TVR îşi reafirmă poziţia de televiziune publică printr-o nouă abordare a grilei de toamnă-iarnă şi deschide dialogul pe temele acute ale societăţii într-un număr considerabil de noi programe de publicistică.
Subiectele sociale care-i preocupă pe români, complexe şi de multe ori dureroase, vor fi puse în discuţie de jurnaliştii şi moderatorii TVR, alături de experţi, pe baza unor cazuri concrete, preluate din agenda publică. Teme sensibile, precum consumul de droguri şi alcool, expunerea excesivă la stres şi la stimulii veniţi din mediul online, felul în care societatea răspunde provocărilor legate de membrii săi vulnerabili, se vor afla în centrul acestor dezbateri.
Una dintre premierele Televiziunii Române, emisiunea „Punctul critic”, difuzată la TVR 1, va aduce în prim-plan subiecte complexe din realitatea românească şi internaţională. Pornind de la cazuri sau situaţii particulare, emisiunea va oferi telespectatorilor, de luni până joi, de la ora 18.00, elementele esenţiale pentru a înţelege fenomenele dezbătute. Moderatorul Bogdan Muzgoci şi invitaţii săi vor căuta, totodată, să identifice căile de acţiune şi soluţiile, pentru ca „punctul critic” al subiectului zilei să poată fi depăşit cu bine. Co-moderator al fiecărei ediţii va fi unul dintre jurnaliştii sau prezentatorii de marcă din TVR, bun cunoscător al temei discutate.
«Creşterea consumului de droguri în rândul tinerilor în România»; «relaţia oamenilor cu inteligenţa artificială»; «dependenţele de alcool şi de jocuri de noroc»; «reţelele sociale, înger sau demon» se numără printre temele de discuţie abordate la „Punctul critic”, în prima săptămână de emisie.
O altă premieră poate fi urmărită la TVR 2. Emisiunea „Puternici, împreună” (de luni până joi, de la ora 20.00), moderată de Liana Stanciu, pune faţă în faţă oameni obişnuiţi şi personalităţi publice care trec prin situaţii de viaţă asemănătoare.
«Ce faci când cineva drag nu se mai poate îngriji singur şi trebuie să-l duci într-un centru? Ce faci când ai un copil cu rezultate excepţionale într-un domeniu şi nu te ajută nimeni să-l duci spre performanţă? Ce este burnout-ul şi cum ne afectează?» Acestea sunt doar câteva dintre subiectele dezbătute în cadrul producţiei. Telespectatorii se pot regăsi oricând în poveştile expuse şi au posibilitatea să-şi prezinte propriile experienţe şi soluţiile identificate de ei, astfel încât, împreună, să creăm o comunitate puternică.
„Câştigă România!” revine la TVR 1 cu un sezon diferit, într-un nou format, cu cei mai carismatici şi bine pregătiţi concurenţi din cele 12 sezoane şi peste 600 de ediții de până acum!
Emisiunea, care va avea o durată de 75 de minute şi va fi transmisă o dată pe săptămână (luni, ora 21.00), ne va oferi bucuria de a revedea secvenţe memorabile din sezoanele anterioare. În această toamnă, o parte dintre concurenţii care au câştigat cel puţin o ediţie vor avea şansa să revină în platoul TVR, alături de Virgil Ianţu, într-o competiţie cu mari emoţii, adrenalină şi bună dispoziţie.
Emisiunea „Dosar România” (TVR 1, joi, ora 21.00) va fi un adevărat show de publicistică, realizat într-o nouă formă, cu documentare și dezbateri difuzate alternativ, în care jurnaliştii TVR vor trata şi analiza teme primordiale pentru public.
