turta dulce pentru copii
Sâmbăta aceasta, 26 iulie, AFI Palace Cotroceni îi așteaptă pe cei mici la reședința de vară a lui Moș Crăciun, pentru a-i învăța să gătească și să decoreze turtă dulce. Evenimentul se va desfășura în intervalul 16:00 – 19:00, lângă patinoar.
Sesiunea de cooking face parte din campania „Christmas in July”, care aduce în mijlocul verii sărbătoarea bucuriei şi a cadourilor. Atelierul va fi coordonat de un bucătar experimentat cu sprijinul Electrolux România, iar cei mai creativi copii vor fi premiaţi cu mai multe cadouri surpriză. În plus, copiii vor avea ocazia să îl întâlnească pe Moș Crăciun, într-o variantă estivală.
În această perioadă, toți vizitatorii centrului comercial pot participa la petreceri de Crăciun exotice, din Hawaii și Cuba, și pot profita de oferte și prețuri speciale în majoritatea magazinelor. De asemenea, cumpărăturile de minimum 200 Ron în perioada 18 iulie-1 august vor fi răsplătite cu multe premii.
Campania se va încheia într-un mod festiv, cu un concert inedit susținut de ªtefan Bănică Junior, în data de 31 iulie, în zona patinoarului.
Surprizele vor continua și în luna august cu un maraton de shopping în cadrul campaniei „Megalichidare de stoc”.
Vara aceasta, toată lumea merge la AFI!
Pentru mai multe informații despre noutățile din AFI Palace Cotroceni, puteți accesa pagina de web www.aficotroceni.ro sau pagina oficială de Facebook AFI Palace Cotroceni.