În toate domeniile în care activează, Bosch pune un mare accent pe protecţia mediului înconjurător şi pe dezvoltarea de produse eficiente energetic. Din acest motiv, 45 la sută din bugetul alocat anual de Bosch cercetării şi dezvoltării este direcţionat către găsirea de soluţii tehnologice prietenoase cu mediul înconjurător. Acest lucru arată angajamentul Bosch faţă de protecţia naturii, o temă care se află în centrul agendei strategice a grupului german. Astfel, în 2010, electrocasnicele Bosch au continuat să aducă pe piaţa din România produse care folosesc tehnologii inovative aflate în premieră mondială, printre care se numără Zeolitul sau opţiuni precum ActiveWater, EcoPerfect sau ActiveAir. Mai mult, Bosch doreşte să pună produsele sale electrocasnice la dispoziţia unui spectru tot mai larg de consumatori.
‘‘Dacă în urmă cu 2 ani, consumatorii români nu erau încă 100% convinşi să renunţe la vechile aparate electrocasnice în favoarea unora noi, mult mai eficiente din punct de vedere al consumului, experienţa din ultimii ani a dus la o orientare din ce în ce mai mare a pieţei spre aparatele performante şi cu un consum redus. Protecţia mediului înconjurător şi eficienţa energetică – care duce la o scădere a consumului şi se reflectă în diminuarea costurilor cu apa sau energia electrică – sunt doar două feţe ale aceleaşi monede. Astfel, românii au observat că există o strânsă legătură între interesul ecologic şi economic’’ a declarat Mihai Voicilă, directorul general al companiei BSH Electrocasnice S.R.L. ‘‘Soluţiile inovatoare sunt setate pentru a reduce consumul de energie electrică sau apă, iar apa, ca şi resursă, va deveni din ce în ce mai importantă, fiind un factor competitiv extrem de valoros.’’
Pe parcursul anilor, progresele tehnice înregistrate de produsele din sectorul de ‘‘bunuri albe‘‘ au dus la apariţia pe piaţă a unor produse din ce în ce mai eficiente energetic. Astfel, în comparaţie cu 1995, aparatele electrocasnice moderne pot duce la economii de energie de până la 70 la sută. Chiar dacă ‘‘bunurile albe‘‘ eficiente energetic reprezintă în jur de 10% din piaţa europeană de electrocasnice, firma germană şi-a propus ca în 2010, 20% din produsele pe care le vinde în Europa să fie din categoria electrocasnicelor super-eficiente. ‘’Din această pespectivă, suntem convinşi că ne vom putea atinge targetul propus pentru 2010 de a dubla numărul aparatelor super-eficiente vândute pe piaţa românească‘‘ a continuat Mihai Voicilă.
Inovaţii Bosch care contribuie la protejarea mediului înconjurător
Prin Green Technology Inside, marca de electrocasnice Bosch desemnează produsele care, prin tehnologii inovatoare şi responsabile faţă de mediul înconjurător, se dovedesc deosebit de avantajoase în ceea ce priveşte consumul de energie, apă sau alte resurse naturale. Economia cu energia electrică sau apă are un impact direct proporţional şi asupra bugetului clienţilor Bosch. Printre cele mai noi tehnologii Bosch care se axează pe protejarea mediului se află maşinile de spălat vase cu Zeolit; sistemul ActiveWater sau funcţia ActiveAir; uscătorul Bosch Ecologixx 7, care este campion mondial în economisirea energiei sau funcţia EcoPerfect, care duce la economii ale energiei electrice de până la 30 la sută a maşinilor de spălat rufe Logixx 8.
Mineralul natural Zeolit accelerează procesul de uscare şi permite astfel programe de spălare semnificativ mai scurte. Astfel, maşina de spălat vase Bosch cu tehnologie Zeolit este cea mai eficientă energetic din lume şi conferă Bosch un avantaj unic pe piaţă. Mai mult, maşinile de spălat vase ActiveWater cu uscare Zeolit, de exemplu, reduc considerabil atât consumul de apă, cât şi pe cel de electricitate – consum cu până la 20% mai mic decât este cerut de nivelul de calificare pentru clasa A de eficienţă energetică.
Opţiunea EcoPerfect a maşinilor de spălat rufe Bosch Logixx 8 duce la un consum cu 30% mai mic de energie electrică, în comparaţie cu aparatele din clasa energetică A. Mai mult, opţiunea SpeedPerfect, reduce durata de spălare – şi astfel consumul – cu până la 60%.
Datorită tehnologiei ActiveWater se maximizează utilizarea eficientă a apei din maşinile de spălat vase Bosch, iar opţiunea ActiveAir duce la un consum cu 50 % mai mic al uscătoarelor de rufe Bosch faţă de nivelul de calificare pentru clasa A de eficienţă energetică. În plus, frigiderele Bosch, evaluate ca parte din clasa A+ şi A++, sunt printre cele economice din lume.
Tehnologia ecologică dezvoltată de Bosch a primit mai multe recunoaşteri internaţionale, astfel încât, ‘‘anul 2010 a început pentru BSH cu un premiu important, Premiul de Inovaţie pentru Climă şi Mediu, pe care l-am primit de la Ministerul Federal al Mediului şi Confederaţia Germană a Industriei pentru sistemul de uscare inovator cu Zeolit din maşinile de spălat vase Bosch.’’ a spus Mihai Voicilă. ‘’Şi acestea nu sunt excepţii – aproximativ 40 la sută din brevetele de invenţii pe care le-am depus la nivel mondial sunt orientate către protejarea mediului şi a resurselor naturale’’ a concis Mihai Voicilă.