Seria începe cu documentarul „De la marginea lumii”, care tratează situaţia persoanelor adulte cu autism şi continuă cu subiecte precum: povestea unui bărbat, ajuns om de afaceri, care şi-a trăit copilăria în canalele Bucureștiului; ce se ascunde în spatele Complexului Energetic Oltenia; ce ascunde un film artistic, un making-of al filmului ”21 de rubini” etc. Prima dezbatere din cadrul programului – „Adevărul despre Arsenie Boca” îşi propune să scoată la lumină povestea acestui personaj, a cărui existență a fost transformată într-un mit ce se proiectează ca un adevărat fenomen religios.
Din grila TVR 1 nu vor lipsi sezoane noi ale emisiunilor „Ţară, ţară, cine eşti?”, „Dincolo de alb şi negru”, „Breaking Fake News”, „Garantat 100%”, „Exclusiv în România”, „Vis sau realitate”, „Copiii spun”, „Vedeta familiei”, „Gala umorului”, „Nocturne” etc.
TVR 2 vine cu o gamă variată de programe educaţionale, dezvoltare personală, timp liber, informaţii despre evenimente sociale şi educative sau poveşti de viaţă impresionante.
Alături de programele consacrate „Teleşcoala” (luni – vineri, ora 15.00) şi „Cursa prin istorie” (sâmbătă, ora 17.00), telespectatorii TVR 2 au la dispoziţie două noi emisiuni dedicate educaţiei: „Educaţia la putere” (de marţi până vineri, ora 16.00) şi Universitaria” (duminică, ora 12.00), cu informaţii de actualitate din acest domeniu. „Educaţia la putere” este o dezbatere destinată celor interesaţi de temă, dar şi celor implicaţi în sistem, iar „Universitaria” este singura emisiune despre mediul academic din România, care ne va informa despre programe, burse şi proiecte europene.
Emisiunile bine cunoscute ale postului TVR 2, „Drag de România mea”, „Rivalii”, „D’ale lui Mitică”, „Mic dejun cu un campion” sau programul pentru cei mici „Opera comică” revin cu o serie de ediţii noi.
La TVR CULTURAL, iubitorii muzicii clasice au parte de evenimente culturale premium – concerte, spectacole de operă, operetă, balet sau dans contemporan şi întâlniri cu artişti apreciaţi de publicul din întreaga lume, precum Luciano Pavarotti şi Placido Domingo, David Garrett, pianiştii Yuja Wang, Lang Lang şi Daniil Trifonov, flautista Ana de la Vega.
Tot la TVR CULTURAL, telespectatorii vor putea urmări „Jurnalul Cultural” (luni – vineri, ora 21.00) şi „Capitală Culturală” (vineri, ora 22.00), dialogurile dintre Cătălin Ştefănescu şi personalităţi din diferite domenii: dirijorul Cristian Măcelaru, balerina Francesca Velicu, renumitul bariton George Petean etc.
Marius Constantinescu şi Mirela Nagâţ vor avea alţi invitaţi în platou la „Intrare liberă” sau „Ediţie limitată”.
TVR 3 aduce actualitatea regională la nivel naţional. Ştiri locale, informaţii utile, divertisment, atracţii şi zone turistice vor fi prezentate în prim-plan de jurnaliştii Studiourilor Teritoriale ale TVR, în noi sezoane ale unor emisiuni precum „Forum economic”, „Lumea de aproape”, „NutriInfo”, „Călător de meserie”. Telespectatorii pot intra în direct, în continuare, cu moderatorul Tudor Barbu, în emisiunile „Se întâmplă acum” şi „La sfatul popular”, pentru a dezbate subiectele fierbinţi ale zilei.
De asemenea, TVR va difuza corespondenţe în timp real din ţară şi din cele mai fierbinţi zone ale lumii (Ucraina, Israel), dar şi o serie de evenimente sportive premium (Liga Campionilor la polo masculin, Jocurile Olimpice 2024 de la Paris etc.), mari spectacole folclorice, teatru tv, interviuri cu personalităţi din diverse domenii, capodopere cinematografice, seriale şi documentare în premieră.