SCG – Smart Corporation Group și-a asumat şi în decursul lui 2013 sprijinirea tenisului pentru juniorii din România, drept componentă de Corporate Social Responsibility a companiei.
În 2013, SCG – Smart Corporation Group a fost promotorul primei campanii de CSR iniţiată de Victor Hanescu, “Orice campion are un început”. Această iniţiativă de a sprijini juniorii din tenis a fost concretizata în 2 ediţii la care au participat 400 juniori şi s-au donat echipamente în valoare de 11 000 euro. Printre instrumentele de expunere media utilizate s-au numărat apariţiile televizate naţionale şi locale, radio, presa scrisă, mediul online dar şi social media.
În prima jumătate a anului, SCG a fost promotorul celui mai important turneu de tenis pentru juniori din România, Dr. Oetker Junior Trophy. Competiția de categoria 1, desfășurată între 27 mai – 2 iunie, s-a adresat tenismenilor sub 14 ani și a fost singura de acest gen desfășurată pe zgură din sud estul Europei. Evenimentul a fost promovat pe site-ul oficial www.juniortrohy.ro – având 11.956 vizualizări, și pe contul de Facebook Tennis Junior Stars, ajungând la 435,420 de persoane (Reach și Viral). Au fost 3000 de spectatori în tribune, 8 arbitri, 12 terenuri de zgură, 128 de jucători din 17 de țări.
De asemenea, SCG a fost promotorul a două turnee internaționale de tenis pentru juniori ce s-au desfășurat la Curtea de Argeș, ambele sub egida Tennis Europe. Este vorba despre European Summer Cups – Qualifying Girls 16&Under, un turneu adresat junioarelor, ce a avut loc în perioada 31 iulie – 2 august, și Argeș Cup, turneu internațional pentru juniorii de 16 ani, băieți și fete, ce a avut loc între 22 și 28 iulie, organizate de Tenis Club Curtea de Argeș. Dr. Oetker România a fost sponsor principal al tuturor acestor turnee, și un partener tradițional în ceea ce privește sprijinirea tenisului pentru juniori din România. Federația Română de Tenis a avut de asemenea un rol fundamental.
“E plăcut să lucrezi cu oameni de suflet care sprijină necondiţionat tenisul, şi nu oricum, ci în zona unde este cel mai mare nevoie de ajutor: juniorii aflaţi la început de drum. Mulţumim celor care ne-au dat şansa să punem umărul şi alături de care am reuşit proiecte frumoase: Victor Hanescu, Federaţia Romană de Tenis, Dr. Oetker, ca să numesc doar câţiva. Sub deviza companiei, «Sprijinim performanţa», ne dorim să promovăm cât mai multe turnee de tenis, să ajutăm cu resursele pe care le avem la dispoziţie cât mai mulţi juniori din tenis şi nu numai.”, a declarat Claudiu Popa, general manager SCG – Smart Corporation Group.