Centrele Silhouette din București își reiau activitatea cu publicul începând de vineri, 15 mai, după două luni de pauză datorată măsurilor autorităților din perioada stării de urgență. Serviciile centrelor de înfrumusețare se vor derula de acum înainte pe baza unui nou protocol, menit să protejeze și mai mult sănătatea clienților și personalului.
Odată cu implementarea noilor măsuri de protecție, Silhouette a devenit salon COVID-19 SAFE, acest lucru fiind specificat atât la recepție, cât și pe ușa de la intrare, astfel încât publicul să știe că sunt luate măsurile de protecție complete, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătații.
Este foarte important ca toată lumea să fie în siguranță, atât clientul, cât și personalul. Trebuie să ne luăm toate măsurile necesare. Da, toate acestea înseamnă costuri suplimentare, dar alegem siguranța și sănătatea oamenilor mai presus de profit.În următoarea perioadă recomandăm tuturor saloanelor să nu crească prețurile tratamentelor pentru că este o perioadă dificilă din punct de vedere financiar pentru majoritatea oamenilor, declară Diana Baicu, Director General Top Line și Business Consultant pentru Centrele Silhouette (www.silhouette.ro).
Noile reguli de protecție la Centrele Silhouette, începând cu 15 mai 2020
1. Programările se fac online sau prin telefon înainte. Nu se vor mai face programări direct la recepție.
2. Clientul va intra în centru la ora programării, neînsoțit. Se desființează spațiul/sala de așteptare. Deasemenea, nu vor mai exista reviste si pliante pentru clienți.
3. Nu se vor mai servi în salon cafea, apă și nicio altă bautură sau produs alimentar. La nevoie, clientul primește o sticlă de apă îmbuteliată.
4. Există un triaj la intrare, unde se ia temperatura și se verifică procentul de oxigen. Nu sunt acceptate persoanele care au temperatura peste 37℃ si nivel de oxigen sub 89-90%.
5. Fiecare client va completa în prealabil o declarație pe propria răspundere (de preferat online) prin care precizează că nu are simptome specifice COVID-19 sau că nu a fost recent în țările aflate pe lista roșie a pandemiei.
6. Personalul Silhouette va purta viziere, măști de protecție, mănuși și chimono de protecție, iar după fiecare client, personalul își va schimba masca, mănușile și chimono-ul. Deasemenea, personalul salonului va purta încălțăminte de interior sau botoși peste încălțămintea cu care a venit de afară.
7. Clientul va primi gratuit, la intrarea în salon, produse de protecție de unică folosință din partea personalului Silhouette: mască, mănuși, chimono și botoși acoperitori încălțăminte.
8. Clientul își va pune geanta într-o pungă de plastic de unică folosință pe care i-o pune la dispoziție personalul salonului.
9. Geaca / haina clientului va fi luată de personalul Silhouette și va fi depozitată într-un spațiu dotat cu sisteme de distrugere a microorganismelor.
10. Este interzis contactul fizic: strângeri de mână, pupat, îmbrățișat etc.
11. Există un circuit al clienților în salon și al personalului. Dacă personalul nu are o intrare separată, va veni cu 15 minute înaintea clientului.
12. Se respectă un timp de minimum 10-15 minute între pacienți, timp în care se face dezinfecția totală a spațiului de tratament și a instrumentarului.
13. Recomandăm folosirea doar a materialelor de unică folosință: prosoape, protecții pat, protecții scaun etc.
14. Se recomandă plata cu cardul. Dacă totuși clientul plătește cash, persoana care incasează trebuie să-și schimbe mănușile imediat după ce a încasat.
15. La recepție a fost montat un paravan incolor care desparte clientul de personal, pentru siguranță, paravan care este dezinfectat înainte și după fiecare client.
16. Pe receptie vor exista servețele dezinfectante de unică folosință , de preferat ambalate individual.
17. În orice salon din țară este recomandat să îi cerem specialistului să poarte obiectele de protecție, în cazul în care observăm că nu le poartă.
18. Trebuie să ne luăm toate măsurile de siguranță. Da, toate acestea înseamnă costuri suplimentare, dar alegem siguranța și sănătatea oamenilor mai presus de profit.
19. În următoarea perioadă recomandăm tuturor saloanelor să nu crească prețurile tratamentelor pentru că este o perioadă dificilă din punct de vedere financiar pentru majoritatea oamenilor.
20. În centrele Silhouette găsiți la recepție panoul care atestă că sunt SALOANE COVID-19 SAFE, și pe care sunt imprimate grafic regulile de protecție principale. La fel și pe ușa de la intrare. Deasemenea, gasiți afișe cu regulile pentru spălatul corect al mâinilor și igienizarea acestora, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătații.
Centrele Silhouette se află în București, în zona Unirii (Bd. Regina Maria 1) și Dorobați (Calea Dorobanților 200).