de prieteni din intreaga lume pentru a celebra ARTHUR GUINNESS DAY™ 2013
Devenită o sărbătoare globală şi una dintre cele mai importante campanii anuale Guinness, ARTHUR GUINNESS DAY™ va reuni şi anul acesta muzica şi fanii Guinness din peste 55 de ţări, din toate zonele de timp, dând startul petrecerilor pe 26 septembrie. Pentru ediţia de anul acesta, Guinness va fi gazda unei serii de concerte susţinute de artişti din întreaga lume, pentru a celebra şi cinsti oamenii de pretutindeni, care fac ca lucrurile minunate să se întâmple.
“Sărbătoarea Arthur Guinness Day este inspirată de fondatorul Guinness, omul care a creat o bere apreciată şi iubită azi în toate colţurile lumii. El a făcut alegeri îndrăzneţe şi curajoase, care l-au diferenţiat de oricine altcineva, iar rezultatul a fost Guinness, o bere care se distinge oferind mai mult gust, mai multă aromă, mai multă pasiune, o bere Made of More. Suntem aici pentru a celebra oameni precum Arthur – inovatorii care realizează lucruri excepţionale în comunităţile lor, artiştii care vor încinge atmosfera de Arthur Guinness Day şi toţi oamenii care aleg Guinness – cea mai distinctivă bere din lume”, declară Roccos Cosmatos, Vice-Preşedinte Marketing URBB, compania ce deţine brandul Guinness în portofoliu.
La ediţia de anul acesta ARTHUR GUINNESS DAY™, estimăm participarea unui număr uimitor de participanţi – 1,7 milioane de prieteni Guinness şi iubitori de muzică din toată lumea – care se vor bucura de spectacole din partea artiştilor de renume mondial şi din partea celor mai bune talente locale.
Arthur Guinness Day în România
În România, luna septembrie a fost declarată LUNA GUINNESS, în care toţi participanţii la celebrările ARTHUR GUINNESS DAY™ se bucură de evenimente speciale în peste 80 de puburi partenere din toată ţara. În perioada 7 – 29 septembrie 2013, în cadrul activităţilor promoţionale, românii au şansa de a câştiga numeroase premii din partea Guinness.
Pe 26 septembrie, sunt organizate evenimente în mai multe puburi din ţară, unde vor avea loc concerte şi momente de magie marca Guinness. Lista completă a locaţiilor participante se poate găsi pe pagina facebook.com/GuinnessRomania, care marchează şi ea ARTHUR GUINNESS DAY™, printr-o aplicaţie dedicată festivităţii. Toţi cei din comunitatea online Guinness România pot să se bucure de un pint de Guinness în locaţia preferată, împreună cu un prieten, în data de 26 Septembrie, în cinstea lui Arthur.
Tradiţia Arthur Guinness Day
Ajuns la a cincea ediţie, pe 26 septembrie 2013, acest eveniment global va continua o tradiţie începută în 2009, cu ocazia celei de-a 250-a aniversare Guinness, momentul când s-a iniţiat o serie de festivităţi organizate simultan, la nivel global, în oraşe precum Dublin, New York, Lagos, Yaoundé şi Kuala Lumpur şi care au reunit concertele unor artişti de primă ligă, alături de serbări populare în care entertainment-ul, una dintre valorile incluse în filosofia Guinness, şi-a împlinit rolul cu desăvârşire. Puburile din întreaga lume şi-au întâmpinat clienţii cu un pahar cu bere rece şi cu promisiunea unei nopţi de neuitat.
Pentru mai multe informaţii despre ARTHUR GUINNESS DAY™, vă invităm să accesaţi: https://www.facebook.com/GuinnessRomania.
Pentru mai multe informaţii despre Arthur Guinness Fund, puteţi vizita: www.guinness.com.