acest nou concept, echipa Observator aduce publicului toate poveștile și emoțiile sub forma a noi episoade zilnice – jurnale de știri desprinse din realitatea ce îi înconjoară.
Filmările celor două promo-uri de brand Observator au fost o adevărată provocare atât pentru prezentatori, cât și pentru reporteri, căci au durat până în zorii zilei. Organizarea scenariului pentru promo-ul ce îi are în prim plan pe prezentatori a ținut cont de programul special al acestora, având în vedere că matinalii – Olivia Păunescu și Valentin Butnaru încep jurnalul dis-de-dimineață. Nici pentru Andreea Berecleanu nu a fost mai ușor, căci la scurt timp după ce a încheiat transmisia de seară din platoul Observator a luat parte la filmări alături de colegii săi. Deși nu au fost menajați, prezentatorii s-au bucurat de atmosfera unei misiuni de echipă și au dus la bun sfârșit provocarea.
Pentru reporterii Observator, promo-ul a constat într-o sesiune dură de antrenamente fizice, care a început la aceeași oră târzie. ,,Cei din linia întâi” sunt o echipă mare, implicată și cu oameni foarte bine pregătiți, care nu s-au sfiit de condițiile extreme de la filmare, conștienți fiind de faptul că în anumite momente meseria sa le cere același lucru: să transmită informații utile, indiferent de context. Pentru filmarea promo-ului, reporterii au acceptat provocarea unei curse cu obstacole, pe care au îndeplinit-o împreună, iar stângăciile și micile căzături nu i-au descurajat, din contră, i-au motivat să se ajute reciproc și să reacționeze ca o adevărată echipă. De la alergatul pe teren accidentat, pânã la cãţãrarea pe frânghii sau la ploaia rece şi viscolul pe care au fost nevoiţi sã le înfrunte, toate au demonstrat cã pulsul crescut nu îi opreşte, ci îi motiveazã. Antrenamentul dur al reporterilor a dat cele mai savuroase momente de making of, căci filmarea promo-ului a fost un test de forță și rezistență, în care ,,cei din linia întâi” și-au pus la bătaie toate resursele de energie.
Prezentatorii și reporterii Observator se asigură că telespectatorii rămân conectați la subiectele noi ale zilei, de la prima oră a dimineții și până seara, sub forma unor episoade ce fac parte dintr-un „serial de zi cu zi”. Valentin Butnaru și Olivia Păunescu, Mihaela Călin şi Andreea Berecleanu sunt cei care le aduc telespectatorilor cele mai calde subiecte ale momentului, în fiecare zi, de luni pânã vineri, în timp ce Daniel Osmanovici și Iuliana Pepene, Anamaria Gudu, Octavia Geamănu și Cosmin Stan continuã serialul Observator cu cele mai relevante subiecte ale weekendului. Alături de ei se află și Mihai Jurca, Andreea Gherasim și Andreea Țopan, ce reîntregesc familia din platoul de știri. Același rol important îl joacã și reporterii Observator: Sonia Simionov, Cristian Popovici, Gina Văcariu, Alexandra Stroe, Maria Rohnean, Mădălina Iacob, Sabrina Preda, Daniel Călin, Sergiu Cora, Gerhart Ernst, Alexandru Costea și Ionela Lucan, ei fiind cei antrenați să aducă pe micile ecrane cele mai importante știri, într-o atmosferă intensă.
Observator este serialul pe care telespectatorii nu îl pot rata pentru că îl trăiesc în fiecare moment, la intensitate reală. Reportaje originale, transmisii în exclusivitate din inima evenimentelor, interviuri speciale și accentul pe cele mai importante subiecte din prezent, toate fac parte din noua campanie de imagine – “serialul tău de zi cu zi”, livrat de echipa Observator indiferent de context și condiții.